Cartier rezidențial de șase milioane de euro, construit de Ștefan Țintă la Slobozia

Lucrările pentru construcția primului bloc de locuințe vor fi demarate luna aceasta, în funcție de cum va fi eliberată autorizația de construcție de Primăria Slobozia. Cartierul va fi amplasat pe strada Dimitrie Cantemir, la nr 9, pe un teren în suprafață de aproximativ un hectar. Complexul rezidențial va dispune de patru blocuri, aproximativ 80 de apartamente, cu două și trei camere, cu suprafețe curpinse între 55 și 103 metri pătrați. Apartamentele de la parter vor avea și o curte privată, iar primul bloc dispune și de un spațiu comercial în suprafață de 220 mp.

Complexul rezidențial va fi închis, cu barieră, cu pază, adică nu o să poată intra oricine, decât dacă locuiește acolo sau anunță în prealabil. De asemenea, zona va avea un loc de joacă pentru copii, spații verzi, alei și băncuțe.

Investiția este exclusiv privată și îi aparține omului de afaceri Ștefan Țintă, președintele PSD Slobozia.

Este o investiție excluiv privată și oportună, dar, ca orice investiție, implică și riscuri. Cert este că primul bloc va fi construit sută la sută. Termenul de livrare prin contract este de un an, pentru că o parte dintre apartamente sunt deja vândute. Mai mult decât atât, acolo este prevăzut și un spațiu de servicii cu posibilitatea dezvoltării oricărei investiții aplicabile în zonă. Trebuie făcută mențiunea că apartamentele vor fi livrate cu gresie, faianță, parchet, uși interioare/exterioare, proprietarul va trebui să vină doar cu mobila și cu corpurile de iluminat. Toate materialele pe care le vom folosi vor fi de calitate foarte bună, zidăria fiind din cărămidă. Consider că merită și Slobozia un cartier rezidențial”, a explicat Ștefan Țintă.

Doritorii unor astfel de locuințe trebuie să știe că acestea pot fi achiziționate și prin intermediul unui credit bancar, valoarea unui apartament cu 2 camere fiind estimată la suma de 55 mii euro. Pentru apartamentele cu trei camere, omul de afaceri propune trei variante de preț: 88 mp – preț 90 mii euro, 95 mp – 93 mii euro și 103 mp – preț 97 mii euro.

Specialiștii în imobiliare susțin că prețurile apartamentelor au crescut semnificativ în ultimii doi ani, însă previziunile nu sunt deloc îmbucurătoare, în condițiile în care și prețul materialelor de construcție a fost majorat cu peste 15 la sută. În Slobozia, un apartament cu două camere situat într-un bloc construit înainte de 1989 pornește de la 45 mii de euro, în timp ce o locuință cu 3 camere poate ajunge și la 65-70 de mii de euro.

 

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved