Cititorul de la miezul nopţii

 

Şerban Codrin

Cu mâna pe inimă trebuie să recunoaştem că la Urziceni nopţile sunt mai lungi, iar un om de ispravă a găsit un un fel de meşteşug pomenit cândva de Ion Creangă să le scurteze, nimic mai simplu, citeşte şi scrie. Numai astfel se înţelege de ce îi trec pe sub ochi, cu folos, atât de multe cărţi, despre care nu se poate abţine să nu le rescrie mai departe. Profesorul Titi Damian, în loc să joace table, să arunce zarurile sub umbrar, înconjurat de chibiţii la pensie, cu berea la cutie dinainte, publică un raft de tomuri pentru prezumtivii cititori, tot mai rari, ca cioara albă. După trilogia romanescă „Muscelenii”, devenită între timp tetralogie, a trecut la nuvele şi povestiri, se reîntoarce la romanul „Sisif coborând muntele”, dar nu uită să proiecteze altele două, care vor deveni mai multe, cât despre eseuri, nici autorul nu mai ştie numărul volumelor. Am scris mai sus: Sisif. Da, profesorul cu o viaţă la catedră, care şi-a iniţiat în limba şi literatura română fiecare elev în parte, învăţător, profesor gimnazial, profesor de liceu, pare un inepuizabil într-o lume de jucători cu zarurile pe marginile meselor, în parcurile oraşelor. Un filozof spunea că Sisif ar fi fost un fericit pe faţa pământului; profesorul Titi Damian e un om prea serios şi grădina cu stupi îi ajunge, peste zi, însă vine noaptea şi cărţile îşi cer dreptul la lectură. Cum nu o face pe hedonistul, numai pentru sine, îi place să îşi împarţăşească bucuriile. Pe vremea nenorocitului totalitarism românesc, decembrie 1947- decembrie 1989, care a adus fericire multor proşti şi a nenorocit multe spirite luminoase, cărţile se publicau după nesfârşite tocmeli între autor şi slugile tătucului dictator. Azi este invers, oricine nu citeşte ne poate păcăli cu un tom de neversuri, cu un roman fără coadă, fiindcă despre cap vine vorba. Ei bine, Titi Damian este un cititor special, nu reciteşte capodoperele de la Biblie, Homer până la Radu Petrescu, marele prozator de la sfârşitul secolului XX, le-a parcurs când îşi zidea personalitatea culturală, pedagogică şi ştiinţifică, azi caută în dezamăgitoarele grămezi de, să le spunem cărţi, să nu folosim cuvântul maculatură, de unde, cu intuiţia marelui călător în deşert, nu se rătăceşte, ci descoperă oaze de literatură sau de exegeză literară, pe care le comentează cu minuţie, entuziasm uneori, umilinţă, cel mai adeseori. Astfel, printre cărţile sale abia ieşite de sub tipar am putea enumera, ce e drept, cu nişte titluri cam pretenţioase, „Exegeze contemporane”, 2019, „Lecturi la miezul nopţii”, 2020, ambele la Editgraph, Buzău. Astfel se desparte aurul de minereul amorf, muncă pe care noul Sisif şi-o asumă, ratând de multe ori până găseşte ceea ce caută, valoarea.

În „Exegeze contemporane”, Titi Damian descoperă şi ne prezintă capodopere de autori deja consacraţi, sau capodopere în stare să anunţe puternice consacrări.

Eminentul bibliograf şi biograf Stan V. Cristea a tipărit bibliografia generală a operei lui Marin Preda şi „Anii formării intelectuale”, volume care vor deveni fundamentale în cultura română, comentate şi prezentate ca atare. De aceleaşi distinse aprecieri se bucură Tudor Ţopa, Angelo Mitchievici, Radu Voinescu, Aurel Anghel, Corneliu Antoniu, prozatori, critici literari, poeţi, cărora le măsoară amploarea. Lui Inculeţ Bălan (1958-1986), poetul din Urziceni, îi consacră două studii, care nu prea m-au convins, dar Titi Damian a aruncat zarurile şi pot apărea viitori comentatori. Aflu că necunoscutul mie Ion Fercu a publicat „Prin subteranele dostoievskiene”, o exhaustivă cercetare a influenţelor marelui rus asupra literaturii române, de la entuziaşti apologeţi la contestatori. Probabil este o carte foarte importantă pentru bibliografia dostoievskiană şi merită să fie căutată, citită, studiată, Ion Fercu devenind, astfel, un nume de referinţă. Aici profesorul nostru nu evită tentaţia să exagereze: romanul „Fraţii Karamazov” nu poate fi cel mai important roman din literatura universală, pentru că se supără titanii de la Cervantes, Tolstoi, Kafka, Faulkner… Prozatorul Ovidiu Dunăreanu, ardelean naturalizat constănţean, a devenit, prin romanul „Lumina îndepărtată a fluviului”, cel mai important romancier dintotdeauna al ţinuturilor dintre Dunăre şi mare, un adevărat portdrapel al balcanismului românesc, de la cărţile populare la Anton Pann, I.L. Caragiale şi Ion Barbu.

Acestea sunt părerile mele şi-mi pare bine că Titi Damian îmi iese în întâmpinare. De un frumos portret se bucură Ion Roşioru, personalitate cu totul formidabilă, cel mai important poet în forme fixe din literatura română, cum m-am exprimat de mai multe ori, traducător din mai multe limbi, istoric şi critic literar, la fel, un descoperitor de talente pierdute printre grămezile de cărţi.

Mai departe, în „Lecturi la miezul nopţii”, Titi Damian îşi asumă răspunderea să aleagă din grămada de propuneri nume precum Ştefan Neagu, minunatul poet din Slobozia, Silvia Ioana Sofineti, Lucia Ştefanovici, Ştefan Teodor Cabel, Camelia Ardelean, Nicolae Gâlmeanu, Dian Dobriţa Bîlea, o monografie despre „Aviatorul erou Bâzu Cantacuzino” de Mircea Dumitriu, dar şi autori precum Marian Rădulescu, Ilie Mândricel şi multe, multe altele, nume pe care le-am mai întâlnit sau nu, nume „în formare” scriitoricească, nume necunoscute azi, probabil mai cunoscute mâine.

Dacă lectura romanelor lui Titi Damian ne obligă la comparaţii cu alţi prozatori, cu acceptări sau îndoieli, trebuie să recunoaştem în primul rând că aceste volume există în biblioteci, sunt luate în seamă şi bat la porţile Istoriei literare. Trebuie să le fim cititori, altfel murim fericiţi jucători de table. Cărţile de exegeză literară, de eseuri, de cronici de întâmpinare merită studiul celor care caută noi valori în literatura contemporană şi, sunt sigur, vor deveni pâinea şi cuţitul istoricilor literari, a profesorilor universitari, cărora, cu aparenta modestie a unui dascăl de provincie, le asigură o primă lectură profesională.

Titi Damian este un important scriitor contemporan, câteodată luat în seamă, câteodată, abuziv, trecut cu vederea, autor a unei opere de amploare, respectat în arealul sudului românesc, dar care, sunt sigur, va răzbate, prin stăruinţa operei, spre sferele înalte, ale celor puţini şi puternici.

Cu toate că o merită din plin, însă nimic din partea Uniunii Scriitorilor, din partea Filialelor USR, din partea revistelor, a bibliotecilor şi a scriitorilor cam cârcotaşi când vine prilejul să recunoască cetatea literară a altora, să urăm la mulţi ani devotatului Titi Damian, cititor la miezul nopţii, la împlinirea, deja în 5 august 2020, a vârstei de 75 de ani. La mulţi ani bogaţi, dragă maestre al prozei, eseisticii, autor al multor cărţi ziditoare de cinste literaturii române.

 

 

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved