Bătrâni taxați și deținuți privilegiați

 

Pentru ca o persoană să poată fi internată într-un centru de îngrijire pentru bătrâni trebuie să îndeplinească mai multe condiții, nu neapărat legate de situația materială. Condiția esențială este ca persoana respectivă să nu se poată îngriji singură și să nu aibă pe cineva să aibă grijă de ea. Conform legii, au dreptul la internare și bătrânii care au casă proprietate personală și pensie, dar care au neapărată nevoie de sprijin. În cazul în care persoana respectivă are certificat de handicap, este nevoie de recomandarea Comisiei de Expertiză a Persoanelor cu Handicap pentru supraveghere permanentă în cadrul unui centru de îngrijire. Persoana vârstnică îngrijită în căminul organizat, potrivit legii, precum și susținătorii legali ai acesteia care dispun de venituri proprii au obligația să plătească lunar o contribuție de înteținere stabilită individualizat. Persoanele vârstnice care nu au venituri și nici susținători legali nu datorează contribuția de întreținere, aceasta fiind asigurată din bugetele locale sau județene, după caz, în limita hotărâtă de acestea. Persoanele vârstnice care sunt îngrijite în cămin datorează contribuția lunară de întreținere în cuantum de 60 la sută din valoarea veniturilor personale lunare, fără a se depăși costul mediu lunar de întreținere aprobat pentru fiecare cămin. Diferența până la concurența valorii integrale a contribuției lunare de întreținere se va plăti de către susținătorii legali ai persoanelor.

Dacă în basme tinerețea fără bătrânețe și viață fără de moarte sunt dificil de obținut, dar posibile, în realitate fiecare om trebuie să accepte că de la un moment dat longevitatea vine braț la braț cu bătrânețea. Spre deosebire de un deținut care este internat într-un penitenciar pentru că a comis o faptă ilegală, care trebuie să-și execute pedeapsa, un bătrân merge la azil din necesitate, din neputință. Numai că există o diferență de tratament. Mulți români ar crede că deținuții aflați acum în închisoare duc o viață mizeră. Contrar așteptărilor, situația nu e chiar așa de neagră. Peste 1100 lei este costul mediu plătit lunar pentru un pușcăriaș. Carnea nu lipsește din meniul zilnic, beneficiază de asistență medicală gratuită, tratament stomatologic și medicamente. Dacă în libertate românul de rând plătește bani pentru orice serviciu, dacă un bătrân își plătește la azil peste 60 la sută din pensie, cei care au comis infracțiuni sunt privilegiați. Și asta pentru că nu scot niciun ban din buzunar.

Reprezentanții FMI nu înțeleg cum persoana care a comis delicte în România își poate primi în pușcărie pensia de stat sau cum alții pot primi sume de bani că își continuă studiile sau urmează programe de reconversie profesională. În schimb, ne plângem că nu sunt bani pentru burse, pensii și alocații. Asta e diferența între un deținut și un bătrân din azil. Primul nu plătește nimic și pleacă cu bani din pușcărie, iar celălalt plătește aproape toată pensia și restul păstrează pentru înmormântere. Au fost și sunt deținuți foști miniștri, primari, directori, oameni de afaceri cu pensii mari sau averi fabuloase care după ispășirea pedepselor constată că le-au crescut veniturile. Ar trebui să li se oprească și lor cheltuielile de întreținere, dar e grijă mai mare față de ei decât de bătrâni. Exact ca la bătrâni, dacă nu ar avea venituri, cheltuielile să fie suportate de susținători sau membrii familiei.

Ne aducem aminte că atunci când se organiza „Cântarea României” erau antrenați și deținuții. Iar premiul întâi pe țară la „Ansambluri corale” a fost obținut de deținuții de la Colibași cu cântecul „Noi suntem mândria țării ”. Abia acum înțelegem de ce sunt privilegiați.

Gheorghe Marinel

 


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate