Săptămâna trecută, mare bucurie pentru elevii de la Școala Gimnazială Miloșești: clasele de curs și laboratoarele beneficiază de noi echipamente IT, care le-au înlocuit pe cele vechi de peste douăzeci de ani.
Să reținem, acest eveniment face parte din proiectul “Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din județul Ialomița”, în care Consiliul Județean Ialomița are ca partenere cincizeci de comune din județ, ale căror instituții de învățământ au beneficiat rând pe rând de mobilier nou, dotări noi și echipamente moderne.
“Sunt dotări moderne și funcționale menite să ofere elevilor un mediu de învățare confortabil, sigur și atractiv. Sunt bucuros să văd că inițiativele noastre în educație se materializează și aduc beneficii directe copiilor noștri”, a declarat Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița.