Colelia, Ciulnița, Valea Măcrișului și Gheorghe Doja au semnat contracte cu ADI Ialomița

 

Alte patru unități administrativ teritoriale din Ialomița au semnat în ziua de 23 iulie contracte de finanțare prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița. Astfel, numărul total de contracte semnate anul acesta de Consiliul Județean Ialomița se ridică la 41, valoarea totală fiind de 17.707.229 lei. Alte trei proiecte sunt în faza de evaluarea, acestea fiind ultimele din anul acesta care vor mai primi finanțare. 90 de proiecte au fost depuse în cei trei ani de existență ai ADI Ialomița, iar ca domenii finanțate 51 au fost vizat infrastructura, 21 de proiecte au fost depuse pe sport, 4 pe mediu, 10 pe educație, 3 pe situații de urgență, 1 pe sănătate.

Cincizeci și trei de UAT-uri au contracte semnate cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, asociație care s-a dovenit a fi benefică în cei trei ani de funcționare și care, la început, nu a fost privită cu optimism. Astfel, se reușește finanțarea proiectelor de investiții care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din comunitățile județului Ialomița”, a declarat Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița.

Teren sintetic de sport sintetic Colelia

Obectivul proiectului este îmbunătățirea condițiilor de viață pentru populația comunei Colelia.

Beneficiarii sunt cei peste o mie de locuitori ai comnei. Valoarea totală a proiectului este de 268.449,46 din care 200 de mii finanțare din cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală prin Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița, iar 68.449,46 suportată de UAT Colelia. Durata proiectului este de 12 luni.

Modernizare drumuri comunale la Valea Măcrișului

Obiectivul proiectului vizează îmbunătățirea mediului de viață prin dezvoltarea infrastructurii și creșterea gradului de confort, ridicarea standardelor de viață ale locuitorilor.

Beneficiarii proiectului sunt cei 1665 de cetățeni din comuna Valea Măcrișului. Valoarea proiectului este de 618.352,13 lei din care 200 de mii lei sunt de la ADI Ialomița, diferența urmând a fi suportată din bugetul local al comunei Valea Măcrișului. Durata de implementare a proiectului este de 20 de luni.

Modernizare de străzi la Ciulnița

Obiectivul proiectului se referă la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor prin modernizarea infrastructurii rutiere. Străzile care vor fi asfaltate sunt: Pogoanee, Poliției și Pietrișului prin asfaltare.

Beneficiarii sunt cei 1065 de locuitori ai comunei Ciulnița. Valoarea proiectului este de 442.824,97 lei din care 200 de mii de la ADI Ialomița și 242.824,97 lei din partea UAT Ciulnița. Durata de implementare a proiectului este de 12 luni.

Reabilitare Școala generală „Spiru Haret” din Gheorghe Doja

Obiectivul proiectului este îmbunătățirea condițiilor de învățământ pentru cei 182 de elevi ai unității de învățământ din comuna Gheorghe Doja prin reabilitarea și modernizarea clădirii.

Se va consolida structura de rezistență, se vor înlocui elementele deteriorate ale șarpantei cu țiglă metalică, refacerea zugrăvelilor interioare și exterioare, înlocuirea planșeului, reabilitarea termică a clădiri, înlocuirea tâmplăriei din lemn, refacerea trotuarelor, montarea jgheaburilor și burlanelor, montarea unui strat suport pentru pardoseli și înlocuirea pardoselii, amenajarea unei centrale termice, reabilitarea instalațiilor electrice și sanitare. Beneficiarii proiectului vor fi cei peste două mii de locuitori ai comunei. Valoarea totală a proiectului este de 663.027 lei din care 463.027 lei vor fi suportați de către UAT Gheorghe Doja, iar 200 mii lei reprezintă finanțare nerambursabilă prin PJDL Ialomița. Durata de implementare a proiectului este de 12 luni.

*

Valoarea totală a contractelor semnate joi, 23 iulie, este 1992653,78 lei din care 800 mii lei finanțare ADI Ialomița Prin Progranul Județean de Dezvoltare Locală 2020, iar 1.992.653 reprezintă cofinanțare din partea unităților administrativ teritoriale.


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate