ȘERBAN CODRIN DENK
Se împlineşte un secol de la teribilul accident feroviar din gara Mizil, când un tren accelerat a deraiat din cauza unui macaz defect, cu urmări tragice. Au urmat mari şi îndelungate anchete, unde s-au dezgropat întreaga corupţie şi încrengăturile din administraţia căilor ferate, de pe şantierele cu lucrări efectuate de mântuială, cu implicarea băncilor, a politicienilor, a marilor funcționari, toți vinovați de starea deplorabilă a patrimoniului național, inclusiv feroviar. A urmat un proces cu mulţi inculpați şi cu mai mulți avocați. Verdictul final a decăzut din tragedie în comedie absurdă, urmuziană: justiția imparțială, dar manipulată, l-a declarat vinovat pe cel mai amărât actor, pe acarul Păun, deschizându-i altă cale ferată, la fel de deplorabilă, spre închisoarea pe viață. Numele macagiului a rămas de poveste, a intrat în paremiologie, cu înțelesul regretabil că niciodată nu este pedepsită hoarda vinovaţilor, a criminalilor dovediți, ci ultimul pârât aflat întâmplător la un loc nepotrivit.
Pe lângă bariere-întrevăzute / Prin pleavă, praf, vârtejuri de-uscăciuni, / Fug trenuri cu iuţeala pe-întrecute / În gara-acarului Păun; / Flămânzi, bicisnici câinii pe-o grămadă / De frâne, roţi, tampoane, în comun / Urlând, lătrând, salută cu bravadă / Macazu-acarului Păun; / Și meteori, comete fără coadă, / Guri de canal jurând pe spurcăciuni / Spre-un turn arată, de-apă, cu broboadă, / Unde-şi bea cupa cu amărăciuni, / Înnoadă pânde şi-ispăşiri deznoadă / Bufniţa-acarului Păun.
(*)
Din întâmplare, va sclipi vreodată / O baltă pe-uliţa unui cătun, / Înseninată şi iluminată / De steaua-acarului Păun? / Mărunte,-în greul nopţii, felinare, / Oricâte au sau nu-au clarviziuni, / Însă puţin încape-în fiecare / Lumina-acarului Păun; / Celui din urmă cititor de carte, / Neajutorat în felul său, deci un / Căzut din lună-ori mult mai de departe, / I-am arătat obrazul: „Presupun / Că nu vei mai întinde cu-alţii parte / Făclia-acarului Păun.”
(*)
Lui Dumnezeu îmbolnăvit de toate / Coşmarele din casa de nebuni / Îi rugineşte scaunul pe roate / Din vina-acarului Păun; / Din zori până-în amurg, de nerăbdare, / Adună pulberea şi praful nu-în / Coroana cu însemne planetare, / Ci-în basca-acarului Păun; / De seara până dimineaţa-asudă / În fleaşcă pijamaua, de niciun / Om cu durere-în suflet să nu-audă / Cum trage apa după-amărăciuni, / Iar desperarea-l întremează, crudă, / Din ochii-acarului Păun.
(*)
Precum ne proroceşte Cartea Sfântă, / După-o duzină, zilnic, de minuni, / Albi porumbei de fericire cântă / Deasupra-acarului Păun; / Iniţiată-o capră în mistere, / Din palmă-i paşte pe ales căpşuni / Și-izvoare lapte şi izvoare miere / Dedică-acarului Păun; / Adam şi Eva gustă-în pielea goală / Prin tandru paradisul, şi străbun, / În loc de dragoste o portocală, / Jurând la fiecare nouă luni / Că, de-au căzut, vor mai cădea-în greşală / De dragu-acarului Păun.
(*)
Pedeapsă, Moise-şi despica desagul / Cu şapte plăgi, lăcuste, bărzăuni, / Și-o mare-a suferinţei, cu toiagul / Din leafa-acarului Păun; / Ce plete-avea Samson în prea febrila / Lui dragoste, şi despletiţi perciuni, / Dar le-a tăiat destoinică Dalila / Cu briciu-acarului Păun; / Ce s-ar fi scris în Evanghelii, dacă / Ar fi urcat pe Golgota lăstuni, / Iar pe Iisus nu-o gloată prostănacă / Și înşelată şi pe-înşelăciuni, / Ci dreaptălege ar fi fost să-i facă / Verdictu-acarului Păun?
(*)
Homer la chefuri descânta poeme / Cum Odysseu, în vremuri de surghiun, / Se inspira-în perfide strategeme / Din pilda-acarului Păun; / Chiar Maiakovski, după-o recitare, / Și-a tras un glonte-în gura de tribun, / De gloria învins, nepieritoare, / A bravului acar Păun; / Iar Dostoievski-avea în minte casa / Cu morţii decăzuţi în căpcăuni / Și căpcăuni pietrificaţi în groaza / Când liliecii cu-ochi de mortăciuni / Dinţii-înfigeau, şi ghearele, şi piaza / În barba-acarului Păun.
(*)
King Lear dând schimb regatul pe-o cunună / De paie, barba-şi scărmăna: „Propun / Să-împart regeşte trăsnete-în furtună / Cu fruntea-acarului Păun!”; / Striga în bătălie Don Quijote, / Cu morile de vânt: „Vreau să-l răzbun, / Prea-l muşcă potlogarii de ciubote / Pe dragul meu acar Păun”; / Și Kutuzov, pe-o noapte mai geroasă, / De gât cu samovarul şi tăciuni, / Sta la taifas, cu coatele pe masă, / Iar Tolstoi îi citea-între moliciuni / Și echivocuri dintr-o carte groasă / Povestea-acarului Păun.
(*)
Pentru-un gelos să-şi gâtuie rivalul, / Pampon nu-şi potrivea-ascunziş mai bun, / În ditai muzici, ditai carnavalul, / Ca masca-acarului Păun; / Cu fes, con’Leonida, căuzaşul, / Sărea din somn, „Foc de pistoale!, tun!”, / S-a spart beţia şi-împuşca oraşul / Alaiu-acarului Păun; / Cu Ipingescu nenea Caragiale, / Cum se-întâlniseră inoportun, / Se dedulceau cu-un mic şi trufandale, / Unul bând berea fără slăbiciuni, / Când celălalt o degusta pe-agale / Din halba-acarului Păun.
(*)
Meşteru-Arghezi drăcuie-în livadă, / Se ceartă-ori porunceşte unor pruni / Că-între ispite-ar vrea să se-întrevadă / Cu psalmii-acarului Păun; / Bacovia râde-a plânge, însă ştie / Că-în ciuda-amurgului de joi sau luni / Prin goale vorbele din poezie / Trec corbii-acarului Păun; / De mahmurie sau de meserie / Schiţează cu-un arcuş previziuni / Că-în seri de violetă agonie / Vor fi capabili de confesiuni / Aceiaşi corbi cârpind pe datorie / Cămaşa-acarului Păun.
(*)
Când încă nu se inventase bluesul / Și Bonaparte vizita Schonbrünn, / Lui Beethoven îi revenea auzul / Prin grija-acarului Păun; / Îmbărbătat de-onesta vrednicie, / Enescu-în albă-o noapte de Crăciun / Armoniza a treia rapsodie / Spre cinstea-acarului Păun / Și-şi îndopa cu ştime şemineul / Pe lângă buturuga de gorun, / Iar o ninsoare şlefuia-Ateneul, / De răsuna precum în văgăuni: / Purta pantofi maestrul, cu blacheul / Din talpa-acarului Păun.
(*)
Prin viscole porneau la-atac prusacii / Spre ruşii-înzăpeziţi în rugăciuni, / Hei, tren blindat şi deraiat în dracii / Pe linia-acarului Păun; / Într-un subsol, pe Ţar mitraliere / L-au ciuruit – până-a căzut, bău-un / Pahar cu-obidă fără-îngenunchere / Din mâna-acarului Păun; / La o comandă, rangul şi-uniformă / De amiral trei marinari şi-un jun / Cekist i-au smuls lui Kolceak: „Daţi-i zor, mă, / Foc!”; după-un fum şi-al doilea, de tutun, / În copcă l-au zvârlit, scobită-în formă / De crucea-acarului Păun.
(*)
Alţii bârfeau că-avea maşinărie / Cu patru, şase, opt dimensiuni / Și banii-şi tipărea-într-o şmecherie / De-acar paranormal Păun: / Alpii-l salută, Volga-l ia în seamă, / Pacificu-l aclamă-între furtuni, / Când pumnul ridicat şi-izbit proclamă / Planeta-acarului Păun; / Iar un Neil Armstrong: „Pe reversul Lunii, / Castele-am nimerit, între păuni, / Nudiste în magia goliciunii / Și munţi de aur cu depresiuni / Sculptate-în diamante…”; „Waw!…”, sar unii: / „Desfrâu-acarului Păun!”
(*)
„Vagoane răsturnate-între traverse / Nu-s probe la vedere, ci minciuni / Să-îngăduie absurde controverse / Pe seama-acarului Păun”, / Cred gardu-înduplecându-şi corcoduşii / Și bozii înfrăţiţi cu mătrăguni, / Iar funia-întreabă ţapul şi ţăruşii / De soarta-acarului Păun, / Căci Dumnezeu, cu zodii-în alianţă / Din vremea cosmicei Creaţiuni, / Cum ignorase-orice neimportanţă, / Greşeli nu-a corectat, şi-omisiuni / Smerit îngândurate, cu speranţă, / De Crezu-acarului Păun.
(*)
„La ocnă trimiteţi-mi aşternutul / Și şapte paie să-mi ajungă bun / Și îndesat şi de prisos avutul / Sub perna-acarului Păun; / De tablă-o strachină mai ondulată / La marea mea-abundenţă să-o adun /Și tot pe-atâta fie-vă bogată / Pomana-acarului Păun!”, / Striga-în jegos bufetul gării: „Gata! / Mă primenesc la pompă cu săpun, / Să mă primească de-acurat şi plata / La chelner!”; ceremonios bătu-în / Pahare şi-încă bate Judecata / De-Apoi a-acarului Păun.