Banca centrală a majorat lunea aceasta dobânda sa de politică monetară de la 1,75 la 2%, cea mai mică valoare din regiune, după ce nivelul inflației de la sfârșitul lui noiembrie trecut s-a menținut aproape de 8% iar BNR anticipează o evoluție ascendentă a prețurilor în următoarele luni.
Pentru sfârșitul anului, prognozele indică valori ale ratei de politică monetară cuprinse între 2,5 și 3,5%. În prezent, cu – 5,75% România are cea mai mare dobândă real negativă din regiune.
Leul, ca și alte monede din regiune, a profitat de apetitul pentru risc existent în rândul investitorilor iar cursul euro a coborât joia trecută la 4,9431 lei, minimul ultimelor patru luni. La sfârșitul perioadei analizate, media a fost stabilită la 4,9445 lei, într-o ședință în care transferurile s-au realizat între 4,941 și 4,951 lei.
Decizia BNR a avut ca efect creșterea indicilor ROBOR, care au atins valori comparabile cu cele din martie 2020.
Miercurea aceasta, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 3,07 la 3,04%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,20%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, s-a oprit la 3,28%.
Moneda americană s-a depreciat după ce s-a anunțat că în decembrie au fost create 199.000 noi locuri de muncă, în timp ce analiști au prognozat apariția a 400.000. În schimb, rata şomajului din SUA a scăzut de la 4,2% în noiembrie la 3,9%.
Euro a urcat miercurea aceasta la 1,1355 – 1,1415 dolari iar în piața locală, media dolarului a crescut până la 4,3779 lei dar a alunecat la finalul intervalului la 4,3541 lei.
Prețurile din Statele Unite au crescut în decembrie cu 0,5%, față de majorarea de 0,8% din noiembrie. Inflația an/an s-a majorat la 7%, cea mai ridicată valoare începând cu iunie 1982. Evoluția a fost anticipată în minuta ședinței de politică monetară din decembrie a Rezervei Federale care indică decizia unanimă de încheiere în martie a programului de achiziții de obligațiuni de Trezorerie, municipale sau ale companiilor din Statele Unite. De asemenea, conform șefului filialei Fed din St. Louis, prima majorare a dobânzii cheie ar putea veni mai repede decât se anticipa pentru a frâna creșterea inflației.
Moneda elvețiană a atins la debutul perioadei un nou maxim istoric de 4,7785 lei, dar a scăzut la sfârșitul ei la 4,7133 lei, după deprecierea ei la 1,048 – 1,051 franci/euro.
Lira sterlină a urcat marți la 1,2009 euro, cea mai ridicată cotație începând cu februarie 2020, rezultat al anticipărilor că Banca Angliei va majora, din nou, în februarie dobânda sa de politică monetară. A doua zi, piața s-a echilibrat, astfel că media a scăzut de la 5,9370 la 5,9315 lei.
Deprecierea monedei americane a majorat plasamentele în metalul galben care a crescut miercurea aceasta la 1.815 – 1.824 dolari astfel că prețul gramului de aur a urcat de la 253,2748 la 254,4439 lei.
Viitoarea înăsprire a politicii monetare a Fed a făcut ca bitcoin să cunoască cel mai negativ debut de an începând cu 2014. Luni, moneda digitală a scăzut până la 39.500 dolari, minim care nu a mai fost atins din septembrie trecut. La finalul intervalului cotațiile fluctuau între 42.490 și 44.070 dolari. După o scurtă scădere sub sub pragul de 3.000 dolari, ether se mișca miercuri între 3.210 – 3.380 dolari.
Radu GEORGESCU