”Asta sunt eu!”, o carte de ținut pe… noptieră

Publicul, numai publicul! El este elita adevărată! El îmi pune eticheta!”

Rodica Popescu Bitănescu

Joi, 16 decembrie, Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” Ialomița și Editura Ecou Transilvan au adus la Slobozia pe Marea Doamnă a Teatrului Românesc, actrița Rodica Popescu Bitănescu, care și-a lansat cartea ”ASTA SUNT EU!”, apărută anul acesta.

Deschiderea evenimentului a fost făcută de doamna Elena Balog, manager al bibliotecii, care a făcut succinte prezentări invitaților și a mulțumit tuturor pentru asistență.

Despre volumul lansat, doamna Nadia Fărcaș editor, a afirmat că ”este scris cu duioșie și amprentat de stilul și spiritul tutelar al eroinei principale.(…) O carte frumoasă și prin conținut și prin fotografii, o carte ce conține momente importante din viața de zi cu zi a actriței, cu rolurile mari din teatru și film, pasiunile, prieteniile și ipostazele actoricești. E o carte de ținut pe noptieră și de recitit, o carte de care nu te plictisești și în care poți găsi multe lucruri importante din culisele vieții. Oriunde ai citi cartea, chiar și la întâmplare, oriunde o vom deschide, vom găsi amănunte interesante, crâmpeie din viața autoarei și se poate vedea cu ușurință dragostea față de prietenii, de colegii ei și față de oamenii dragi care i-au fost alături. Rândurile cărții ne redau rolurile frumoase pe care le-a avut de-alungul timpului și episoadele uneia dintre cele mai fascinante personalități ale scenei”.

În fața unui public numeros, distinsa actriță și-a manifestat prețuirea față de acesta și a vorbit despre câteva întâmplări din viața sa pe care le-a romanțat în cartea ”ASTA SUNT EU!”.

Ce păcat, profesia noastră este efemeră! Lumea se schimbă, vin alte generații, prea puțin interesate de marii artiști care nu mai sunt printre noi. Am încercat sa scriu câte ceva despre ei, sperând că cititorii o să-i îndrăgească și nu vor intra încă în uitare. Dar eu, care i-am cunoscut, i-am ascultat, am jucat cu ei, n-am cum să-i uit! Nu pot să fiu decât recunoscătoare. Și când am probleme de viață sau profesionale, îmi amintesc de ei. Ei vor fi mereu înaintea mea și în conul umbrei lor. Le aud glasurile, ca niște clinchete de clopoței de argint, care îmi dau viața și putere și speranța că arta adevărată n-o să moară niciodată”, ni s-a destăinuit Rodica Popescu Bitănescu.

Evenimentul, organizat de Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” Ialomița, cu sprijinul Consiliului Județean Ialomița, a avut loc la Sala Studio din incinta Centrului Cultural ”Ionel Perlea” din Slobozia. La manifestare au participat elevi de la Colegiul Național ”Mihai Viteazul” Slobozia, care au adresat invitatei întrebări, având curiozități despre ceea ce a inspirat-o în scrierea pieselor de teatru și despre profesia de actor.

Pentru că ne aflăm în decembrie, nu departe de ziua Nașterii Mântuitorului, publicul a fost încântat și bucurat totodată cu un colaj de colinde susținut la pian de doamna profesor Laura Gheorghe. Programul de colinde a continuat cu interpretarea cântecului Aleluia de către Ilinca Dascălu, elevă la Liceul de Arte ”Ionel Perlea” Slobozia.

Întâlnirea s-a încheiat cu o sesiune de fotografii și autografe.

Mulțumim cadrelor didactice, elevilor, colegilor din instituțiile de cultură și tuturor celor care au luat parte la eveniment.

Vali Șerban,

documentarist Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” Ialomița

 

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved