Consilierii județeni s-au reunit într-o ultimă ședință

Consilierii județeni au fost convocați săptămâna trecută la ultima şedinţă ordinară a actualului mandat.

Pe ordinea de zi a ședinței au fost incluse 12 proiecte care au vizat aprobarea repartizării pe bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale din județ a unor sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe anul 2020, stabilirea prețurilor medii ale produselor agricole, în vederea calculării veniturilor anuale brute obținute din cedarea folosinței bunurilor prin arendare pe anul 2020 sau înființarea Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Movila prin reorganizarea Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuro – Psihică pentru Adulți Movila.

La finalul ședinței, atât Cătălin Grigore, președintele interimar al CJ, cât și vicepreședintele Ionel Gae au adus mulțumiri funcționarilor, consilierilor județeni și tuturor reprezentanților instituțiilor subordonate pentru colaborarea avută în cei patru ani de mandat.


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved