Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia funcționează de acum într-o clădire modernă, reabilitată energetic

Urmare a finalizării lucrărilor de reabilitare energetică a Clădirii Administrative de pe strada Răzoare din Slobozia, până de curând sediul SC Drumuri și Poduri Ialomița, care a găzduit de câțiva ani și Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia, săptămâna trecută reprezentanții Consiliului Județean Ialomița (Cătălin Grigore și Alexandru Dinu vicepreședinți, precum și Alexandru Potor, administratorul public al județului), constructorului (Marius Cornățeanu, director general Consirom Slobozia), precum și ai Centrului de Transfuzii (director Raluca Cruceat) au susținut o conferințăde presă.

Lucrările au constat în termoizolarea pereților exteriori, termoizolarea planșeului, montarea pardoselii de trafic greu peste termosistem de cinci centimetri, consolidarea acoperișului, înlocuirea tâmplăriei vechi din lemn cu tâmplărie din profile de PVC cu geam termoizolant, lucrări de maximizarea a iluminatului natural, realizarea unei instalații termice care utilizează surse regenerabile pentru încălzire și preparare apă caldă, realizarea unui sistem de ventilare cu douăzeci și șapte de recuperatoare de căldură, refacerea iluminatului interior și realizarea unui sistem de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu.

Raluca Cruceat: Încă de la momentul renovării Centrului de Transfuzie Sanguină, respectiv din august 2021, acest spațiu s-a dovedit că îndeplinește cerințele legale privind circuitele funcționale stabilite prin Ordin de ministru și corespunde nevoilor unui centru de transfuzii. Mai mult decât atât, după finalizarea proiectului de creștere a eficienței energetice această clădire este mai spațioasă, mai curată, modernă, călduroasă, ceea ce face să creștem calitatea actului medical, prin crearea de spații adecvate atât pentru personalul medical, cât și pentru donatorii de sânge ai județului, prin crearea de spații moderne și primitoare. Mulțumesc Consiliului Județean pentru finalizarea acestui proiect, echipei tehnice, constructorului, personalului medical și donatorilor de sânge care au acceptat zgomotul șantierului, totul pentru un mare bine, în folosul comunității.

De reținut, pe lângă spațiul acordat exclusiv Centrului de Transfuzii clădirea va fi destinată și funcționării unor direcții din cadrul Consiliului Județean, respectiv Direcției pentru Mediu, Corpului de Control sau Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009.

Am reținut câteva pasaje și din intervențiile reprezentanților Consiliului Județean și a directorului general al Consirom Slobozia.

SONY DSC

Alexandru Potor: Această clădire nu a fost dedicată inițial găzduirii Centrului de Transfuzii Sanguine Ialomița. Din fericire, am reușit să găsim împreună cu finanțatorul, ADR Sud Muntenia, modalități prin care să modificăm acest proiect cu finanțare europeană. Acesta este un exemplu viu că proiectele cu finanțare europeană pot fi modificate, pot fi adaptate, în așa fel încât ele să răspundă cât mai bine nevoilor de a presta servicii publice de calitate către cetățeni. Dacă nu ar fi fost așa, probabil că Centrul de Transfuzii ar fi rămas tot în zona Spitalului Județean de Urgență. Din fericire, lucrurile nu sunt așa. Doamna director Cruceat a găsit aici o casă frumoasă, acum renovată și adusă la un standard de funcționalitate mai bun ca urmare a investiției care a fost făcută cu fonduri europene, care au fost absorbite în totalitate. Felicitări echipei de proiect și mulțumiri constructorului care a fost alături de noi și cu care am reușit să găsim soluții pentru a finanța acest proiect și pentru a-l duce la bun sfârșit. Îl felicit pe domnul Cornățeanu și mă bucur din suflet că antreprenorii locali, din Slobozia, din județul Ialomița, sunt cei care lucrează pe șantierele și obiectivele din județ, bineînțeles câștigători în urma unor licitații publice. Mulțumim pentru calitatea lucrărilor.

Cătălin Grigore: Acesta este unul din șirul de evenimente pe care le-am început de ceva vreme și pe care urmează să le continuăm, recepționând clădiri emblematice pentru Slobozia, pentru care Consiliul Județean s-a angajat nu doar să le administreze, ci să și le modernizeze, să le redea cetățenilor și amintesc aici Centrul Cultural Ionel Perlea. Astăzi recepționăm această clădire de pe strada Răzoare și ne pregătim să recepționăm lucrările făcute la Muzeul Județean de Istorie, Centrul Militar Județean se apropie și el de final și nu în ultimul rând clădirea Școlii Profesionale Speciale „Ion Teodorescu”, unde avem același constructor și sunt sigur că va arăta cel puțin la fel de frumos ca această clădire în care ne aflăm astăzi. Felicit echipa de implementare și constructorul și sper din toată inima să ne vedem și la celelalte recepții la terminarea lucrărilor, astfel încât cetățenii din Slobozia, ialomițenii, să beneficieze de aceste clădiri la standarde moderne.

Marius Cornățeanu: Toți cei care au fost implicați în realizarea acestui proiect, un proiect de complexitate destul de mare care va aduce în final o reducere substanțială a cheltuielilor din punct de vedere energetic, cu anvelopare foarte bună a clădirii și cu echipamente performane. Mulțumesc pentru colaborare Consiliului Județean, doamnei Valentina Brașoveanu (managerul de proiect) și doamnei directoare Raluca Cruceat, a fost o cooperare normală, fructuoasă, benefică obiectivului final, rezultând o clădire modernă, funcțională.

Nicolae TACHE


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved