CJ Ialomița suplimentează bugetul ADI Ialomița cu peste trei milioane de lei

 

Consiliul Județean Ialomița va aloca mai mulți bani din bugetul județului pentru Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița, în vederea asigurării fondurilor necesare tuturor proiectelor de investiții pe care UAT-urile le vor derula prin intermediul acesteia. Pentru anul acesta, CJ Ialomița a alocat suma de 5 milioane de lei, insuficientă pentru finanțarea unor obiective de investiții de infrastructură în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală Ialomița 2020, program care și-a propus să sprijine financiar derularea unor proiecte care vizează obiective de investiții de interes local pentru dezvoltarea comunităților din județ.

În cadrul ședinței de joi, 25 iunie 2020, consilierii județeni au de aprobat asocierea județului cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, prin încheierea unui Acord de parteneriat în care s-a menționat că pentru anul acesta suma prevăzută în bugetul județului a fost de 5 milioane de lei.

În acest moment, la ADI Ialomița au fost înregistrate un număr de 42 de cereri de finanțare depuse de UAT-urile membre ale Asociației și au fost semnate 22 de contracte în valoare totală de 4.561.969,49 lei.

La momentul actual, din totalul sumei de 5 milioane de lei alocate derulării Programului mai pot fi finanțate maxim două proiecte, pe lista de așteptare sau în proces de evaluare fiind alte 17 cereri de finanțare. În vederea încheierii unor contracte de finanțare cu toți solicitanții actuali este necesară majorarea valorii PJDL la suma de 8.398.000 lei.

Știm cu toții că bugetul județului a fost diminuat cu 600 miliarde de lei, însă noi am avut un excedent pe care l-am gestionat cu maximă atenție și am reușit să echilibrăm un buget care să ne dea posibilitatea ca la acest moment să putem suplimenta sumele pe care le solicită ADI Ialomița. Nu avem de unde ști cum va evolua repartizarea sumelor către UAT-urile județului Ialomița. Am identificat disponibilitatea financiară pentru aceste proiecte care sunt depuse, vom suplimenta sumele necesare, dar cele 42 de proiecte duc la o valoare estimativă de 8,4 milioane de lei. Nu știm dacă vor fi aprobate toate, dar noi alocăm suma în baza cererilor de finanțare depuse. Dacă vor fi proiecte respinse și vor rămâne bani se va face o rectificare bugetară pentru retragerea sumei rămase. Avem această posibilitate”, a explicat Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița, în cadrul conferinței de presă care a precedat ședința ordinară.

Prin adresa înaintată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița se estimează că anul acesta se vor efectua plăți în cuantum de peste 7 milioane de lei, fapt care determină alocarea unor resurse financiare suplimentare în urma unei rectificări bugetare.


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate