Artistul plastic Dan Tudor Truică, prima expoziție personală la Slobozia

Luni, 14 februarie, eveniment cultural de excepție la Galeriile de Artă ale Centrului Cultural Ionel Perlea” din Slobozia: vernisajul primei expoziții personale a artistului plastic Dan Tudor Truică, vechi prieten al artiștilor plastici și iubitorilor de artă ialomițeni. În fața unei asistențe numeroase, au avut intervenții pe marginea expoziței Clementin Tudor (directorul Centrului Cultural Ionel Perlea”), Gheorghe Petre (președintele Uniunii Artișilor Plastici Slobozia) și, bineînțeles, Dan Tudor Truică.

Clementina Tudor: Artistul expozant este un prieten vechi, dar într-o ipostază nouă astăzi la Galeriile de Aretă, pentru că are prima expoziție personală la noi, o expoziție de grafică. Putem spune că am mai construit ceva în această colaborare, începută în urmă cu 15 ani, alături de UAP Slobozia, de prietena și colega mea Doina Roșca, prezentă astăzi alături de noi. Așadar, multe momente de bucurie și de satisfacții ale acestei întâlniri pentru prieteni care apreciază ceea ce se întâmplă și care în felul acesta încearcă să depășească împreună această presiune care încă nu s-a diminuat, a pandemiei.

Gheorghe Petre: Suntem prezenti la un eveniment deosebit, pentru că simezele acestui spațiu de obicei erau pline de culoare, dar astăzi avem de perceput în special în alb și negru anumite trăiri, anumite interferențe cu lumea reală, pentru că fiecare lucrare ne spune ceva și ne lasă pe noi privitorii să ne ducem cu gândul într-o zonă reală. Cred că aceasta a și urmărit artistul, să ne determine a face o introspecție în fiecare lucrare. Expoziția îl reprezintă într-un fel, pentru că el a fost cunoscut aici la noi ca și curator, organizator de evenimente culturale, dar astăzi se prezintă el. Eu îl felicit și cred din tot sufletul că va mai fi alături de noi la astfel de evenimente personale.

Clementina Tudor: Într-adevăr, această graniță a figurativului care ne duce într-o zonă de introspecție sper eu să atragă cât mai mulți vizitatori și să facă plăcere acestora în momentul care vizionează lucrările. Expoziția va fi la dispoziția vizitatorilor până pe 24 februarie.

Dan Tudor Truică: Este a douăzeci și cincia expoziție personală (expoziții de pictură, de grafică, de fotografie, scenoigrafie), dar ceea ce vedeți dumneavoastră este o sinteză a ultimilor ani. Aceste „semne ale timpului meu” sunt niște personaje, sunt niște efemeride care îți apar într-un anumit moment, iar dacă nu ești pregătit să le surprinzi ele dispar. Da, într-adevăr, după 15 ani de frumnoasă și benefică colaborare atât cu Uniunea Artiștilor Platici, reprezentată de domnul președinte Gheorghe Petre, cu doamna Doina Roșca și ulterior cu doamna Clementina Tudor, pot vorbi de un parteneriat extrem de puternic și extrem extrem de necesar. Indiferent de anotimp, indiferent de pandemii, atât expozițiile de grup cât și expozițiile personale au devenit de la an la an din ce în ce mai bune, mai explozive și cu artiști de certă valoare. În această idee, pot să vă invit de pe acum în data de 8 aprilie la Galeriile de artă ale Centrul Cultural „Ionel Perlea”, unde vom avea vernisajul celei de-a cincisprezecea ediții a Salonulului National De Arta Plastica „Atitudini Contemporane” , care a debutat tot aici, la Slobozia. Sper că va fi o expoziție de mare ținută, sper că vor fi alături de noi cât mai mulți iubitori de artă.

Nicolae TACHE

FOTO: Florin FLOREANU

 

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved