Contracte de finanțare semnate de primăriile Gura Ialomiței, Buiești, Platoneși și Bordușani cu ADI Ialomița

 

Marți, săptămâna aceasta, au fost semnate încă patru contracte finanțate de către Consiliul Județean Ialomița, în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară și autoritățile publice locale. Până în acest moment au fost semnate contracte în valoare totală de 1.512.888 lei, din care 712.880 finanțați de Consiliul Județean prin ADI Ialomița și 800.000 finanțați de UAT-uri.

Pentru anul 2020 au fost depuse 42 de proiecte în cadrul acestui PJDL, fiind semnate 22 de proiecte cu o valoare totală de peste 10 milioane de lei. Alte 15 proiecte se află în faza de evaluare, un singur proiect fiind respins. Valoarea totală a solicitărilor pentru cele 42 de proiecte este de 18 milioane de lei, din care 9.478.000 finanțați de UAT-uri, diferența fiind suportată de ADI Ialomița din bugetul Consiliului Județean Ialomița. Ca bilanț al celor trei ani de la înființarea Asociației și până acum, 91 de proiecte au fost finanțate de către UAT-urile din județ și CJ prin acest parteneriat, cu o valoare totală de 34.175.519 lei.

Dacă luăm în calcul că această Asociație a pornit de la zero, astăzi putem spune că ne bucurăm de succes. Apetitul UAT-urilor pentru acest PJDL a crescut de la an la an și sperăm ca împreună cu acestea, și în baza Strategiei de Dezvoltare a județului, să ajungem ca obiectivele dorite de cetățeni să fie finalizate. Acest lucru nu se poate face peste noapte, implicarea primarilor și a CJI fiind esențială (…) Dacă anul acesta nu am fi avut un buget limitat cu 600 miliarde de lei, am fi putut crește sumele alocate din bugetul CJI și să realizăm proiecte mai mari care reprezintă inițiativa autorităților publice locale. Noi, reprezentanții Consiliului Județean Ialomița nu facem decât să sprijinim financiar aceste proiecte”, a declarat Victor Moraru, președintele CJ Ialomița.

Modernizare trotuare în comuna Gura Ialomiței

La Gura Ialomiței se va reabilita o parte din aleile pietonale, proiect depus de fostul primar Cristinel Lambru.

Obiectivul proiectului îl reprezintă creșterea calității vieții locuitorilor prin îmbunătățirea infrastructurii de alei pietonale. Este vorba despre un trotuar care se va amenaja pe o lungime de 2.800 metri și o lățime de 1,2 metri. Grupul țintă al acestui proiect este reprezentat din cei 2.660 de locuitori ai comunei Gura Ialomiței. Valoarea proiectului este de 454.371 lei, din care 200 mii de lei reprezintă finanțare nerambursabilă din cadrul PJDL Ialomița, iar 254.371 lei sumă suportată din bugetul UAT Gura Ialomiței. Durata de implementare a proiectului este de 9 luni.

Modernizare grupuri sanitare la școala din Platonești

Obiectivul proiectului este reprezentat de reabilitarea și modernizarea infrastructurii școlare a unității de învățământ din Platonești.

Este vorba despre un grup sanitar pentru profesori, altul pentru persoanele cu dizabilități și, nu în ultimul rând, patru grupuri sanitare pentru băieți și tot atâtea pentru fete. Grupul țintă este reprezentat din cei 220 de elevi și 21 de cadre didactice de la școală. Valoarea totală a proiectului este de 557.253 din care 200 mii de la ADI Ialomița și 357.253 lei din bugetul local al Primăriei Platonești.

Îmi doresc să reziste această Asociație de Dezvoltare Intercomunitară, care este benefică pentru autoritățile publice locale. Proiectul nostru este necesar pentru că, în cazul nostru, a crescut numărul copiilor aflați la școală și aveam nevoie de grupuri sanitare moderne, astfel încât atât elevii cât și cadrele didactice, mai ales pe timp de iarnă, să poată beneficia de condiții mai bune”, a precizat Florinel Negraru, primarul comunei Platonești.

Proiectul are o durată de implementare de 12 luni.

Loc de recreere și activități sportive la Școala Profesională Bordușani

Obiectivul proiectului vizează înființarea unui spațiu de recreere și activități sportive pentru copiii din cadrul Școlii Profesionale din Bordușani.

Pe terenul în suprafață de 7.447 mp care este amplasat pe strada Primăverii din localitate se vor găsi 4 mese de ping pong de exterior, două pergole rustice cu mese de șah, aparate de fitness, un simulator de vâslit, un aparat cu dublă extensie pentru mers plus alte câteva dotări specifice spațiului. Beneficiarii proiectului sunt cei 300 de copii ai unității de învățămât.

Sunt la al doilea proiect în cadrul ADI Ialomița (…) Am ales această oportunitate pentru elevii Școlii Profesionale din Bordușani pentru că era necesară amenajarea acestui loc care are în componența sa 37 de articole. Ne mai sunt necesare și alte proiecte, de aceea îi am în atenție și pe tinerii din satul Cegani, pentru care anul trecut am amenajat un teren de fotbal, însă nevoile sunt mult mai mari. Primăria noastră derulează și alte investiții, însă Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ne oferă posibilitatea finanțării unor proiecte mai mici, dar importante pentru comunitățile locale”, a explicat Bobocel Vasile, primarul comunei Bordușani.

Valoarea totală a proiectului este 248.469,76 lei din care 200 mii lei reprezintă finanțarea nerambursabilă din cadrul PJDL Ialomița, iar 48.469,76 lei este suma suportată din bugetul UAT Bordușani. Durata de implementare a proiectului este de 5 luni.

Amenajare loc de joacă la Buești

Obiectivul proiectului îl reprezintă îmbunătățirea serviciilor educaționale și social-culturale pentru cei 150 de copii din cadrul UAT Buești.

Locul de joacă va avea o suprafață de 520 mp și va fi dotat cu tobogane, leagăne, balansoare, un carusel, băncuțe, coșuri pentru gunoi și o zonă verde cu flori.

Nu suntem la primul proiect. În urmă cu opt luni am semnat un contract pentru forajul unei fântâni. Am avut un proiect la instalația de alimentare cu apă care s-a finalizat în proporție de 90 la sută. Ne-am confruntat cu o problemă aici, în sensul că ni s-a surpat unul dintre puțuri. Cu ajutorul banilor de la ADI am reușit să forăm cea de-a treia fântână, astfel că am putut rezolva problema. Așadar, această Asociație este benefică tuturor celor care au nevoie de bani pentru implementarea proiectelor mici, dar importante pentru comunitate”, a precizat Nicolae Mihăilă, edilul comunei Buești.

Valoarea totală a proiectului este de 252.786,30 lei din care 200 mii lei de la ADI Ialomița, diferența urmând a fi suportată din bugetul local al comunei Buești. Durata de implementare a proiectului este de 5 luni.

Petronela MOROIANU


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate