Muzeul Național al Agriculturii prezintă:
Butoiul de vin
Cultivarea viței-de-vie, îndeletnicire de seamă în istoria poporului român, s-a intensificat mai ales după cucerirea romană. Perioadă în care s-au preluat și adaptat soiuri de viță noi, folosind tehnologii și unelte agricole moderne pentru timpurile acelea. Vinul are o veche istorie în spate, fiindu-i dedicate sărbători tradiționale încă din antichitate, iar metodele de depozitare, păstrare și transport au fost printre preocupările constante ale producătorilor de vin.
În timp ce romanii din bazinul mediteranean foloseau amforele pentru depozitare și transport, butoiul a fost inventat de celții stabiliți în Europa centrală, unde era un climat rece și umed și o mulțime de păduri. Au învățat cum să facă butoaie umezind scândurile, dându-le, în acest fel, forma dorită. Au ales stejarul ca material pentru construirea butoaielor, pentru că lemnul era ușor de îndoit, impermeabil și creștea în majoritatea pădurilor din acest areal. Butoiul, față de alte vase folosite pentru păstrarea și transportul lichidelor, era un mijloc de depozitare mult mai ușor de manevrat, deoarece avea o formă circulară și putea să se rostogolească.
Lemnul de stejar este cel mai utilizat material, datorită structurii sale, fiind impermeabil și rezistent la dezvoltarea microbiană. Cel care construiește butoaie este un dogar. Toate vasele pe care le face dogarul sunt alcătuite din doage ținute de cercuri de lemn sau de fier, înfundate pe ambele părți. Primul lucru făcut era să modeleze doagele, care erau de aceeași dimensiune, partea exterioară netezită, cu interiorul curbat, capetele conice și marginile teșite. Apoi, ca să îl asambleze, doagele erau așezate vertical și, prin intermediul inelului de pornire, erau lipite una de alta, până luau formă de cerc. Odată rezultată această formă, sunt introduse două inele metalice, constând din guler și inelul triplu, care vor fi utilizate pe tot parcursul procesului de construire a butoiului, astfel încât doagele să nu fie aliniate greșit. Prin încălzire, lemnul este presat încetul cu încetul, iar doagele butoiului sunt îndoite pentru a forma o curbă centrală.
Este important ca butoiul să păstreze întotdeauna o umiditate constantă, astfel încât lemnul să se umfle și să rămână compact. Pentru a rezista la presiunea lichidului din interior, se alternează doage late și înguste. Astfel că s-a luat în considerare utilizarea butoaielor și pentru depozitare, nu numai pentru transport.
Muzeul Național al Agriculturii deține, în patrimoniul său, o bogată colecție de obiecte destinate depozitării vinului, unele dintre acestea putând fi văzute în expoziția „La pas prin lumea satului”.
Muzeograf, Teofil Androne