Muzeul Național al Agriculturii prezintă:
CĂROAIA
Căroaia sau înlocuitorul roabei, era un cărucior înalt, pe două roți, cu un coș din lemn și un mâner cu care se realiza tracțiunea manuală. Deși ar părea un mijloc de transport fără aplicații pentru secolul al XX-lea, spre surprinderea multora, a reprezentat un mijloc de transport nesperat de bun după 1945, când sistemul politic în România a devenit unul autoritar, după tiparul sovietic.
Începând cu anii 1949 și până în 1962, valurile de colectivizare au cuprins toată România. Dacă existau căruțe sau care, cai sau boi care să tracteze aceste vehicule, toate erau confiscate fără posibilitatea de a contesta această manieră de „reorganizare” a unei agriculturi care trebuia să ofere rentabilitate superioară, în comparație cu suprafețele mici deținute în proprietatea țărănească.
De aceea, țăranii, pentru a-și scăpa bunurile cumpărate sau moștenite, au recurs la descompunerea unui car sau căruțe prin demontarea punții din spate sau a dricului spate, cum se spunea în tehnica populară. Astfel descompusă, căruța sau carul ieșea din vizorul rechiziționărilor autorităților.
Ușor modificat, dricul spate s-a transformat ca funcționalitate într-o roabă sau cărucior de mare capacitate, într-o căroaie.
Căroaia cu două roți a devenit un mijloc eficient pentru transportul sacilor cu cereale la moară sau căratul fânului din câmp sau chiar al plugurilor și grapelor, la câmp.
Așa cum sunt mărturiile acelor vremuri, căroaia cu două roți a reprezentat un mijloc de subzistență pentru țărănimea din satele anilor 1949-1960.
Muzeul Național al Agriculturii deține în colecția de „Mijloace de transport tradiționale” un astfel de exemplar și invită publicul cititor să descopere acest mijloc de transport care a făcut istorie în satele românești în anii colectivizării forțate, vizitând sectorul „Moara Fuierea” din expoziția de bază „La pas prin lumea satului”.
Muzeograf Fideliu Rubinescu-Ostriceanu
Foto: Elena Slujitoru