B L I T Z

Cineee-i generalul? Cineee-i generalul ?

Asta era întrebarea lui Ludovic Orban când îi făcea campanie lui Iohannis la alegerile prezidențiale. Cu strigăte prelungite, cu vocale terminale precum un crainic de la un meci de box repeta: Cineee-i generalul?,Cineee-i generalul?. Și acoliții de la PDL și PNL repetau în cor: Ioohannis, Ioohannis! Na, domnule Orban, că nu e Iohannis generalul, e… Ciucă! Iohannis e cel care după ce te-a folosit te-a dat la o parte și acum îți arată generalul. Generalul Ciucă propus premier, rezervist, care oricând poate îmbrăca uniforma de militar. De fapt, România de 60 de ani nu a mai avut un premier militar. Iohannis nu a ținut cont că Generalul Ciucă declara în 2018 următoarele :„Consider atât de sfântă onoarea și demnitatea de a fi fost șeful Marelui Stat Major al Apărării, încât indiferent de ceea ce mi s-ar propune, nu voi face altceva”. S-a ținut de cuvânt și nu și-a călcat sfânta onoare și demnitatea, a devenit senator al PNL și a acceptat să fie desemnat și prim ministru – „un om cu onoare care nu face politică”. Acum, vedeți domnule Orban cine-i generalul și ar trebui să știți că Iohannis v-a înlăturat că ia-ți scăzut gradul. Nu este general, e comandant suprem și președinte al unui stat eșuat, după cum a afirmat.

Președintele s-a vindecat de „ciuma roșie”

O lungă perioadă, sau, mă rog, peroadă, cum zice Iohannis sau „guvernul a avut eșece” în loc de eșecuri, cel care râdea de Dăncilă – analfabeta și de Vanghelie – almanahe, a folosit tribuna de la Cotroceni pentru atacuri dure la adresa PSD. „PSD și acoliții săi sunt cei care fac tot posibilul ca efortul de reconstrucție al întregii națiuni să eșuezePSD a lucrat mult și prost, toxic de-a dreptul. A continuat să facă ce știe mai bine acest partid nociv, care a scos în stradă mii de români revoltați, care a pus România în posturi jenante în fața partenerilor europeni”. Aceste atacuri izvorau din gura lui Iohannis împotriva PSD, pe care îl cataloga „penal și ciumă roșie”. Probabil d-aia s-a îmbrăcat cu geacă roșie și a ieșit să susțină protestul reziștilor, să arate că s-a infectat cu Yersinia pestis, bacteria care provoacă ciuma că despre virusul Sars Cov-2 s-a documentat destul. După ce „guvernele lui” (Cioloș, Orban și Cîțu) au eșuat, iată că acum, cu o ipocrizie greu de imaginat, fără jenă, apelează la PSD pentru a-i susține un nou guvern al lui. Întorsătura la 180 de grade îl face incredibil, a schimbat direcția și negociază cu „dușmanii de clasă” pentru al patrulea guvern ca să poată trage sforile dirijate cu crosa de golf după bunul plac.

Cu masca și dovleacul în cap

Hallowen, ca și în alți ani, este marcat pe 31 octombrie, fiind o dată fixă pentru această sărbătoare. În plină pandemie, normal ar fi să nu se mai păstreze tematica evenimentului cu un machiaj specific, amuzant sau horror. Nu mai trebuie să cheltuiți bani pe decorațiuni, dovleci cu lumânări sau costume de vampiri. Purtați masca anticovid și vă faceți datoria față de acest eveniment. În aceste condiții, când toți ne-am obișnuit cu masca, nimeni nu se va mai speria și aerul de groază va dispărea. Ne-am obișnuit să renunțăm la sărbătorile noastre tradiționale și să le împrumutăm pe ale altora. Dar nu ne întrebăm, ei de ce nu împrumută Dragobetele de la noi și noi ne lăfăim cu Valentine,s Day! De Sf Andrei, la sfârștul lunii noiembrie sărbătoarea poate fi considerată Hallowen autentic românești, când se practică ritualuri care să țină la distanță strigoii. Da, dar nu e… englezită! Așadar, luați-vă măștile, dovlecii găuriți pe cap și mergeți să-i speriați pe ăștia care au scumpit gazele, curentul și alimentele.

Gheorghe Marinel

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved