PNNR doar pentru… ai lor!
Avem Plan de Redresare și Reziliență. Ministrul Ghinea, transpirat tot, a venit la televizor și ne-a spus cât a muncit el pentru a scrie peste o mie de pagini. Nici Băsescu nu a turnat la securitate cât a scris el. După ce ne-au amăgit că sunt transparenți, că vor dezbate planul, după ce le-a fost respins de două ori de Comisia Europeană, iată că s-au decis să îl prezinte public. Și ne-au lămurit. La capitolul „Proiecte integrate de hidrogen verde, cercetare dezvoltare” avem investiții directe, adică banii sunt dați deja. Cui credeți? Unei companii controlate de omul de afaceri Gabriel Comănescu. Și nu e vorba de mulți bani, doar 600 milioane de euro. Vă imaginați ce scandal ieșea dacă ăst lucru mizerabil se întâmpla când era PSD la guvernare? În frunte cu Omul în Geacă Roșie, se ocupa imediat Piața Victoriei de mii de protestatari coordonați de Orban, Barna, Rareș Bogdan, Turcan și toți reziștii ar fi urlat că „Ciuma Roșie” pune mâna pe banii poporului. Așadar, unii vor fi mai bogați iar poporul e pus la înghețat cu tot, cu salarii, pensii și alocații pentru copii. Hai să mergem la vot!
Ziua bicicletei dezumflate
În lume, pe lângă zilele internaționale stabilite de ONU și de guvernele fiecărei țări sau sărbătorile religioase, mai există și sărbători din cele mai amuzante și ciudate. „Ziua pisicii”, „Ziua țestoaselor”, „Ziua fără vase murdare”, „Ziua fermoarului” etc. Pe 3 iunie am marcat și noi „Ziua bicicletei”. Cu cască de ciclist și fără cravată, Iohannis a venit la serviciu pe bicicletă, ca să dea bine, să fim în rândul lumii civilizate. Filmări, televiziuni, aplauze. Totul pregătit ulterior. Ne oprim, zâmbim prezidențial și zicem „La mulți ani de Ziua bicicletei!”. Cui ați spus la mulți ani, domnule președinte? Românilor, bicicletelor? O fi unul care se numește bicicletă! Și ați mai comis-o. De “Ziua copilului” ați postat pe Facebook o poză de la vârsta de 17 ani. Așa încruntat erați la vârsta aceea? Sau ați zâmbit după ce ați fost pozat ? Sau poate erați supărat că v-au plecat părinții în Germania și v-au lăsat la Sibiu. Și ca să-și urmeze șeful, și-au luat și alții șeile sub fund. Rareș Bogdan și Nicușor Dan. Raliul a luat sfârșit cu râsete, șeful Raiffeisen România prăbușindu-se peste ministrul mediului. Și astfel am asistat la un spectacol de ziua bicicletei dezumflate.
Trianon 101
Vineri, 4 iunie 2021, în centrul municipiului Sf. Gheorghe peste 200 de persoane de etnie maghiară au comemorat împlinirea a 101 ani de la semnarea „dictatului” de la Trianon. Și asta cu câteva ore înainte ca asociațiile românești să sărbătorească acest eveniment istoric. Ca și de 1 Decembrie (Ziua Națională a României), acești domni care trăiesc în România comemorează acest eveniment. Chiar dacă autoritățile române de la cel mai înalt nivel (Guvernul și Președinția) tac din motive de UDMR la guvernare, iată că se găsesc și oameni de bine care aniverează acest eveniment: Unirea Transilvaniei cu România. Ce dacă Grupul Statuar Mihai Viteazul din centrul municipiului Sf. Gheorghe a fost profanat de persoane necunoscute. Noi ne plimbăm cu bicicleta sau îi tragem peste tot că trebuie să ne vaccinăm. Pe profanatori, nu-i vaccinați Herr President?
Gheorghe Marinel