ALEGERI PARLAMENTARE ÎN IALOMIȚA

 

D’ale Carnavalului

Alegerile parlamentare au trecut, iar rezultatele sunt dezastruoase pentru unele partide care nu au trecut pragul electoral, suprinzătoare pentru altele și neașteptat de bune pentru învingători, toate acestea din punct de vedere procentual. Singurul mandat plin până în acest moment este cel al lui Ștefan Mușoiu, ceilalți urmând a deveni parlamentari prin redistribuire.

Rezultatele alegerilor parlamentare din Ialomița în cifre

După centralizarea proceselor verbale privind totalizarea voturilor valabil exprimate în Ialomița, rezultalele arată astfel:

Camera Deputaților:

PSD: 23.186 voturi – 40,16 la sută

PNL: 12.160 voturi-21,06 la sută

AUR: 6.849 voturi-11,86% la sută

Partidul Pro românia: 5.216 voturi-9,03 la sută

Alianța USR-Plus: 4.613 voturi-7,99 la sută

PMP: 1.590 voturi-2,75 la sută

Vlad Costea, candidat independent: 658 voturi-1,14 la sută

PRM: 487 voturi

PSR:611 voturi

PPU (Social Liberal): 525 voturi

PER: 422 voturi

UDMR: 231 voturi

Senat:

PSD: 2.752 voturi-39,38 la sută

PNL: 11.594 voturi-20,07 la sută

AUR: 7.389 voturi-12,79 la sută

Partidul Pro România: 6.062 voturi -10,49 la sută

Alianța USR Plus: 4.754 voturi-8,23 la sută

PMP: 1.608-2,78 la sută

PSR: 965 voturi-1,67 la sută

PPU (Social Liberal): 853 voturi-1,48 la sută

PRM: 530 voturi-0,92 la sută

PER: 449 voturi-0,78 la sută

UDMR: 248 voturi-0,43 la sută

Asta-i matematica alegerilor dorite de Johannis

La această situație bizară s-a ajuns din cauza slabei prezențe la vot a alegătorilor, prezență determinată în mare parte de panica pe care Klaus Iohannis și Guvernul său din Palatul Victoriei au provocat-o prin exacerbarea măsurilor propagadistice privind pandemia cu coronavirus în România. Sigur, în mintea sa nu exista decât un singur gând: acela de a distruge PSD și a sălta pe primul loc în opțiunea românilor PNL. Iată că, neașteptat pentru el, în Ialomița a dat o dublă lovitură: câștigător detașat în județ PSD se vede totuși ciuntit la numărul de parlamentari, cu un scor mediocru în județ PNL abia câștigă un loc în Parlament. Profitând de această prezență, de neintrarea Partidului Pro România în Parlament, dar și de lupta surdă din PSD Ialomița încă din vremea alegerilor locale, AUR (o formațiune venită din neant) reușește să trimită în Parlament doi senatori și un deputat. Așadar, PSD cu 22.752 de voturi la Senat și PNL cu 11.594 de voturi rămân fără reprezentanți în Senat, în timp ce AUR cu 7.389 de voturi s-a procopsit cu doi senatori. Ce să-i faci, asta-i matematica alegerilor dorite de Johannis.

PSD a câștigat procentual, dar a pierdut parlamentari

Partidul Social Democrat rămâne principala forță politică din județ, cu un scor de 39,71 la sută, ecartul dintre el și următoarea formațiune politică, PNL, fiind aproape dublu (20,20 la sută). Deși din punct de vedere al procentelor PSD a obținut cel mai bun scor din județ, partidul a pierdut la numărul de parlamentari, Ștefan Țintă nereușind să câștige mandatul de senator, singurul mandat plin fiind cel al depuatului Ștefan Mușoiu, care în urmă cu patru ani a avut emoții la redistribuire.

Așadar, pe scorul politic obținut, PSD va avea reprezentare doar la Camera Deputaților, prin Ștefan Mușoiu și Raluca Dumitrescu.

Am reușit să mărim ecartul între noi și următoarea formațiune politică la 20 de procente, ceea ce pentru noi este o victorie. Este dureros faptul că am rămas la mâna redistribuirii la Senat, dar aceasta este legislația. Este un minus pentru noi faptul că nu am reușit să închidem și Senatul la 50 la sută, dar pe ceea ce înseamnă rezultat pot spune că am preluat partidul în urmă cu doi ani, pe data de 10 decembrie, la un scor sub 30 la sută în județ. Astăzi, PSD Ialomița a înregistrat un scor de 40 la sută. Este o victorie, dar este o victorie a primarilor și a președinților de organizații, precum și a fiecărui membru de partid (…) Au tras și au crezut în ceea ce înseamnă PSD și buna guvernare pe care a avut-o partidul de fiecare dată cât a fost la Guvern (…) Ștefan Țintă este un tânăr politician și un om de bussines care a ales să se implice. Nu stă într-un mandat de senator. Într-adevăr dezamăgirea este foarte mare și pentru el, dar și pentru mine, pentru că avea proiecte pentru cetățenii din Ialomița, însă va activa în continuare în PSD pentru că și-a dorit să aibă activitate politică și va avea ce să facă în interiorul PSD, fie că va fi sau nu senator”, a declarat Marian Pavel, președintele PSD Ialomița.

Acesta a mai spus că va face o analiză pe organizații în cadrul Comitetului Politic Județean și că va „reîmprospăta” filialele neperformante, în vederea consolidării organizației județene.

(…) Ca fiecare președinte de partid am planuri politice pentru formațiunea pe care o conduc și pe care îmi doresc s-o consolidez, să facem o analiză la nivelul Comitetului Politic Județean pe fiecare organizație în parte, vom lua decizii acolo unde sunt de luat decizii, vom încerca să reîmprospătăm anumite organizații care nu au avut perfomanța pe care noi am așteptat-o, dar, una peste alta, uitați-vă că am câștigat în 80 la sută din localitățile județului, ceea ce înseamnă foarte mult. Am câștigat inclusiv în localitățile cu primari PNL și s-a văzut foarte clar că votul politic este dat de activitatea pe care noi am făcut-o cât am fost la guvernare (…) Noi am fost cei care am creat bunăstare în buzunarele cetățenilor și acest lucru s-a văzut”, a transmis președintele Pavel.

Robert Chioveanu a rămas cu buza umflată, așa că… adio „Legea Porcului” în România

La aceste alegeri, Partidul Național Liberal a câștigat puțin peste 20 la sută din sufragiile ialomițenilor. PNL a venit în fața electoratului cu doi candidați în „poll position”, Luminița Barcari, locul I la Camera Deputaților și Robert Chioveanu, primul pe listă la Senat. Din fericire pentru formațiunea politică, la redistribuirea națională a câștigat un parlamentar în Camera Deputaților, în persoana Luminiței Barcari. În schimb, Robert Chioveanu, aterizat de la ANSVA la Slobozia pentru a deveni senator de Ialomița a rămas cu buza umflată, așa că, vorba lui, adio „Legea Porcului” în România.

Pentru că Dragoș Soare, președintele interimar al partidului, nu ne-a răspuns la telefon pentru a ne oferi un punct de vedere cu privire la rezultatul obținut, doamna Barcari, care a fost și șef de campanie al echipei liberale, a comentat rezultatele obținute de partidul pe care l-a reprezentat la alegerile de anul acesta.

Participarea la vot a cetățenilor a fost redusă și acest fapt ar trebui să genereze anumite întrebări pentru clasa politică. Sunt convinsă că scaderea procentului PNL față de alegerile locale a fost cauzată și de nemulțumirile legate de restricțiile impuse ca urmare a pandemiei. Totuși, un procent de 21 la sută obținut de PNL pentru Camera Deputaților și 20 la sută la Senat este unul mulțumitor în conditiile date și doresc să le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în noi și ne-au acordat votul lor. Să nu uităm totuși că PNL și-a asumat guvernarea într-o perioadă foarte grea pentru România și a realizat ceea nimeni nu putea realiza: creștere economică și gestionarea eficientă a situației de criză în sănătate (…)

Ca viitor parlamentar, voi respecta promisiunile pe care le-am făcut în timpul campaniei și voi susține toate proiectele care vor avea drept scop creșterea calității vieții cetățenilor acestui județ (…)”, a transmis Luminița Barcari.

Cât privește scorul obținut de AUR, formațiune clasată pe locul trei în opțiunea de vot a electoratului ialomițean, Barcari a apreciat că „dovedește faptul că cetățenii sunt nemulțumiți de politicile tuturor partidelor care s-au perindat la guvernare. Să ne aducem totuși aminte și de alte partide care au apărut pe o anumită „nișă”, dar care au avut o evoluție meteorică în politica românească, fiind formate din oameni care nu au știut să pună în practică promisiunile făcute în timpul campaniei, de exemplu PPDD”.

Rodica Boancă zice că nu este de umplutură în Senat

Alianța pentru Unirea Românilor este surpriza acestui tur de scrutin. O formațiune politică naționalistă, apărută recent pe eșicherul politic, chiar înainte de alegerile locale din toamna acestui an, a reușit să se poziționeze în clasamentul electoral cu un scor neașteptat de bun, nu doar pentru ei cât și pentru cei care le-au acordat votul, unii la întâmplare, sătui probabil de ceea ce se întâmplă pe scena politică românească. AUR a reușit să obțină prin redistribuire două mandate de senator, lăsându-i astfel pe Ștefan Țintă (PSD) și pe Robert Chioveanu (PNL) pe dinafară. Adrian Costea și Rodica Boancă sunt cei doi parlamentari pe care electoratul îi trimite în Senatul României.

Este o surpriză, dar noi nu am intrat în această cursă ca să pierdem, nu am intrat de umplutură. Noi am crezut în șansele noastre, pentru că nu mai exista demult un pilon națioalist în Parlament și în Guvernși rezultatul este o imagine a muncii noastre. Am făcut campanie cum am simțit, nu ne-a învățat nimeni, nu am cerut ajutor, pur și simplu ne-am adresat pe limba oamenilor de rând, al celor care sunt în aceeași situație cu noi (…) Noi nu am făcut decât să evidențiem realitatea, una agresivă în România și lipsa acută de politicieni care să se implice la modul real în valorificarea resurselor pe care le avem. Aceasta este drama pe care o trăim. Avem mulți politicieni și din păcate nu mai avem suficienți lideri, suficiente personalități sau nu sunt lăsate, nu au curaj să se manifeste. Ce se întâmplă acum la nivel înalt, nu cred că reprezintă România (…) Rezultatul nu este unul de conjunctură, este nevoia acută de oameni are să creadă în idealurile lor și care să lucreze pentru ceea ce s-au dus acolo să facă și să lase la o parte șmecheriile, afacerile personale”, ne-a declarat Rodica Boancă, ales senator pe lista AUR la Ialomița.


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved