Break news. Tramp a scurcircuitat luminile din oglinzile Casei Albe; speriat (chiar el, președintele SUA) și-a pus masca pe față anti-COVID-19. Marți („trei ceasuri rele”, 994 de cazuri noi la 1720 de teste, 36 de morți, în 24 de ore! ; „Nu mai sunt locuri în spitale. Armata intervine” ! România Tv, 22 iulie . . . ). Parlamentul și Guvernul României (sau invers, ori unul peste altul) au catadicsit să emoționeze Monitorul Oficial cu Legea carantinii și izolării. „Ciuma roșie” – nu-mi place sintagma, prea o aud dinspre cealaltă curte – bagă bățul prin gard și molfăie despre drepturile fundamentale ale omului. Aferim, Ponta !.
*
Ne înfricoșăm de virusul COVID-19? Ați auzit de „Ciuma lui Caragea”? Ciuma își arătase colții în decembrie 1812, chiar la curtea Domnitorului, apoi se dezlănțui în iunie-iulie. Au fost închise barierele, toți cerșetorii și țiganii au fost izolați, numărul cioclilor a fost mărit . . .
La Rusciuc ciuma secera pe săptămână 60 – 80 de persoane, iar „la București mureau chiar 90 de oameni săptămânal” (Hurmuzaki – Nistor, 16, 1911, nr. 977). Numărul carelor de cărat morții este sporit de la 3 la 12. Conform estimărilor, se spune că atunci au pierit între 70.000 și 90.000 de suflete. Numai între lunile martie 1813 și iunie 1814 au murit, la București între 25.000 și 30.000 de oameni, consemnează un medic austriac . . . Apar stațiunile de carantină. La Târgușor, de pildă, carantina era condusă de 4 arnăuți din serviciul principelui, care locuiau în bordeie de pământ. Carantina dura 10-14 zile (Ion I. Nistor, Ravagiile epidemiilor de ciumă și holeră și instituirea cordonului carantinal la Dunăre, în Analele Academiei Române, Memoriile Secțiunii Istorice, Seria III, Tom. XXVII, 1945, p. 372).
În toamna anului 1823 ciuma reizbucni. „Ca măsură profilactică, fură purtate în procesie prin București, în zilele de 13 și 20 iunie 1824, moaștele Sfântului Dumitru (Hurmuzaki – Nistor, XVI, nr. 2115, p. 1149).
În cursul iernii epidemia mai slăbise, „dar în schimb organele sanitare și cioclii își îngăduiau abuzuri revoltătoare ”. Consulul francez Hugot, relatează un caz tragic-comic, ce se petrecuse sub ochii săi : „Un târgoveț refuzase să se lase escrocat de ciocli cu o sumă de bani. În furia lor aceștia îl denunțară ca atins de ciumă și principele dădu ordin ca cetățeanul să fie internat cu forța în spitalul pentru ciumați, iar casa să-i fie arsă. Consulul francez, făcând o descindere la fața locului, găsi casa intactă și pe posesorul ei sănătos locuind într’însa. Acesta îi spuse că este deplin sănătos, că n’a fost niciodată atins de ciumă și că a reușit să fugă din spital și să se reântoarcă sănătos la casa sa. Principele a rămas adânc impresionat, aflând despre felul cum organele sanitare înțelegeau să-și facă datoria (Hurmuzaki – Hodoș, XVI, nr. 2240, p. 1174).
În februarie se numi o nouă comisiune sanitară, care propuse ca Bucureștii să fie complet izolați de restul țării și ca întreaga populație din Capitală, fără deosebire de sex și vârstă, să fie supusă unei examinări medicale. „Propunerea aceasta trezi o indignare generală, iar mulțimea începu să amenințe cu răzvrătire, ca la Iași. În fața acestei opoziții, comisia sanitară își modifică propunerea în sensul că numai casele să fie supuse unei proceduri de dezinfectare. Prin batere de tobă, se aduse la cunoștința obștească că posesorii trăsurilor de piață și săniilor, erau obligați să acopere vehiculele lor cu pânză cerată și că nimeni nu era în drept să primească bani de metal înainte ca aceștia să nu fi trecut prin soluție de oțet. Comisia însă nu putu împiedica lumea de a participa la baluri și petreceri, atât în localurile publice, cât și în casele boierești. Mai mult decât ordonanțele comisiei sanitare, contribuia la combaterea epidemiei gerul cumplit care se abătuse asupra Capitalei. (Hurmuzaki – Nistor, XXI, nr. 84, p. 73). Pentru a putea recurge la măsuri mai drastice, comisia sanitară fu rebotezată în comisie contra ciumei și supusă înaltului comandament al trupelor de ocupație rusești. (Ibidem, XXI, nr. 75, p. 74).
Din raportul medicului șef Marcille, din 9 iulie 1829, reținem următorul tablou al persoanelor atinse de ciumă:
BUCUREȘTI
Case contaminate de la 1 – 26 iunie – 441
Morți transportați la cimitir între 8 și 28 iulie: 172
Bolnavi internați la spitalul de la Dudești de la 8 – 23 iunie: 340
Morți în spitalul de la Dudești de la 20 mai – 23 iunie: 388
Bolnavi de ciumă în spitalul de la Dudești: 356
Suspecți internați în lazarete: 1574
Convalescenți ieșiți din spital: 21
Agenți sanitari morți de ciumă: 7
PLOIEȘTI
De la 20 mai până la 23 iunie morți de ciumă: 119
Bolnavi în spital: 77
Bănuiți: 233
Case contaminate: 98
BUZĂU (la o populație de 2912 suflete)
De la 21 mai – 19 iunie
Morți de ciumă civili: 74
Soldați: 150
Soldați bolnavi: 127
Civili bolnavi: 120
Bănuiți: 256
Convalescenți: 3
Medicul șef al spitalului căzut victimă ciumei.
FOCȘANI
Morți pe urma epidemiei: 2300
BRĂILA
Din cele 250 case, numai 7 rămase necontaminate. Șapte medici căzuți jertfă epidemiei. Mai bine de 1100 de soldați morți de ciumă.
SLOBOZIA
Soldați atinși de ciumă în cele 2 spitale: 345
Morți de la 1 mai până la 21 iunie: 291
Medici ruși morți de ciumă: 12
Agenți sanitari morți: 24
URZICENI
Morți de ciumă: 61
Bolnavi: 43
Restul populației fugise, nerămânând în localitate decât comandamentul rus și ispravnicii.
PITEȘTI
Epidemia s-a ivit în oraș, dar nu sosiseră încă tabelele cu victimele ei.
În județul Ilfov erau contaminate 67 de localități, iar în restul Munteniei alte 83 de localități la un loc deci 150 de sate (Hurmuzaki – Nistor, XXI, nr. 126, p. 140).
În raportul său din 19 iulie doctorul Marcille prezenta următorul tablou asupra victimelor grozavei epidemii:
De la 20 iunie până la 1 iulie morți în oraș: 62
Bolnavi internați în spital: 168
Suspecți în spital: 518
Morți în spital: 116
De la 1 la 18 iulie:
Morți în oraș: 110
Bolnavi internați în spitale: 369
Suspecți în lazaret: 978
Morți în spital: 310
Soldați morți în spitalul lui Hagi – Mosco: 49
Convalescenți: 44
Case contaminate: 285
(Pentru întreaga problematică, texte, calendar și statistici a se vedea Ion I. Nistor, op.cit., pp. 378-380).
Despre întocmirea cordonului sanitar de la Dunăre, am mai scris. După încă un război (1828-1829), rușii îi înving pe turci și ocupă Principatele Române. Prin pacea de la Adrianopol (septembrie 1829), rușii impun Principatelor „Regulamentele Organice ”. Capitolul 6 din Regulamentul Organic pentru Țara Românească era intitulat : Despre carantină, al cărui scop era să devină un bastion contra ciumei (declarația guvernatorului Kisselev, 22 martie 1831). A fost promulgat un Statut, care cuprindea 8 capitole subdivizate în paragrafe, și un Regulament.
Să luăm aminte că în martie 1830 termenul de carantină la Călărași, Giurgiu și Calafat era fixat la 20 de zile (Hurmuzaki – Nistor, XXI, nr. 201, p. 255). Cordoanele sanitare și stațiunile de carantină aveau un caracter permanent și erau străjuite de gărzi înarmate din miliția pământeană. Aducerea la îndeplinire a dispozițiunilor tratatului cu privire la organizarea cordoanelor sanitare, devenise încă din toamna anului 1829 una din preocupările de căpetenie ale guvernelor din București și Iași. (Hurmuzaki – Nistor, XXI, nr. 162, p. 181).
Vom reveni în numărul viitor al ziarului nostru pentru a vă prezenta Regulamentul pentru funcționarea carantinelor, întocmai după cum a fost înfățișat de eminentul profesor Ion. I. Nistor.
Răzvan Ciucă,
21 iulie 2020