Campanie intensă provaccinare la Ion Roată, cu efecte imediate

Campanie intensă provaccinare a primăriei Ion Roată în ultimele două luni printre cei patru mii de locuitori ai comunei. Efectele s-au văzut imediat. În luna septembrie s-au vaccinat 150 de persoane, până la sfârșitul lunii octombrie alte 570. Toți aceștia la dispensarul din comună. Despre această campanie am avut un scurt dialog cu domnul Cazacu Marinică, primarul comunei.

– Când ați demarat această campanie, domnule primar?

În urmă cu două luni. Dacă în septmebrie, pe fondul neîncrederii oamenilor, s-au vaccinat doar 150 de persoane, în luna septembrie s-au vaccinat 571 de persoane. Iar acum, în prima săptămână a lunii noiembrie, tot mai mulți cetățeni din cele două sate ale comunei vin să se vaccineze. Sperăm ca până la sfârșitul anului să depășim procentul de 75 la sută din populația comunei (poate chiar mai mult) vaccinată.

– În ce a constat, de fapt, această campanie?

– În ultimele două luni am avut patru acțiuni concentrate privind beneficiile vaccinării. De două ori pe lună am trimis pe adresele tuturor locuitorilor comunei câte un pliant provaccinare însoțit de câte zece măști.

– Doar pliantul în sine?

– Nu, și o scrisoare în care le-am cerut să aibă grijă de sănătatea lor, să se vaccineze, să se protejeze cu masca, să-i sfătuiască și pe copiii lor să poarte mască. Permanent i-am invitat să se vaccineze și, în felul acesta, vedeți, în două luni s-au vaccinat peste șapte sute de persoane.

– Nu s-au vaccinat și în alte centre?

– Cu siguranță, eu vorbesc de cei vaccinați în dispensarele noastre. Dacă-i adăugăm și pe cei care s-au vaccinat în alte centre, la Urziceni sau la Slobozia, de exemplu, numărul vaccinaților în comuna Ion Roată este mult mai mare. Cred că dacă fiecare autoritate publică locală s-ar implica mai mult, situația ar fi alta. Trebuie să-i facem pe locuitorii satelor noastre să înțeleagă că este important să ne vaccinăm, pentru că ne protejăm copiii, ne protejăm bătrânii și pe noi înșine.

– Care credeți că a fost cel mai important imbold al campaniei către vaccinare?

– Cred că le-am dat încredere, pentru că eu le-am spus că m-am vaccinat și mă simt bine mersi. Le-am spus că anul trecut am trecut prin boală, le-am spus cât de greu a fost, le-am spus că am văzut lângă mine cum a murit un tânăr de 33 de ani bolnav de Covid. În același timp, la echipa de fotbal i-am determinat pe toți să se vaccineze, iar fotbaliștii au dus mai departe mesajul nostru. La fel și cu toți angajații din primărie. După aceea, am mers zilnic printre oameni și am vorbit cu ei, le-am spus să se uite la cifre, să vadă că din zece morți de Covid nouă sunt nevaccinați, le-am spus de asemenea că mulți dintre cei vaccinați dar au murit, cu siguranță că nu au fost vaccinați.

– Au obținut certificate verzi fără să fie vaccinați, pentru că, din păcate, la noi se mai poartă și așa ceva?

– Altfel cum?

– Cât a costat bugetul primăriei această campanie?

Nimic.

– Cum așa?

– Numai din sponsorizări.

– Inclusiv din partea firmelor familiei dumneavoastră?

– Mai ales.

– Continuați campania?

– Bineînțeles, mai ales pentru că sunt mulți la a treia doză și trebuie să-i mobilizăm, să le spunem de ce este necesară și a treia doză.

Nicolae TACHE

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved