Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:
Civilizația tradițională a lemnului
Existența omului și, în genere, a omului de la munte se află în strânsă legătură cu pădurea și bogățiile ei, deoarece aceasta, la rândul ei, i-a oferit adăpost, hrană și lemn de foc.
Lemnul a fost folosit în construcțiile gospodărești sau la confecționarea uneltelor, obiectelor și a ustensilelor casnice, a pieselor de mobilier sau a instrumentelor muzicale, influențând întreaga activitate și evoluția comunităților.
Se spune că arborele era doborât doar după ce, rezemat cu umărul de trunchi și așezat într-un genunchi, omul își făcea semnul sfintei cruci, ca, mai apoi, să-și ceară iertare copacului că îi va curma existența, dar, din fericire, lemnul nu era dat putreziciunii, ci el reînvia în mâna meșterului, a dogarului, a dulgherului, a rotarului, a tâmplarului sau a lutierului. Ei sunt artizanii care, cu barda, cuțitoaia, tesla, dalta, rindeaua, horjul sau scoaba, au contribuit, fiecare în felul lui, la istoria civilizației lemnului.
Nu există categorie de obiecte uzuale la care lemnul să nu fie folosit ca materie primă. Meșteșugarul, deslușind calitățile și noblețea diferitelor esențe lemnoase, după lungi observații, căutări și încercări, a reușit să le utilizeze în mai toate preocupările sale materiale și spirituale, pornind de la cele două repere ale omului sinonime ale conceptului de adăpost, casa și biserica creștină, construite din bârne întregi sau cioplite, fixate în cuie de lemn și acoperite cu draniță.
Gândindu-ne în continuare la importanța împrejmuirii spațiului propriu cu gard, dar lăsând totuși posibilitatea comunicării cu aproapele, prin ,,pârleaz” sau poartă frumos decorată, privim fântâna cu roată de lemn, acareturile gospodărești, unelte sau obiecte de uz casnic, agricol sau pastoral, mobilier de toate formele și utilitățile, instalațiile tehnice acționate de apă, mijloacele de transport de vară sau de iarnă sau doar încălzitul la gura sobei, putem contura hotarele civilizației și transformarea lemnului de la util la artă.
Multe dintre uneltele și instrumentele esențiale pentru desăvârșirea meșteșugului artiștilor și artizanilor populari se află în patrimoniul Muzeului Național al Agriculturii.
Vă prezentăm câteva dintre ele: scaunul de cuțitoi, era folosit pentru confecționarea plăcilor de șindrilă, fiind compus din clește, scaun cu cap, picior, călcător, distanțier picior. Este datat la jumătatea secolului al XX-lea și a fost achiziționat din localitatea Gurani, județul Bihor. O altă piesă este compasul de tâmplărie, un obiect de lemn folosit pentru trasarea cercurilor în tâmplărie și dogărie, care este datat la jumătatea secolului al XX-lea și a fost achiziționat din localitatea Cristian, județul Brașov; obedar-ul este un instrument numit și sfredel de rotar, o unealtă în formă de bară prevăzută la capăt cu muchii ascuțite sau cu tăișuri, care erau folosite pentru executarea de găuri în lemn sau executarea de găuri în butucul roților.
Aceste unelte și multe altele asemănătoare pot fi văzute în expoziția „La pas prin lumea satului”.
Muzeograf Marian Ion
Foto: Elena Slujitoru