* Miercuri, săptămâna trecută, a avut loc recepția lucrărilor la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență din Slobozia. Este primul proiect dintr-un amplu program de reabilitare și modernizare a unității medicale etalon în județ. Vor urma rând pe rând obiective care se încadrează în grafice rezonabile de derulare: construirea Blocului Operator, modernizarea și dotarea incintei spitalului, modernizarea și dotarea Ambulatoriului, creșterea gradului de securitate la incendii și utilităților spitalului, construirea centralei termice cu chilere pe terasă.
“Sunt proiecte la care colegii noștri au lucrat foarte mult, la care managerul spitalului, împreună cu tot ce înseamnă cadre medicale din spital au lucrat, și le mulțumesc foarte mult pentru efortul pe care l-au făcut, pentru că nu este ușor să faci o investiție în spitalul județean cu pacienții în el. Îi mulțumesc și constructorului pentru efortul pe care l-a făcut”, a declarat Marian Pavel, președintele Consiliului Județean.
Despre proiectul de extindere și modernizare a Unității de Primiri Urgențe, cu mai multe detalii a venit Alexandru Potor, administratorul public al județului Ialomița: “A fost realizată o extindere semnificativă a spațiilor în care se va desfășura actul medical, ajungându-se acum la o suprafață utilă de 1.221 metri pătrați, față de 347 metri câți erau înainte. În același timp, se adaugă dotări în valoare de aproximativ 5,2 milioane de lei. Toate echipamentele care țin de realizarea intervențiilor de urgență sunt la ultimele standarde. Este o investiție de aproape 12 milioane de lei, realizată prin Programul Operațional Regional, și, de reținut, ne-am încadrat în termenul de implementare a proiectului. Lucrările la această investiție au fost demarate în urmă cu douăzeci de ani și au costat aproape 12 milioane de lei.”
Unitatea de Primiri Urgențe beneficiază acum de spații generoase pentru primire, triaj, tratament, consultații specifice, spații destinate investigațiilor paraclinice, izolatoare, spații administrative și de depozitare. Dotările constau în peste 216 noi echipamente, menite îmbunătățirii actului medical.
Urmează o perioadă de aproximativ o lună, necesară efectuării unor teste pentru verificarea noilor aparaturi instalate, după care activitatea se va muta din containere în noul spațiu.
Prezent la evenimentul organizat la Slobozia, Alexandru Rafila, ministrul sănătății, s-a declarat extrem de mulțumit de tot ceea ce se întâmplă din punct de vedere investițional la Spital Județean Ialomița: “În Ialomița lucrurile se întâmplă așa cum trebuie să se întâmple peste tot, iar comunitatea ialomițeană are la dispoziție un spital care se va dezvolta cu siguranță. Această prima parte a investiției, a dezvoltării UPU, este extrem de semnificativă și reflectă cred două lucruri, preocuparea autorităților, a președintelui Consiliului Județean , a administratorului public al județului, care au un interes deosebit în asigurarea accesului la serviciile de sănătate a populației deservite. Să nu uităm de partea de resursă umană, care este extrem de importantă, fiind oarecum stabilizată, în condițiile în care mai este nevoie de vreo 60 de medici, inclusiv la UPU, dar domnul manager nu numai că are mereu în vedere acest lucru, dar face un management performant. Să știți că m-am documentat uitându-mă și la indicatorii de performanță ai spitalului și sunt de foarte bună calitate. Aceasta demonstrează că în județul Ialomița există viziune și nu numai viziune, ci și lucruri concrete care se întâmplă. Această UPU este la cele mai bune standarde, cel puțin din ceea ce am văzut eu până acum în toată țara și chiar în străinătate.”
Marian Pavel, președintele CJ Ialomița, a vorbit și de alte două obiective la care lucrările se vor finaliza în perioada imediat următoare, Blocul Operator la asfărșitul lunii august, iar cele privind modernizarea incintei spitalului la finalul acestui an. „Este un pic mai greu la spital, pentru că depinde și de frontul de lucru pe care îl are la dispoziție constructorul. Noi nu am închis spitalul din mai multe considerente. Îmi spunea managerul că dacă se va întrerupe activitatea ulterior va fi foarte greu să-și întregească echipa, să aibă fiecare post ocupat. Vă dați seama, dacă am fi închis spitalul o perioadă de un an, doi, pentru a preda constructorului întreaga clădire, astăzi ne-am fi confruntat cu o lipsă acută de personal”.
Nicolae TACHE
PS. Dincolo de orice refulări ale unor orgolii (rănite sau, poate, doar… închipuite) în spațiul virtual, ialomițenii trebuie să rețină esențialul: procesul de modernizare a celei mai mari unități spitalicești din județ este pe drumul cel bun. Și asta ar trebui să ne bucure pe toți.