Câștigătorii Concursului Judeţean de Istorie „Barbu Catargiu”

Elevii pasionați de trecutul acestei zone a țării au luat parte, la Muzeul Județean Ialomița, la Concursul Judeţean de Istorie „Barbu Catargiu”, ajuns în acest an la ediția a V-a, o competiție menită să le pună la încercare cunoștințele în ceea ce înseamă istoria ialomițeană în contextul mai larg al istoriei naționale.

Câștigători au fost cu toții, diferențele de punctaj stabilite în urmă jurizării lucrărilor de către un colectiv de profesori de istorie fiind foarte mici!

Iată tabloul complet al premianților acestei ediții a concursului:

* Premiul I – Tudose Mihai-Alexandru, clasa a XI-a B, Liceul Teoretic ,,Carol I” Fetești (profesor coordonator Gheorghe Valentin )

* Premiul al II-lea – Nițu Ștefan-Gabriel, clasa a XII-a D, Liceul Teoretic ,,Carol I” Fetești (profesor coordonator Gheorghe Valentin )

* Premiul al III-lea – Luncașu Adelina-Ioana , clasa a XI-a B, Liceul Teoretic ,,Carol I” Fetești (profesor coordonator Gheorghe Valentin )

* Mențiunea I – Dragomir Ana, clasa XII-a F, Colegiul Național „Mihai Viteazul” Slobozia (profesor coordonator Vlad Emilia)

* Mențiunea a II-a – Vizantin Maria-Bianca, clasa XII-a F, Colegiul Național „Mihai Viteazul” Slobozia (profesor coordonator Vlad Emilia).

Managerul Muzeului Județean Ialomița, dr. Florin Vlad, a declarat la finalul concursului:„Prin acest gen de acțiuni, instituția noastră își îndeplinește unul dintre rolurile fundamentale – acela de a aduce generația tânără mai aproape de fenomenul istoric ca punct esențial al păstrării vii în conștiința colectivă a importanței pe care o are trecutul acestei părți a țării. Totul în cadrul parteneriatelor cu unitățile școlare din județul Ialomița, alături de care încercăm să cultivăm permanent legătura intrinsecă dintre muzeu (ca entitate cu rol cultural-educativ) și comunitatea ialomițeană”.

 

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved