Cristi Roman, primar ales al orașului Țăndărei, contestat în instanță de un contracandidat

 

Deși majoritatea colegilor săi de partid au fost deja învestiți în funcții, Cristi Roman, primarul ales al orașului Țăndărei, se află în stand-by din cauza unei contestații depuse împotriva validării mandatului său de unul dintre contracandidații care au pierdut lupta electorală. Este vorba despre Lucian Spânu, candidat pe listele PMP la funcția de primar al orașului Țăndărei, care pare că nu poate trece peste înfrângerea suferită și se folosește de orice cale de atac pentru a întârzia învestirea primarului ales.

Pentru că Spânu induce pe paginile de socializare ideea că Roman nu va mai depune jurământul în calitate de primar, alesul local s-a văzut nevoit să explice motivele pentru care ceremonia de învestire se amână.

Pentru clarificarea anumitor aspecte vreau să prezint motivele pentru care nu am fost învestit, ÎNCĂ, în funcția de primar conform legislației în vigoare. Prin Hotărârea 1396/2020 din 16.10.2020, Judecătoria Fetești validează la cererea Biroului de Circumscripție Nr.7 pe Roman George Cristian în funcția de primar al orașului Țăndărei. În data de 19.10.2020, Spânu Lucian contestă prin apel la Tribunalul Ialomița această Hotărâre a Judecătoriei Fetești. Prin Hotărârea 964/2020 din 22.10.2020 Tribunalul Ialomița respinge ca nefondat apelul numitului Spânu Lucian. Hotărârea 964/2020 devine definitivă și executorie fiind adusă de îndată la cunoștința Prefecturii Județului Ialomița și celorlalte părți implicate. În data de 26.10.2020, Spânu Lucian recurge la o cale de atac extraordinară și anume contestația în anulare, contestând Hotărârea 964/2020 care era definitivă. Prin Hotărârea 1010/2020 din 29.10.2020, Tribunalul Ialomița respinge ca nefondata și contestația în anulare depusă de Spânu Lucian (hotărâre definitivă), iar în data de 30.10.2020, aceasta declară recurs și la această decizie a instanței alegând tot o cale extraordinară de atac). Menționez că prin Hotărârea 964/2020 trebuia se declanșeze procedura de învestire, întrucât art. 150 din Codul Administrativ prevede că primarul validat este învestit în prima ședință solemnă de constituire a noului Consiliu Local. În situația în care, în termen de 60 zile de la data alegerilor, această ședința nu are loc, primarul validat este învestit în Camera de Consiliu de către Judecătoria care a validat mandatul”, explică primarul Cristi Roman.

Ca „tacâmul” să fie complet, Spânu Lucian a contestat în instanță și mandatele aleșilor locali, dar și pe cele ale consilierilor județeni prin aceeași procedură. Concluzia: până la data de 27 noiembrie, conform legislației, este obligatorie învestirea primarului validat.

Petronela MOROIANU

 

 

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved