B L I T Z

 

Iohannis manipulatorul

Oxigenul reprezintă 21 la sută din atmosfera terestră și susține viața. Cam atât ar trebui să se aloce din PIB pentru bugetul sănătății ca să devină performant și să facă față oricărei situații. Cu rânjetul caracteristic, președintele Iohannis ne spune, citind pe prompter, că 30 de ani sistemul de sănătate a fost pus pe butuci de către PSD. Exact ca Pristanda, Iohannis ține socoteala numai PSD, susținând că PNL este singurul partid care poate veni cu reforme serioase în acest domeniu. Doar 9 miniștri ai PSD au deținut Ministerul Sănătății pentru o perioadă cumulată de 9 ani și 3 luni. Valeriu Stoica, Bogdan Marinescu, Mircea Cinteză, Eugen Nicolaescu, Victor Costache, Mircea Maiorescu și Nelu Tătaru, dacă sunt liberalii lui Iohannis nu se numără. Ca-n fizică, coane Iohannis! Nimic nu se consumă, nimic nu se pierde, totul se minte. Pas cu pas. Spălați-vă pe mâini!

Piața pandemiei

Țața Gherghina din Brâncoveni vine de două ori pe săptămână la piață la Slobozia să-și vândă produsele din gospodărie: ceapă, usturoi, fasole, legume, fructe, borș. La cei 71 de ani e destul de greu, dar cu asta se întreține și mai are și o soră bolnavă cu o pensie de 80 lei. Un vecin care vinde și el în piață o aduce cu duba. „Astă vară, ca să nu mai plătesc taxa la tarabă, că ce luam pe mere dădeam pe pere, am venit cu două găleți de vișine și am încercat să le vând la colț, lângă veterinari, dar au apărut 2 milițieni (dacă era doar unul îl bătem) și m-au amendat 200 lei că nu vând la tarabă. Au confiscat și vișinile, să aibă și ei de-o vișinată. Urât din partea lor. Nici gălețile nu le-am mai văzut. Acum, ministrul ăsta primul Bre (Orban) zice să vindem marfa afară în ploaie, iar doctorul ăla Mustafa zice că luăm gândacul și din aer. Acum, nu ne mai amendează dacă vindem afară, ne amendează dacă vindem înăuntru. Ei n-au loc pentru bolnavi în spital și dacă ne țin afară și ne îmbolnăvim, unde ne pun? Să ne dea pufoaice, că măști n-am văzut. E nebunie, maică”!

Asta zicem și noi, citându-l pe Marin Sorescu din „Rânduieli”: „Se-ntoarce lumea cu curu-n sus și se scufundă pământul”.

Carantină de… Sibiu

Imediat cum s-a trecut de pragul de 6 la mia de locuitori, Slobozia și alte orașe în care nu are domiciliu niciun președinte de țară au intrat în carantină la propunerea autorităților locale, care nu au făcut altceva decât să respecte legea. La Sibiu s-a schimbat socoteala. Ce vreți, să iasă pe stradă doamna Carmen cu declarație? Ce vreți, ca Iohannis să nu mai iasă din Sibiu? A fost nevoie să se ajungă la 11 la mia de locuitori și abia atunci Arafat, cu teamă, a ordonat carantinarea. Acum, timp de două săptămâni salamul de Sibiu devine parizer.

Gheorghe Marinel


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate