Sărbătoarea din 20 decembrie închinată Sfântului Ignatie al Antiohiei este cunoscută în popor sub denumirea de Ignatul porcilor. Tradiția spune că numai în această zi trebuie sacrificat porcul. Dar, cum totul evoluează și trebuie să mergem la market să luăm carne, suncă si cârnați și să ni se elibereze un bon fiscal, a dispărut frumosul tradițional și, odată cu trecerea la capitalism, și cotețele.
Exista obiceiul când eram copil să stăm si să asistăm alături de părinți la întreg ritualul de sacrificare al porcului, până când acesta ajungea in cămară. Și parcă și iernile erau mai frumoase si mai sănătoase.
Exista și obiceiul ca porcul tăiat sa fie încălecat de copii pentru a arăta supremația față de animalul ucis. Ion Creangă marturisește în “Amintiri din copilărie”: “La Crăciun, când tata tăia porcul si-l pârlia, si-l opăria, și-l învălia iute cu paie, de-l înădușea să se poată rade mai ușor, eu încălecam pe porc deasupra paielor”. Acum, copiii încalecă căruciorul de la market și se țin de fusta mamei care stă la coadă pentru a plăti bucata de carne adusă din import. Se pot lua și două jumătăți de porc, cui îi dă mâna, le lipești una de alta și lași copilul să călărească un porc spaniol sau german, că al nostru are pestă.
Vremuri de demult cu obiceiuri abandonate. Și de la tradiție la satiră românul este inventiv si face haz de necaz, mulți neavând a pune pe masa de Crăciun niciun blid de fasole. Si prin toate astea în loc de răvașe un loc binemeritat îl are epigrama. E vreo altă dictatură /Și, scuzati, n-am observat: unii râmă, cu măsură,/ Alții taie porcul de Ignat/ Crezut-am ieri si azi sunt resemnat… deloc/ Când știu că vin încă doi ani la troc.
Gheorghe Marinel