Atribuirea mandatelor consilierilor județeni și locali

Partidul Social Democrat, majoritar în Consiliul Județean Ialomița, va desemna și cei doi vicepreședinți

După redistribuirea voturilor, BEC a validat următoarele mandate de consilieri județeni: PSD 17 mandate, PNL 8 mandate, AUR 5 mandate.

Cum se știe, președinte al Consiliului Județean este Marian Pavel , candidat din partea Partidului Slocial Democrat, care a câștigat detașat alegerile.

În condițiile în care PSD are acum majoritate în Consiliul Județean, acesta își va desemna și cei doi vicepreședinți. Unul va fi cu siguranță Cătălin Grigore. Rămâne de văzut care va fi cel de-al doilea.

Partidul Național Liberal, cu Dragoș Soare la timonă, marele perdant al alegerilor pentru consilierii locali

După redistribuirea voturilor obținute de candidații la funcțiile de consilieri locali ale căror formațiuni politice nu au depășit pragul electoral, avem lista finală privind atribuirea mandatelor de consilieri locali pe fiecare circumscripție. În general, acolo unde candidații la funcțiile de primar au câștigat detașat au de partea lor și majoritatea consilierilor locali ai partidului din care fac aceștia fac parte. Dar, problema se complică atunci când nu se poate asigura majoritatea în consiliul local, ceea ce presupune negocieri cu partidele care au câștigat mandate de consilieri locali și vor dori să-și impună oamenii lor în funcțiile de viceprimari.

O primă concluzie: marele perdant în câștigarea mandatelor de consilieri locali este Partidul Național Liberal, care suportă consecințele comportamentului execrabil al președintelui județean Dragoș Soare, care a reușit “performanța” de a pierde locuri în consiliile locale din zone… galbene până deunăzi: Slobozia, Urziceni, Fierbinți, Adâncata, Bucu, Balaciu, Bordușani, Mihail Kogălniceanu sau Vlădeni. Singurul fief în care PNL a ieșit învingător în urma gafelor lui Dragoș Soare a fost Traian, cu adevărat o surpriză, acolo unde Vasile Corbu a încercat de două ori să câștige mandatul de primar al comunei, dar fără să reușească, iar acum fiul său reușește să mai spele într-un fel rușinea șefului de la județ.

O a doua concluzie: Partidul Social Democrat, marele câștigător al alegerilor locale, a pierdut față de alegerile anterioare un singur primar, cel de la Traian. Pe lângă Năstase Fănel, neașteptat a pierdut și Nuți Roșu la Făcăeni, fost primar PNL care se înregimentase la aceste alegeri în PSD. Dar, Dragoș Soare nu are niciun merit la Făcăeni, unde PNL nu a mai obținut niciun mandat, majoritatea fiind obținută, surprinzător, de AUR.

Nu greșim cu nimic dacă afirmăm că și madatele de primari și consilii majoritare ale PNL nu sunt meritele lui Dragoș Soare, ci ale primarilor în funcție de la Andrășești, Ciochina, Grivița, Sărățeni sau Sf. Gheorghe.

Vârful și… coada: PSD câștigă detașat, la coadă Partida Romilor și… LEU, partidul deputatei Rodica Boancă

Haideți să vedem cum au fost validate mandatele de consilieri locali în Ialomița:

PSD: 462 mandate

PNL: 163 mandate

AUR: 92 mandate

USR: 27 mandate

Alianța Dreapta Unită: 26 mandate

PUSL: 7 mandate

Partidul Ialomițenilor: 5 mandate

VOLT: 4 mandate

SOS: 3 mandate

Partida Romilor: 1 mandat

LEU: 1 mandat

În concluzie, cu 462 de mandate PSD are un procent covârșitor în consiliile locale, toate celelalte formațiuni politice reușind să contabilizeze împreună doar 329 de mandate. Vom analiza consecințele acestor rezultate asupra activității ulterioare a noilor consilii locale.

Majoritarii

Vom începe cu cei care, patru ani de acum încolo vor dicta în consiliile locale și unde, cu siguranță, va fi… liniște:

Consiliul Local Fetești (primar Laurențiu Șonchereche – PSD): PSD 14 mandate, PNL 3 mandate, AUR 2mandate.

Consiliul Local Fierbinți (Primar Iusein Iuksel – PSD): PSD 9 mandate, PNL 3 mandate, USR 1 mandat.

Consiliul Local Țăndărei (primar Cristi Roman – PSD): PSD 10 mandate, PNL 2 mandate, AUR 2 mandate, Alianța Dreaptp Unită 2 mandate, PUSL 1 mandat.

Consiliul Local Adâncata (primar Barbu Valentin Ionel – PSD): PSD 7 mandate, PNL 3 mandate, AUR 1 mandat.

Consiliul Local Albești (primar Jugănaru Emil – PSD) : PSD 8 mandate, PNL 1 mandat.

Consiliul Local Alexeni (primar Crețu Ion – PNL): PNL 6 mandate, PSD 5 mandate.

Consiliul Local Armășești (primar Marius Carpen – PSD): PSD 8 mandate, USR 2 mandate, AUR 1 mandat.

Consiliul Local Axintele (primar Bălan Dan – PSD): PSD 6 mandate, PNL 2 mandate, AUR 2 mandate, Alianța Dreapta Unită 1 mandat.

Consiliul Local Bărbulești (primar Liță Vasile – PSD): PSD 15 mandate.

Consiliul Local Bărcănești (primar Radu Nicolae – PSD): PSD 8 mandate, PNL 3 mandate, ADU 1 mandat, AUR 1 mandat.

Consiliul Local Borănești (primar Grecea Ionuț – PNL): PNL 6 mandate, PSD 2 mandate, USR 2 mandate, AUR 1 mandat.

Consiliul Local Bordușani (primar Marin Vasile Bobocel – PSD): PSD 11 mandate, AUR 2 mandate.

Consiliul Local Bucu (primar Drăgușin Ion – PSD): PSD 6 mandate, PNL 2 mandate, SOS 1 mandat, USR 1 mandat, AUR 1 mandat.

Consiliul Local Buești (primar Mihăilă Nicolae – PSD): PSD 9 mandate

Consiliul Local Ciocârlia (primar Voicilă Eugen – PSD): PSD 7 mandate, PNL 4 mandate.

Consiliul Local Ciochina (primar Vasile Câmpulungeanu – PNL): PNL 6 mandate, PSD 4 mandate, PUSL 1 mandat.

Consiliul Local Cocora (primar Lefter Sorin Dănuț): PSD 8 mandate, USR 3 mandate.

Consiliul Local Colelia (primar Niță Nichita – PSD): PSD 10 mandate.

Consiliul Local Drăgoești (primar Gheorghe Mihail – PSD): PSD 7 mandate, AUR 1 mandat, USR 1 mandat.

Consiliul Local Dridu (primar Dumitru Lucian – PSD): PSD 9 mandate, PNL 1 mandat, AUR 1 mandat.

Consiliul Local Făcăeni (primar Alexandrescu Daniel Marian – AUR): AUR 8 mandate, PSD 6 mandate, USR 1 mandat.

Consiliul Local Gârbovi (primar Popa Vasile – USR): USR 7 mandate, PSD 3 mandate, PNL 2 mandate, AUR 1 mandat.

Consiliul Local Gheorghe Doja (primar Curelea Ion – PSD): PSD 9 mandate, PNL 2 mandate.

Consiliul Local Gheorghe Lazăr (Primar Zaharia Elena Gabriela – PSD): PSD 10 mandate, PNL 1 mandat.

Consiliul Local Giurgeni (primar Valere Dinu): PSD 6 mandate, PNL 1 mandat, AUR 1 mandat, Alianța Dreptei Unite 1 mandat.

Consiliul Local Grindu (primar Trâmbițașu Marian – PSD): PSD 8 mandate, PNL 3 mandate.

Consiliul Local Grivița (primar Vasile Stroe – PNL): PNL 6 mandate, PSD 3 mandate, Alianța Dreapta Unită 2 mandate.

Consiliul Local Jilavele (primar Brutaru Marius Bogdan – PSD): PSD 8 mandate, PNL 5 mandate.

Consiliul Local Maia (primar Nicolae Sorin – PSD): PSD 10 mandate, PNL 1 mandat.

Consiliul Local Mărculești (primar Ciriblan Sorin – PSD): PSD 6 mandate, PNL 3 mandate, AUR 2 mandate.

Consiliul Local Miloșești (primar Trifu Dumitru – PSD): PSD 9 mandate, SOS 1 mandat, USR 1 mandat.

Consiliul Local Moldoveni (primar Dumitru Victor – PSD): PSD 7 mandate, AUR 2 mandate.

Consiliul Local Movila (primar Mihai Valeriu-PSD): PSD 6 mandate, PNL 3 mandate, AUR 1 mandat, Alianța Dreapta Unită 1 mandat.

Consiliul Local Munteni Buzău (primar Stan Florin – PSD): PSD 7 mandate, PNL 3 mandate, AUR 3 mandate.

Consiliul Local Ograda (primar Badea Lilian – PSD): PSD 9 mandate, AUR 2 mandate.

Consiliul Local Perieți (primar Mustățea Gheorghe – PSD): PSD 9 mandate, PNL 3 mandate, AUR 1 mandat.

Consiliul Local Platonești (primar Negraru Florinel – PSD): PSD 6 mandate, USR 2 mandate, AUR 3 mandate.

Consiliul Local Rădulești (primar Micu Constantin – PSD): PSD 8 mandate, PNL 1 mandat.

Consiliul Local Reviga (primar Barbu Nițu – PSD): PSD 8 mandate, PNL 3 mandate.

Consiliul Local Sărățeni (primar Eugen Tocileanu – PNL): PNL 7 mandate, PSD 2 mandate.

Consiliul Local Săveni (primar Drăgoi Daniela Marian – PSD): PSD 11 mandate, AUR 1 mandat, Alianța Dreaptă Unită 1 mandat.

Consiliul Local Scânteia (primar Ilie Georgeta): PSD 11 mandate, PNL 2 mandate.

Consiliul Local Sinești (primar Ion Marian – PSD): PSD 8 mandate, PNL 1 mandat, Aur 1 mandat, Alianța Dreapta Unită 1 mandat.

Consiliul Local Stelnica (primar Brateș Costel – PSD): PSD 7 mandate, PNL 2 mandate, Alianța Dreapta Unită 1 mandat, AUR 1 mandat.

Consiliul Local Sudiți (primar Șincan Vasile – PSD): PSD 6 mandate, PNL 5 mandate.

Consiliul Local Traian (primar Corbu Georgian – PNL): PNL 8 mandate, PSD 5 mandate.

Consiliul Local Valea Ciorii (primar Roșu Mihaela – PSD): PSD 7 mandate, PNL 3 mandate, USR 1 mandat.

Consiliul Local Valea Măcrișului (primar Bobeș Mihail – PSD): PSD 8 mandate, Alianța Dreapta Unită 2 mandate, PNL 1 mandat.

Consiliul Local Vlădeni (primar Dinu Marian – PSD): PSD 9 mandate, PNL 2 mandate.

Pe muchie de cuțit!

Consiliul Local Slobozia (primar Potor Alexandru – PSD): PSD 9 mandate, PNL 7 mandate, AUR 2 mandate, Alianța Dreaptă Unită 1

Consiliul Local Urziceni (primar Sava Constantin – PSD): PSD 7 mandate, PNL 6 mandate, Alianța Dreapta Unită 2 mandate, AUR 1 mandat, SOS 1 mandat.

Consiliul Local Amara (primar Moraru Valentin – PSD): PSD 6 mandate, PNL 5 mandate, AUR 4 mandate.

Consiliul Local Căzănești (primar Rodica-Viorica Andronache – PSD): PSD 6 mandate, PNL 3 mandate, Alianța Dreapta Unită 2 mandate, AUR 1 mandat, LEU 1 mandat.

Consiliul Local Andrășești (primar Vasile Adrian – PNL): PNL 5 mandate, PSD 4 mandate, AUR 1 mandat, Partida Romilor 1 mandat.

Consiliul Local Balaciu (primar Mihu Cornel – PSD): PSD 4 mandate, PNL 2 mandate, Alianța Dreapta Unită 2 mandate, AUR 1 mandat.

Consiliul Local Ciulnița (primar Belu Ionuț – PSD): PSD 5 mandate, PNL 5 mandate, AUR 1 mandat.

Consiliul Local Cosâmbești (primar Bogdan Popescu – PSD): PSD 4 mandate, PNL 4 mandate, Alianța Dreaptă Unită 2 mandate, AUR 1 mandat.

Consiliul Local Coșereni (primar Nae Adrian – PSD): PSD 6 mandate, PNL 4 mandate, PUSL 2 mandate, AUR 1 mandat.

Consiliul Local Gura Ialomiței (Florea Alexandru – AUR): PSD 4 mandate, AUR 4 mandate, PNL 3 mandate.

Consiliul Local Manasia (primar Vehemer Alexandru – PSD): PSD 5 mandate, Alianța Dreapta Unită 4 mandate, PUSL 2 mandate, PNL 1 mandat, AUR 1 mandat.

Consiliul Local Mihail Kogălniceanu (primar Barbu Mihăiță – PSD): PSD 6 mandate, VOLT 4 mandate, PNL 1 mandat, PUSL 1 mandat, Alianța Dreapta Unită 1 mandat.

Consiliul Local Movilița (primar – Goga Ioan – PSD): PSD 5 mandate, PNL 3 mandate, AUR 2 mandate, USR 1 mandat.

Consiliul Local Roșiori (primar Anghel Ion – PSD): PSD 5 mandate, PNL 4 mandate, AUR 2 mandate.

Consiliul Local Sălcioara (primar Stoica Gabriel – PSD): PSD 5 mandate, PNL 4 mandate, AUR 3 mandate.

Consiliul Local Sfântu Gheorghe (primar Mădălin Teculescu – PNL): PNL 5 mandate, PSD 4 mandate, Alianța Dreapta Unită 1 mandat, AUR 1 mandat.

La Ion Roată, o situație aparte

Consiliul Local Ion Roată (primar Cazacu Marinică – independent): Partidul Ialomițenilor 5 mandate, PSD 2 mandate, Alianța Dreapta Unită 2 mandate, PNL 2 mandate, AUR 2 mandate.

Aici, primarul Cazacu Marinică are de partea sa cele cinci voturi ale Partidului Ialomițenilor, dar și pe cele două de la Alianța Dreapta Unită, din care face parte și Partidul Mișcarea Populară, beneficiind foarte probabil și de cele două voturi care vin de la PSD.


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved