* Autismul NU este contagios! Ignoranța, DA!

 

Centrul „Lucia” Fetești merită o șansă!

Poate nu ne privesc în ochi și nu ne răspund întotdeauna când îi strigăm, poate nu suportă gălăgia sau poate nu suportă să fie atinși, poate că nu reușesc să-și facă vreodată vreun prieten, dar știu să deseneze cum poate copiii tipici nu reușesc, poate știu foarte multe despre natură sau poate au talente nebănuite. Deschideți ochii să vedeți și lumea lor! Autiștii văd lumea cu alți ochi. Să le arătăm că lumea poate fi bună și frumoasă! Haideți să-i ajutăm ca să le fie și lor bine în lumea noastră!

Opt mii de euro pentru Centrul „Lucia” din Fetești

România este una dintre ţările în care nu există nici o statistică oficială a persoanelor diagnosticate cu tulburare de spectru autist (TSA) și unul dintre statele care nu-i ajută pe copiii cu o astfel de afecțiune. Sunt foarte puține programe derulate de stat și foarte puțini bani alocați în această direcție. Părinții sunt pe cont propriu și la mila celor care vor să-i ajute în demersul lor de recuperare a propiilor copii și de integrare a lor, astfel încât să poată devenit cât de cât independenți.

George Răican este fondatorul Centrului „Lucia” din Fetești și ajută copiii cu autism să se integreze într-o realitate pe care noi o trăim ca și când ni s-ar cuveni, fără a acorda atenție lucrurilor mărunte, detaliilor care fac diferența. Dorința lui George de a ajuta alți copii a venit din nevoia de a-și ajuta propriul copil diagnosticat cu TSA și atunci a înființat acest Centru în cadrul căruia activează 9 terapeuți care ajută la recuperarea a 15 copii cu autism, 7 fiind deja integrați în sistemul de învățământ fără a avea nevoie de „umbre” și 20 de voluntari. George Răican are un vis: înființarea a două ateliere de lucru pentru copiii cu autism și, deși a epuizat toate soluțiile posibile pentru finanțare, nu poate renunța. Pentru a-și vedea visul împlinit are nevoie de sprijinul nostru, al tuturor! Are nevoie de 8000 de euro!

Un viitor fără „umbre” pentru autiști

În urmă cu 5 ani, undeva prin 2016, George Răican s-a gândit că trebuie să le ofere copiilor cu autism un viitor, nu doar să-i ajute să se integreze în comunitate și, după îndelungi eforturi, a reușit să obțină de la Inspectoratul Școlar Ialomița dreptul de a administra clădirea fostei Grădinițe nr. 3 din Fetești. Sediul care le-ar putea asigura copiilor spațiul suficient este dezafectat, motiv pentru care a aplicat la o finanțare cu fonduri europene. Deși proiectul a fost eligibil, nu a primit finanțare, dar George Răican nu s-a oprit și a început să bată la toate ușile.

Trebuie neapărat să fac ceva pentru acești copii. Este obligația mea să-i ajut și pentru asta am bătut la toate ușile, de la instituții la BOR și la ambasade. Doar una singură a răspuns, Ambasada Germaniei, care ne-a spus că nu ne poate finanța, dar că ne va adăuga pe un site unde sunt firme care ajută proiecte de acest tip. Din păcate nu ne-a sunat nimeni (…) Ceea ce avem noi nevoie la acest moment nu este resursă umană sau terapii noi, ci spațiul, pentru că terapeuții și copiii trebuie să funcționeze într-un spațiu adecvat. Este nevoie de un loc mai mare, pentru că sunt foarte multe solicitări pe care nu le putem onora din cauză că nu avem spațiu. Asta înseamnă și mai mulți terapeuți (…) Targetul meu este să reușesc să le ofer copiilor un spațiu mai generos cu tot ce au ei nevoie”, povestește George Răican.

Cu banii strânși din donații a finanțat acest proiect unic în județ, dar banii se duc repede așa că are nevoie de mai mult. Acum are patru proiecte tehnice care însumează 8000 de euro: proiectul tehnic pentru arhitectură, pentru rezistența construcției, proiectul pentru instalația sanitară și instalația electrică. Fără toate acestea, Centrul de zi „Lucia” nu poate exista. Spațiul este generos, terenul pe care urmează să fie amenajate cele două ateliere de lucru protejate are 900 de metri pătrați, iar investiția totală se ridică la peste 300 de mii de euro.

O mie de piese așezate într-un puzzle, în două zile

Andra are 11 ani și în urmă cu mai bine de 8 ani a fost diagnosticată cu una dintre cele mai grave forme de autism. Tot de atunci se numără printre beneficiarii Centrului de zi „Lucia” din Fetești. Vine zilnic, împreună cu „umbra” (mama) sa, tocmai de la Slobozia pentru a parcurge orele de terapie. În tot acest timp mama își petrece timpul așteptând-o în mașină. Tatăl lucrează în străinătate ca să-i poată asigura tot ce are nevoie și să-i poată plăti terapia. Andra este un copil minune care se recuperează foarte bine. Nu-i place să fie atinsă, în schimb are o pasiune neobișnuită: iubește să facă puzzle. Și nu unul simplu, ci cu o mie de piese, în doar două zile.

Venim la acest Centru de 8 ani și se cunoaște evoluția Andrei. Acum este autonomă, își strânge hainele singură, știe ce are de făcut când ajungem acasă, știe să se spele singură, știe să facă salate, cartofi prăjiți (…) Nu depinde de nimeni și tot ce știe să facă a învățat aici (…) Este singurul nostru copil și ne-am dedicat ei. Soțul este plecat la muncă afară, face sacrificii pentru a ne întreține (…) Copiii cu autism sunt de neînțeles pentru cei din jur. Oamenii se uită diferit pentru că ei reacționează diferit dacă li se schimbă rutina. Dacă îl urci în alt tren, în alt autobuz, dacă treci prin alt loc la trecerea de pietoni decât cea cu care copilul s-a obișnuit… Ei sunt foarte atenți la detalii și refuză să facă anumite lucruri dacă ies din rutina lor (…) Dacă am fi putut cu toții aș fi făcut mai multe ore de terapie pentru ea. Noi venim zilnic, dar aș fi vrut să o pot ține și 8 ore la terapie. Din păcate nu se poate, pentru că nu este spațiu suficient și terapeuții trebuie să lucreze și cu alți copii. Acesta este cel mai mare regret al meu, că nu am făcut 8 ore pe zi de terapie cu ea (…)”, povestește Angelica, mama Andrei.

Fiecare copil cu autism are o particularitate și dezvoltă anumite abilități. Unii cântă la pian foarte bine, alții pictează sau înșiră mărgele pe ață. Andra face puzzle și nu din câteva piese, ci din o mie în doar două zile. Este ceva extrordinar pentru un copil de vârsta ei, mai ales cu TSA. Puzzle-urilea au fost înrămate și transformate în tablouri care acum sunt scoase la vânzare contra sumei de 150 de lei, pentru a se putea susține financiar activitățile din Centru.

Angelica își dorește ca Andra să devină cât mai independentă, iar ea să nu-i mai fie „umbră”, de aceea luptă „cot la cot” cu George Răican pentru proiectul care să transforme visul în realitate. Toți părinții o fac! Cu toții vor să facă din Centrul „Lucia” un loc unde copii lor, viitorii adulți cu autism, să poată lucra, să poată să se descurce singuri.

Pentru împlinirea acestui vis este nevoie de noi toți!

Conturi pentru donații:

  • În lei-RO28RNCB0171161743520001

  • În euro-RO44RNCB0171161743520004

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved