Contorizarea individuală a apei în Slobozia, subiect controversat

Trei mii de apartamente din Slobozia nu sunt contorizate individual la apă

Problema privind calitatea apei la Slobozia a fost discutată și dezbătută intens în ultimii zece ani fără ca administrația publică locală din municipiul reședință de județ să identifice soluții în rezolvarea acesteia. N-am putea spune să trebuie să ne luăm gândul de la a consuma apă potabilă din rețeau publică, dar nici că se întrevede vreo urmă de speranță în acest sens, cel puțin în viitorul apropiat.

Un alt subiect la fel de discutat în ultima vreme a fost contorizarea individuală a cetățenilor rămași branșați la societatea de apă Urban, care sunt nevoiți să plătească pierderile din rețea, deloc puține și deloc ieftine. Deși a devenit acționar majoritar al societății în cauză de puțină vreme, Consiliul Județean Ialomița încearcă identificarea unor soluții de rezolvare a acestor probleme cu care se confruntă slobozenii de foarte mulți ani, dar și cetățenii din localitățile adiacente care primesc apa de la SC Urban.

Alexandru Potor, administratorul public al județului Ialomița, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că reprezentanții instituției pe care o reprezintă au demarat discuții cu fiecare primar în parte pentru a adera la ADI Periurban, ocazie cu care au fost solicitate trei lucruri, respectiv ca Urban să devină operator regional, să existe un plan de potabiliazare a apei pe care societatea o livrează către cetățeni și identificarea soluțiilor pentru a rezolva problema de la stația de tratare și a disconfortului mirosului produs în Slobozia.

Alexandru Potor, administrator public: Principalul obiectiv al CJ din momentul în care a preluat acționariatul majoritar a fost identificarea soluțiilor pentru potabilizarea apei în Slobozia. Știm că este o discuție foarte lungă vizavi de finalizarea proiectului care se referă la stația de osmoză inversă și care se află într-o fază mai complicată de evoluție, dar, pe lângă acest proiect, Consiliul Județean consideră că trebuie întocmit un set de măsuri, de acțiuni care să conducă la potabilizarea apei în Slobozia, separat de stația de osmoză inversă, acțiuni care, din punctul nostru de vedere, ar putea să ne aducă mai aproape de ținta despre care se vorbește. Prin planul pe care îl vom implementa sperăm să atingem gradul de potabilizare sau să fim foarte aproape de acesta, astfel încât, ulterior implementării proiectului de osmoză inversă cel puțin, să scădem costurile de operare pentru că nu ar trebui să avem un consum atât de mare de resurse. Conducerea executivă a Urban a venit deja cu câteva propuneri în cadrul ședinței Adunării Generale în care a vorbit despre ceea ce se poate face pentru a atinge gradul de potabilizare a apei în Slobozia, măsuri care pot fi luate fără întârziere. Una dintre acestea se referă la existența unui program coerent de curățare a rețelelor de apă din Slobozia și din localitățile adiacente unde operează Urban, apoi, utilizarea cu precădere a forajelor care în momentul de față demonstrează că au calitatea cea mai bună a apei (…) Operatorul a primit sprijin din partea CJ pentru o intervenție cât mai rapidă în ceea ce privește remedierea avariilor care conduc la poluarea apei.”

În același context, Alexandru Potor a adus în atenție un subiect controversat, care vizează contorizarea individuală și care trebuie făcută la nivelul municipiului Sloboziei pentru toți consumatorii, dar și problemele cu care se confruntă cetățenii în acest demers, mai ales că în condominii există două sisteme de eliberare a apei. Care este motivația esențială a acestui demers?

Alexandru Potor: „Din păcate, coexistența a două sisteme de contorizare a apei în mod special condominii a dus la situația specială în care cei contorizați separat să plătească exact cât se înregistrează pe apometrele respective, iar pierderile de apă care sunt înregistrate de Urban să se distribuie în regim paușal către cetățenii care, din păcate, nu au avut resurse financiare pentru a-și face această contorizare individuală. Faptul că se descarcă o pierdere a apei Urban pe niște cetățeni nevinovați care ajung să aibă debite de câteva sute de milioane de lei, unii fiind într-o situație deplorabilă și nu vor putea vreodată să suporte aceste pierderi, care de altfel, n-ar trebui să fie înregistrate pe ei.”

Decizia luată la nivelul Consiliului Județean a fost aceea de a se depune toate eforturile pentru a asigura contorizarea individuală a tuturor apartamentelor și caselor, atât din municipiul Slobozia cât și din celelalte localități. În această direcție însă, Consiliul Județean Ialomița nu poate indica niciunui cetățean cu ce operator să facă această contorizare individuală, în zona publică existând discuții conform cărora instituția ar încerca să orienteze într-o direcție sau alta procedura de branșare individuală.

Mai mult decât atât, reprezentantul administrației publice județene a mai spus că toate tarifele percepute de SC Urban pentru contorizarea apartamentelor vor fi transparente și se vor regăsi pe site-ul societății furnizoare. Acestea vor putea fi identificate, defalcat, pe fiecare componentă în parte, în așa fel încât să se elimine speculațiile conform cărora societatea ar utiliza bani publici pentru a sponsoriza social conectarea la apă a cetățenilor din Slobozia sau din localitățile adiacente.

Contorizare individuală în rate

Un alt aspect stabilit în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) Urban a fost acela ca oamenii să aibă posibilitatea de a plăti branșamentele individuale în rate lunare, Urban urmând a propune în acest sens două tipuri de cost, unul care se referă la plata totală și altul în rate.

În concluzie, administratorul public al județului Ialomița a subliniat că înregistrarea de pierderi care s-au distribuit în mod paușal pe cetățeni din Slobozia necontorizați individual a condus la o situație aberantă în contabilitatea Urban. Aceasta a emis facturi în conformitate cu legislația fiscală, care ulterior au dus la creșterea veniturilor, ceea ce a determinat modificarea anormală a profitului companiei. „Societatea de apă părea mai profitabilă decât era în realitate pentru că acele pierderi înregistrate pe cetățeni, și pe care le urmărește în instanță cu executori să le recupereze, trebuiau să fie transferate direct în contul de pierderi al societății. Lucrul acesta trebuie rezolvat prin branșamente individuale. Estimăm că sunt aproximativ 3000 de apartamente necontorizate în Slobozia, vasta majoritate a situațiilor fiind caracterizată de existența a două sisteme în același condominiu. Prin urmare, Consiliul Județean Ialomița va căuta să îndrepte cetățenii spre branșare individuală, unde au și posibilitatea plății în rate la Urban”, a conchis Alexandru Potor.

Petronela MOROIANU

 

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved