Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:
Boboteaza
În fiecare an, pe 6 ianuarie, se serbează Boboteaza, cea mai însemnată sărbătoare după Sf. Vasile, dar și cea mai bogată în datini și credințe. Acestea încep în Ajunul Bobotezei și se continuă în ziua de Bobotează.
În ziua de Ajun, se ține post, adică nu se mănâncă de dulce, ci numai de sec. Ba foarte mulți oameni, în special feciorii și fetele mari, nu mănâncă nimic până spre seară sau chiar până a doua zi dimineață, ca să aibă noroc și să se poată căsători și să capete un soț frumos și harnic. Gospodinele fac colaci, unul dintre ei fiind dat preotului, mâncare de prune, plăcinte cu varză, grâu fiert cu nucă, ca în Ajunul Crăciunului, pe care le așază pe masă.
Nu se mănâncă nimic până nu trece preotul, fiindcă se spune că „dacă mănânci înainte de aceasta, atunci și păsările mănâncă vara pâinea de pe câmp”. Preotul, care ține într-o mână crucea, iar în cealaltă un struț de busuioc, însoțit de un om mai în vârstă care duce o căldărușă cu apă sfințită și o pereche de desagi, umblă pe la toate casele, stropește cu agheasmă și binecuvântează oamenii și locuințele cântând: „În Iordan botezându-te Tu Doamne…”. După ce a stropit în toate camerele, se întoarce cu fața spre ușă și așteaptă să vină toți ai casei să sărute crucea. Primul vine gospodarul casei, apoi gospodina și apoi toți ceilalți din casă, după etate. După ce fiecare sărută crucea este stropit de preot cu apă sfințită pe frunte. Se binecuvântează masa și bucatele, iar gospodarul îi poftește la masă, ca să guste măcar puțin din bucatele pregătite. Fetele mari din casă pun mărgelele, cerceii și șase boabe de porumb sub petica de la pragul ușii, ca atunci când vine preotul, să treacă atât el, cât și ceilalți peste ele, dar să nu le vadă, ca să se mărite. Altele fură din struțul preotului câte o rămurică de busuioc și îl pun sub pernă când merg la culcare, ca să își viseze ursitul.
În Ajunul Bobotezei nu se dă copiilor să mănânce pâine pe afară, ca să nu facă așa tot anul și nici nu se bat copiii, ca să nu capete bube peste an. Tot în această zi, nu se dă nimic din casă, ca să „nu se împrăștie gospodăria” și nu se cerne făină, „ca să nu se facă pureci peste an”. Se mai zice că cine strănută în această zi, acela va trăi mai bine peste an.
Dacă în Ajunul Bobotezei este brumă pe pomi, vor fi poame multe, iar dacă picură de la streașină, vara va fi ploioasă. În preseara Bobotezei, vitele vorbesc între ele și-și destăinuie unde se află comori ascunse în pământ, despre care se zice că ard în această seară, iar cerurile se deschid și cine stă noaptea de priveghează, îi poate cere lui Dumnezeu orice va vrea și i se va îndeplini dorința.
În popor există credința că, în noaptea Bobotezei, ouăle de corb plesnesc sub puterea gerului și puii de corb întind aripile și zboară (S. Fl. Marian, Sărbători de iarnă la români, pg. 126).
Una din datinile cele mai însemnate din ziua de Bobotează este Iordanul – sfințirea aghesmei mari sau sfințirea cea mare a apei. Pe când sfințirea cea mică a apei se face în biserică, sfințirea aghesmei mari se face într-un loc public, o piață sau lângă o fântână, într-un loc pregătit dinainte. Dacă Iordanul avea loc lângă un fluviu sau o altă apă curgătoare, se făcea o copcă în gheața apei respective, prin care scoteau apa pentru sfințit și în apropierea căreia se așeza masa cu cele de trebuință preotului, dar în mai multe locuri se făcea și o cruce mare din gheață. După ce în biserică se termina Sfânta Liturghie, toată lumea mergea afară, iar preotul îmbrăcat în cele mai frumoase veșminte, cu crucea în mână și cu cantorii alături, începea slujba de sfințire a apei. La sfârșit, preotul stropea poporul cu apă sfințită, intra în biserică, o stropea și pe aceasta, iar lumea după ce lua anafură și apă sfințită se întoarcea acasă. Cu această apă, stropeau vitele și nutrețul lor și apoi beau pe nemâncate câte o gură, ca să se sfințească și să se curățească, iar restul îl păstrau tot anul, căci „apa sfințită în ziua de Bobotează nu se strică niciodată și este lecuitoare și tămăduitoare de orișice boală” (S. Fl. Marian, Sărbători de iarnă la români, pg. 153).
Se credea că atunci când preotul înmuia crucea în apă, în ziua de Bobotează, toți dracii ieșeau din apă și rătăceau pe câmpuri, până trecea această zi, de aceea se zicea că nu e bine ca românii să lase rufe întinse pe gard sau pe sârmă, fiindcă dracii fug și se ascund sub ele.
Se spune că, din ziua de Bobotează, șase săptămâni toate apele sunt sfinte și curate, chiar și cele din vârful munților.
Muzeograf Magdalena Petre-Filip