Fără număr, fără număr !
Nu de multe ori ai deosebita neplăcere să treci pe lângă o tarabă unde se vând casete sau să stai într-un local la o petrecere în care ciorba tremură în farfurie când difuzoarele zdrăngăne la maxim manele. Ba de multe ori, mergând pe stradă, trece în viteză pe lângă tine câte unul cu mașina și geamul deschis și te împroașcă cu sute de decibeli care aruncă în eter manelele mult iubite de românașii noștri. Gusturile nu se discută, dar părerile se spun. Manelele să le asculte cine vrea, dar la ei acasă, nu să ni le introducă forțat în urechi. Manelele nu sunt excluse din discuțiile despre muzică. Ele trebuie așezate acolo unde le este locul. Melodiile de acest gen nu le putem numi „Hituri”. Și zgâriatul în urechi pornește nu numai de la muzică, ci și de la versuri: „Să moară dușmanii mei/ Că am bani mai mulți ca ei/ Vin la mine mai pe boare /Ca să facem prostioare./ Marea Neagră e călduță/ Blonda-i sexy și finuță”. Iubirea se consumă în apa mării. Dragostea dintre cei doi este imună la scurgerea timpului: „Ziua stau cu ea la soare/ Noaptea o scot la plimbare”. Când vine vorba de noapte, manelistul ne avertizează că totul poate fi perfectibil, chiar și iubirea, iar dacă peste iubirea dintre cei doi s-ar lăsa întunericul eroul va trece peste acest obstacol. Fără număr, fără număr! Mai bine era când ascultai : „Macarale, macarale/ Râd sub soare argintii/ Macarale!” Dar iată părerea despre manele, mai pertinentă decât a mea, a regretatului profesor George Pruteanu: ”Manelele sunt sub-sub-cultură, o manifestare nădușită a golăniei. Locul lor nu e la televiziuni și la niciun mijloc de comunicare în masă. Manelele trebuie să rămână la nunțile de mahala, în crâșme și bodegi soioase, pe casete de obor”
Băieți deștepți
Doi lungani, doi bruneți nerași, cu gențile pe umăr, deapănă din picioare pe bulevardul central al Sloboziei, își aprind țigările, scuipă, apoi pleacă lălăind. După un timp, lângă un coș de gunoi găsesc o sticlă de plastic, intră cu piciorele pe ea, răstoarnă coșul și aruncă gunoiul sub mașinile parcate. Cu satisfacția insului devenit și el activ. Vrăbii alertate piuie cu ciocurile până la urechi. Un câine rătăcit aleargă câțiva pași după lungani, dar se oprește brusc și face calea întoarsă simțind în blana sărăcăcioasă o arsură de chibrit aprins. O doamnă reacționează prompt. Lunganii răspund: „Ce, fă! Și tu, mă ochelaristule! E câinele mătii?” Mă uit la doamna, se uită și dumneaei la mine, ne zicem bună ziua și plecăm. Ce-i mai aduna Ceaușescu pe huligani, zice un bătrân care asculta la radio pe o bancă: „Coloanele cu transportoarele blindate americane au sosit în țară”.
„Eseuri de weekend”
A apărut volumul 2 al cărții „Eseuri de weekend”, scrisă de Liana Ganea. Cartea e o pledoarie pentru a face sport, a avea o copilărie fericită, pentru întoarcerea la copilăria arhaică, miraculoasă. „Fericirea se ia din joaca din spatele blocului, din apa rece, din șapte seara cu Captain Planet, din zarzăre verzi luate de peste gardul vecinului, din plăcinta cu mere, nu din șaorma sau pizza, din Cavit, de pe tabla de șah, din săritul corzii, din mersul în tabără, din halviță și bomboane fondante. Nu ne jucam pe console și X-Box-uri, ci în scări de bloc, pe mijlocul străzii, în parc sau curtea școlii. Nu știam de Revolut sau Netflix, nu eram bolnavi, nu învățam online, eram fericiți și puținul ni se părea mult.” Într-o singură frază, autoarea spune totul: „Mi-e milă când văd copilași de nici șapte ani care în loc să îmbrace păpușile, să privească un melc, să pedaleze în parc, stau pe bancă cu mobilul în mână, stau în casă și nu merg la munte, mare și nici la alte activități, pian, vioară, dansuri, teatru.”
Gheorghe Marinel