Coșerean la volan cu alcoolemie de 2,19 mg/l alcool pur în aerul expirat

 

În seara zilei de 18 noiembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control un autoturism care circula pe raza comunei Coșereni. La volanul autovehiculului a fost identificat un bărbat în vârstă de 41 ani, din comuna Coșereni, care în momentului controlului emana o puternică halenă alcoolică. Acesta a fost testat alcoolscop cu etilotestul Drager, rezultând un test respirație de 2,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Camera de Gardă a Spitalului Municipal Urziceni, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”. El riscă închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved