PLAIVAZ
Poate părea ciudat, dar după anii nouăzeci această clasă socială a reuşit să-şi consolideze treptat statutul, până la apogeu în anii 2019-2020. În perioada de început, când mare parte din aristocraţia comunistă s-a insinuat cameleonic în structurile bugetare ale statului, iar restul în lumea afacerilor, adevăraţii aristocraţi îi întâlneai de obicei în ministere, în parlament, în structurile de conducere ale intreprinderilor de stat şi consilii de administraţie. Uşor, uşor s-au consolidat dinastii politice, în relaţie directă cu structurile economice ale societăţii. Dacă vă amintiţi, aceşti beneficiari privilegiaţi ai tranziţiei şi-au rotunjit substanţial avererile personale, nu datorită vreunei iniţiative antrepenoriale ci doar prin trafic de influenţă, devalizarea intreprinderilor statului, a băncilor etc. Erau averi câştigate doar din pix, în cârdăşie cu ceilalţi bugetari care trebuiau să împiedice asta: procurori, poliţişti, judecători etc.
Au fost trei etape distincte în consolidarea actualei aristocraţii bugetare, cea despre care am vorbit, apoi perioada nefastă când Gabriel Oprea fabrica pe bandă rulantă generali în pragul reragerii, cu solde pe măsură. Legile cu dedicaţie trecute prin parlament le-au acordat pensii speciale de două trei ori mai mari decât solda avută şi nu numai lor. Frica de DNA şi exemplul baronilor politici locali arestaţi sau căzuţi în dizgraţie i-a determinat pe parlamentarii noştri să-şi voteze nişte legi care să valideze furtul legal din buzunarul contribuabilului, pensii speciale pentru ei şi justiţie, aceeaşi justiţie prin intermediul căreia diverşi indivizi au devenit proprietari ai avuţiei naţionale fără a avea vreun drept.
Acelaşi Oprea, cu fabrica sa de diplome şi doctorate a mai dat o lovitură bugetului naţional: „beneficiarii” lui nu obţineau doar un titlu academiic, ci și funcţii bine retribuite cu sporuri pe măsură în structurile statului. Dacă s-ar aduna toţi generalii de carton post-revoluţie s-ar concretiza o mică armată la fel de inutilă cum a fost în toată perioada cât au activat efectiv.
A treia perioadă, cea mai fastă a consolidării aristocraşiei bugetare, a fost aşa zisa epocă Dragnea. Acest personaj diabolic a pus în practică un dicton simplu: ”dacă tu vrei să furi nestingherit lasă-i şi pe alţii să o facă dacă pot, sau aruncă-le ceva de mestecat celor care contează la vot”.
Promisiunile electorale fără acoperire ar trebui sancţionate prin lege, deoarece sunt periculoase pentru democraţie. Ele pot propulsa pe scena politică partide xenofobe, extremiste, dictatoriale. Dragnea le-a permis primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene să acorde salarii subordonaţilor după nişte scheme dubioase, salarii şi sporuri halucinante. Peste noapte amploiaţii din sistemul public s-au trezit cu stipendii duble sau triple, antrenând în sistem oameni din sectoarele private ale economiei. Multe primării şi-au epuizat în scurt timp fondul de salarii, iar investiţiile au fost sistate.
Mai există, desigur în cârdăşie directă cu clasa politică, o aristocrţie sindicală. Ştiţi câte scandaluri de corupţie a generat patrimoniul sindical, bun comun al multor milioane de oameni, devenit în timp generator de stipendii pentru această aristocraţie specifică, care deseori migrează spre sfera lumii politice sau îţi rumegă milioanele de dolari pe tărâmuri exotice.
Normal că bugetarii vor dori să-și menţină privilegiile. În învăţământ şi sănătate vor bugete mai mari, dar nu pentru investiţii, nu, în primul rând pentru salarii şi sporuri halucinante. Pandemia a demonstrat că şcoala se poate face şi altfel, iar în primării şi consilii judeţene se poate lucra cu un sfert din personal. Oamenii merită, bineînţeles, salarii decente, dar numai după criterii de performanţă. Ne amintim ce caracatiţă birocratică exista şi există încă în sectorul fondurilor europene. Miliarde de euro au fost pierdute datorită incompetenţei unor funcţionari, cei de la vârf numiţi politic.
Acest halucinant carusel birocratic, generator de hârtii, care-i absolvă de orice răspundere a fost şi va rămâne o frână a economiei naţionale, dacă nu va fi reformat la sânge. Tendinţa clasei politice de a deveni omnipotentă va frâna dezvoltarea economică şi socială a ţării. Sistemul bugetar stufos asigură o bază electorală stabilă uşor de manipulat, dar asemenea unei caracatiţe întinse mai mult decât o poate susţine mediul se va prăbuşi în ea însăşi. Desigur, tot contribuabilul amărât o să sufere, sperând că în lumea cealaltă îi va fi mai bine.