Luni, la Restaurantul Tabu din Slobozia, conferință de presă înainte de începerea noului sezon al Unirii Slobozia în SuperLiga. Au participat Ilie Lemnaru, președinte CSM Unirea Slobozia, Andrei Prepeliță și Jean Vlădoiu, cuplul de antrenori care vor conduce echipa Unirea Slobozia după plecarea lui Adrian Mihalcea, directorul sportiv Marian Nohai și Ionuț Nagâț, noul director de marketing al echipei.
Am reținut câte ceva din intervențiile lor și răspunsurile la întrebările venite din sală.
Ilie Lemnaru: Pentru început vreau să-i mulțumesc domnului Ionuț Nagâț, nu numai pentru acest spațiu generos pe care ni l-a pus la dispoziție pentru această conferință de presă, ci și pentru faptul că a acceptat să facă parte din echipa noastră, el fiind noul director de marketing al echipei. Sunt convins că domnia sa va aduce lângă echipa noastră noi sponsori, care să vină cu un plus de ajutor pentru împlinirea obiectivelor, care rămâne bineînțeles supraviețuirea pentru al treilea an consecutiv în SuperLiga. Așadar, noul cuplu de antrenori ai echipei este Jean Vlădoiu și Andrei Prepeliță, care vor fi ajutați de Costea Enache, Romeo Soare, Ghiță Daniel și Viorel Dumitrescu, ultimul fiind antrenorul cu portarii. Este un staf care îmbină experiența lui Jean cu dorința de afirmare a lui Andrei și a celorlalți antrenori. În plus, îi amintesc aici pe Marian Nohai, directorul sportiv al clubului, precum și pe Laurențiu Radu, managerul clubului.
Andrei Prepeliță: Bine v-am regăsit! Mă bucur să mă întorc acasă, felicitări tuturor pentru sezonul trecut, într-adevăr a fost un an foarte bun, majorității echipelor nou promovate le este greu să supraviețuiască, iată că Unirea Slobozia a reușit. În acest moment sunt câteva plecări din lotul de jucători, încercăm să găsim soluții pentru a umple aceste goluri, avem o listă de jucători, suntem în contact cu ei, îi urmărim și sperăm să fim inspirați. Bineînțeles, obiectivul este rămânerea în prima ligă, dar aș îndrăzni să spun că sperăm și mai mult. Am experiența de la Pitești, când am preluat o echipă aflată pe ultimul loc și am dus-o cu șanse să prindă play-off-ul, chiar reușind acest lucru în următorul sezon. În fotbal trebuie să speri. Împreună cu Jean, care a fost un fel de tată pentru mine și a avut grijă tot timpul să-mi dea sfaturi bune, sunt convins că ne vom împlini obiectivul și vom face performanță la Slobozia. Aici găsim o echipă care are acest un spirit de sacrificiu pe care l-am urmărit cu interes, fiind de aici din Slobozia. Mi-a plăcut spiritul lor de luptă. Mare parte din jucători i-am păstrat, au plecat jucători care probabil au jucat mai puțin, dar și jucători care au dus greul, mă refer la Pospeliov, Perianu sau Arabuli care a venit foarte bine și s-a integrat. Așadar, pe posturile acestea trebuie să găsim jucători cu caracteristicile celor care au plecat: un fundaș central, doi mijlocași centrali și cel puțin un atacant. Asta pentru perioada de pregătire, pe final apar și jucători valoroși, care nu semnează din prima, mai așteaptă oferte. Timpul este scurt, dar căutăm soluții cât mai bune.
Jean Vlădoiu: Mă bucur foarte mult că sunt aici și vreau și eu să vă felicit domnule președinte pentru sezonul trecut. Meritați să fiți în prima ligă, sunteți o echipă extraordinară, cu antrenori și oameni deosebiți în jurul echipei. Sunt onorat să fac parte din staff-ul dumneavoastră, alături de Andrei, acest copil cu care la Pitești am reușit lucruri extraordinare. Același lucru vreau să-l facem și aici. Să dea Dumnezeu să avem multă baftă, pentru că este nevoie și de ășa ceva, să fiți alături de noi și să ne întoarcem acasă, pentru că știu că aveți niște suporteri minunați și drumul ăsta până la Clinceni este obositor și pentru staff, și pentru jucători și pentru suporteri.
Să notăm și noutățile de la echipă de până luni, 16 iunie: Ionuț Gurău, Andrei Dragu și Radu Negru de la FCU Craiova, dar și Ronaldo Diaconu, fost jucător internațional U23, venit de la Nyíregyháza Spartacus, echipă din campionatul Ungariei.
Cateva elemente privind graficul execuțiilor lucrărilor de la stadionul municipal ne-au fost oferite de Ilie Lemnaru: „Lucrările au început în urmă cu două săptămâni și jumătate. Am mare încredere că graficul de lucrări va fi respectat, pentru că am văzut implicarea primăriei Slobozia. La mijlocul acestei săptămâni tot terenul va fi decoperat, după care se vor săpa șanțurile pentru cablare, apoi drenajul, însămânțarea gazonului și montarea pistei de tartan. Știu ce așteaptă toată lumea: momentul când se joacă la Slobozia. Dacă însămânțarea terenului de joc are loc până la sfărșitul lunii iulie, cel puțin la începtul lui august, la sfârșitul lui septembrie vom avea șanse să jucăm la Slobozia.”
Despre sprijinul acordat de Consiliul Județean Ialomița în nou sezon, Ilie Lemnaru a declarat: „Urmează să se voteze până la finalul acestei luni. Cum a făcut-o din 2019 până acum, Consiliul Județean ne va susține și în acest sezon. Propunerea este de șase milioane de lei. Mai puțin cu șase sute de mii de lei, dar este un buget care ne va ajuta în continuare. Ca să acoperim acest deficit, avem însă soluții să atragem necesarul din privat. Ca să nu mai vorbim de faptul că această sumă va fi acoperită din momentul în care aducem echipa să joace acasă.”
Despre soluțiile privind atragerea oamenilor de afaceri în vederea sponsorizării echipei, Ionuț Nagâț a declarat: „Mă bucur și eu că de acum fac parte din această echipă. Este important să vă spun, microbul mi l-a transmis fiul meu, care la vărsta lui cred că este cel mai înfocat suporter al Unirii Slobozia. Eu sunt optimist că voi aduce plus valoare la echipă față de ce era. Mai mult, sunt convins că și alți oameni din Slobozia vor vedea această emulație din jurul Unirii Slobozia și vor veni cu sponsorizări către echipă. Ii asigur pe toți de transpaernță totală, pentru că în general ei sunt sceptici, vor să știe ce se face cu banii lor. Repet, va fi transparență totală.”
Nicolae TACHE