Salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița au participat în data de 8 noiembrie la o misiune de degajare a unei suprafețe de tencuială de pe fațada unui bloc din Slobozia. S-a intervenit cu o autoscară mecanică pentru degajarea suprafeței de tencuială care prezenta pericol pentru traficul pietonal.
Din păcate, în ultimii treizeci de ani în Slobozia fiecare de capul lui și-a izolat apartamentul transformând zeci de blocuri în adevărate sorcove. Din păcate, nu prea vesele, ci foarte triste. Așa se face că acum ne uităm cu invidie la alte orașe din țară în care administrațiile locale au avut inițiativa izolării termice a blocurilor într-un mod unitar, după proiecte arhitecturale autorizate. Iată ce declară arhitectul şef al municipiului Cluj Napoca: „Primăria nu eliberează autorizaţie de construire pe lucrări individuale de izolare termică executate în regim de tablă de şah, doar de o parte din locatari. Nu acceptăm anveloparea blocurilor de locuinţe pe bucăţi şi nu autorizăm la execuţie. Aşa a fost gândit sistemul şi legiferat, ca să fie eficientă izolarea temică a unui bloc de locuinţe, ca tot imobilul să fie anvelopat. Primejdia acestor lucrări individuale este că se poate produce, în timp, igrasie în apartamentele vecine.”
Asta e! Noi la Slobozia, de-a lungul anilor, mai pai cu arhitecții șefi și la fel de pai cu consilierii locali care să găsească soluții eficiente pentru rezolvarea nevoilor publice.
Nicolae TACHE