Catastrofa ecologică din Balta Borcei

Cea mai mare catastrofă ecologică de la Cristos încoace s-a întâmplat în anii şaizeci. A fost una planificată cu grijă de către autorităţile comuniste, prevăzută chiar în planul cincinal aferent. Ideea a fost sugerată probabil de consilierii sovietici, adică defrişarea pădurii seculare dintre Borcea şi Dunăre, asanarea terenului şi transformarea miilor de hectare în teren agricol. Eram copil prin 63-64, când am văzut prima oară imensele stive de lemn îngrămădite pe malul drept al braţului şi zecile de şlepuri care îşi aşteptau rândul pentru a fi încărcate. Locuitorii satelor riverane lucrau cu avânt patriotic pentru a îndeplini întocmai şi la timp directivele partidului. Apoi s-a finalizat îndiguirea, începută mai devreme prin munca forţată a deţinuţilor de la Vlădeni, dintre care mulţi îşi petrec somnul de veci în structura acestei lucrări.

De mii de ani bătrânul fluviu se revărsa în baltă, binecuvântând cu aluviunile sale fertile păşunile şi arborii, umplând rezervoarele benturilor, plus alte sute de lăculeţe sezoniere. Bogăţia de peşte ca în Balta Borcei nu era întrecută decât de cea a Deltei. Zeci de mii de animale sălbatice trăiau şi se înmulţeau aici, în deplină armonie cu milioanele de păsări acvatice sau de alt gen. Încă am vii în memorie drumurile şerpuind printre sălcii şi poeniţe, străbătute în căruţă de la o stână la alta, nopţile petrecute în polog, la adăpost de ţânţari şi abundenţa inimaginabilă de peşte. Ciobanii nu-şi luau ca provizii la stână decât sare şi mălai. Dacă pofteau un peşte fript aruncau de două ori şaşmaua într-un lăculeţ şi umpleau o găleată.

La seceta din 1947 tot balta i-a salvat pe riverani. Au trecut dincolo vacile, oile şi porcii şi le-au hrănit cu mlădiţe de salcie şi plop iarna. Porcii, mangaliţa predominant, se descurcau singuri râmând malurile lacurilor. Apoi, în câţiva ani acest ecosistem echilibrat în mii de ani a fost distrus, iar IAS-urile au început să-l cultive. În primii ani s-au obţinut producţii record, deoarece solul era odihnit, iar substanţele active şi hrănitoare din aluviuni nu se epuizaseră. Nu după mult timp, pentru a fi susţinută producţia la acelaşi nivel s-au aplicat pe terenuri îngrăşăminte sintetice şi sute de tone de DDT pentru stârpirea insectelor. Controla cineva proporţiile de îngrăşăminte optime la hectar? Mă îndoiesc. Cu exces de zel şefii de fermă împrăştiau chimicalele cum considerau ei. În douăzeci de ani sute de mii de tone de azotaţi şi fosfaţi, pesticide, erbicide şi combustibili aruncaţi pentru a justifica norma lunară au otrăvit solul şi subsolul, iar ploile le-au antrenat în benturile încă active şi mai ales în fluviu. Ecosistemul viu în trecut a devenit unul închis şi degradat constant. Animalele sălbatice au fugit sau au fost braconate fără milă, iar păsările acvatice s-au dus spre Deltă în cea mai mare parte. Dintre pesticide cel mai mare rău pentru faună l-a făcut furadanul. Boabele tratate cu el şi rămase afară la semănat au ucis mii de păsări şi animale, până când a fost interzis.

Dar, dispariţia pădurii a avut un alt efect, mult mai acut. S-a modificat brusc regimul ploilor, al precipitaţiilor în general. Dacă înainte ploua abundent aproape săptămânal, cu timpul precipitaţiile s-au rărit şi s-a instalat seceta pedologică. În copilărie, îmi amintesc, la fiecare ploaie străzile satului se transformau în râuri. Şi acum se observă văile săpate de seluri. Humusul fertil din Balta Borcei este epuizat acum.

Ca să produci profitabil trebuie să foloseşti cât mai multe îngrăşăminte anorganice, asortate bineânţeles cu erbicide şi pesticide. Otrăvirea solului şi a apelor de suprafaţă continuă deci. După revoluţie, mafia parlamentară a arendat terenurile domeniilor statului pentru cincizeci de ani. Cui? Unora dintre ei sau apropiaţilor lor. Practic a transformat în latifundiari câţiva indivizi care s-au îmbogăţit peste noapte, profitând de subvenţii şi înlesniri. Din această relaţie doar statul român pierde, nu-i aşa?

Dar statul, dacă doreşte, poate îndrepta greşelile trecutului. Reziliind contractele de arendare şi construind ecluze în digurile malurilor în cel mult zece ani ecosistemul iniţial se poate reface. Sunt sigur că mii de voluntari vor participa la reâmpădurire, iar bătrânul fluviu alimentând şi refăcând vechile areale acvatice o să consolideze un adevărat paradis: al pescarilor, al celor care iubesc fauna sălbatică, al vânătorilor, de ce nu? Va deveni o zonă de atracţie turistică pentru Europa şi vor profita de asta în primul rând localităţile riverane, finanţele publice etc. Unde mai pui că statul român va încasa subvenţii pentru acest nou plămân verde al continentului, mult mai consistente decât a contabilizat în perioada anterioară. Este o chestiune de voinţă politică, care va da roade numai stimulată de către noi, cetăţenii.

Noi dorim un aer mai curat, un concediu în paradisul acesta incitant, o barieră sigură împotriva poluării. Inundaţiile anuale pot fi controlate prin ecluzele amplasate în diguri, peştele are unde să se reproducă, climatul în zonă se va ameliora şi mii de animale sălbatice şi chiar domestice îşi vor găsi un nou cămin. N-ar trebui să-i lăsăm pe politicieni să decidă în locul nostru dacă este oportun sau nu acest proiect, de aceea vă invit să strângem cât mai multe semnături pentru a transforma acest deziderat în iniţiativă parlamentară şi a fi pusă în aplicare.

F.M.Ciocea

FOTO: Muzeul Județean Ialomița

 


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate