Bărbuleștii a carantinat Buzăul

Prefectura Buzău a instituit măsura carantinării a 2000 de locuitori din municipiu. Decizia a fost luată în noaptea de duminică spre luni, de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Buzău, la propunerea Direcției de Sănătate Publică din județ. Sursa îmbolnăvirilor o reprezintă un contact pozitiv din comuna Bărbulești. 19 pacienți confirmați pozitiv cu virusul Covid-19 au fost transferați la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat și la Institutul „Victor Babeș” din capitală.
Virusul a fost transmis de un bărbat în vârstă de 41 de ani, de etnie romă, care și-a vizitat socrul în ziua de Paște, aflat în localitatea Bărbulești. Întors acasă, acesta a intrat în contact cu familia, rudele și alte cunoștințe. Câteva zile mai târziu, bărbatul vizitat a fost și el confirmat pozitiv.
Datele oficiale arată că bărbatul care a încălcat ordonanțele militare a început să se simtă rău în data de 28 aprilie, iar pe 1 mai a fost confirmat pozitiv cu coronavirus. Bărbatul a fost transportat la un spital din București, ulterior, alte 19 persoane fiind diagnosticate cu virusul.


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate