Muzeul Național al Agriculturii prezintă din seria ”Rețete cu poveste” – Ciorbă cu jumări
”Imediat ce se termina postul Sfinților Petru și Pavel și oamenii aveau ”dezlegare la dulce”, căutam la garniță și scoteam jumări dintr-acelea cu carne, nu din cele doar cu grăsime. Cele cu grăsime erau date prin mașina de tocat și făceam cu ele o pastă pe care o amestecam cu usturoi pisat și cu sare, o întindeam pe pâine și o mâncam, dar aceasta este deja altă poveste. Garnița este un vas metalic din tinichea, în care se țineau carnea, cârnații, jumările făcute din porcul sacrificat la Crăciun. Acestea erau prăjite, se puneau în garniță și erau acoperite cu untură și se țineau la rece, în beci. Curățam o ceapă mare, un morcov, un păstârnac, 2-3 cartofi și o rădăcină de pătrunjel, le tocam bucăți mici și le puneam într-o oală încăpătoare pe foc, la fiert. Când se fierbeau, adăugam bulion făcut în vară și potriveam cu sare. Jumările scoase din garniță le puneam într-o crăticioară pe foc, ca ”să se dezlege”, adică să se topească untura în care fuseseră păstrate. Le scurgeam, le adăugam în ciorbă și o acream cu zeamă de corcodușe. Aruncam și o mână de lobodă în oală și o dregeam cu ”zdrențe de ou” (se băteau 2 ouă cu puțină sare și cu câteva linguri de zeamă din oală, apoi se adăugau în ciorbă). Se mai dădeau câteva clocote și se oprea focul. Tocam leuștean verde și o serveam la masă. Mergea foarte bine cu un ardei iute pișcăcios! Un deliciu
Zeama de corcodușe o preparam primăvara, când erau corcodușele verzi. Într-un ceaun mare, fierbeam o găleată de corcodușe verzi cu o găleată de apă, până plesneau corcodușele. Le lăsam să se răcorească și apoi strecuram zeama. O puneam în sticle, pe care le țineam în beci, la răcoare și foloseam când aveam nevoie, la acrit ciorbe.”
(Androne Cornelia, 74 ani, n. 1949, Grivița, jud. Ialomița, preoteasă peste 40 de ani în localitatea Grivița)
Informații culese de Petre-Filip Magdalena,
muzeograf M.N.A
Foto: Androne Teofil, muzeograf