Clubul „Art Satori Slobozia” a urcat pe podium la Festivalul internațional de șah de la Pitești!

În weekend-ul care tocmai s-a încheiat a avut loc la Pitești Festivalul internațional de șah <<Noul Regat Pitești>>, turneu la care Clubul „Art Satori” din Slobozia a participat cu trei șahisti: Ștefan Valentin Bobu, care a participat la Turneul A Open Elo 2200, Ioan Constantin Chesaru, care a jucat la turneul B-U14 si Ștefan Oprea care a participat la turneul C începători.

Cel mai bun rezultat a fost obținut de Ioan Constantin Chesaru, care a obținut locul III pe podium, cu 5 puncte din 7 posibile.

Ceilalți doi participanți au obținut câte 3,5 puncte, rezultate de care instructorul Daniel Nițu se declară mulțumit ținând cont că este pentru prima dată când sportivii noștri participă la acest festival, ajuns deja la ediția a III-a.

 


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate