Alegeri locale în Ialomița: surprize, reconfirmări, reveniri spectaculoase

 

Alegerile locale din 27 septembrie au adus schimbări în administrațiile publice locale din multe localități ale județului Ialomița. În unele comune guvernate de PSD sau PNL de ani buni, oamenii au ales să schimbe culoarea politică ori să aleagă un independent. Câteva exemple în acest sens sunt Primăriile Gheorghe Doja, Miloșești, Dridu, Ion Roată, Amara, Mihail Kogălniceanu, Alexeni, Borănești, Balaciu, Bărcănești sau Roșiori.

Rezultate neașteptate au fost la Perieți, unde primarul Adrian Merlea (PNL) a pierdut în fața candidatului social democrat Mustățea Gheorghe Marian, care a câștigat cu 201 voturi în plus față de liberalul în funcție. Și la Amara rezultatul a fost unul neașteptat. Deși părea că lupta se duce între primarul Ion Măiță (PSD) și candidatul Ionuț Mihai (PRO România), cetățenii au ales altceva. Este vorba despre candidatul Alianței Pentru Unirea Românilor (AUR), Sandu Alin Sorin, care „l-a bătut” pe Măiță la o diferență foarte mică, de doar 64 de voturi, respectiv 894 la 830. Ionuț Mihai a obținut doar 681 din sufragii, iar candidatul PNL-Țintă Nicolae-525 de voturi.

Din cele 66 de localități ale județului, PNL are primari în două municipii și 15 comune, PSD în 3 orașe, un municipiu și 34 de comune, PRO România și-a „instalat” primari în 3 localități, ALDE, USR PLUS și PI câte 2 edili de fiecare, AUR un primar de oraș și un independent a câștigat la Movilița.

Slobozia are primar liberal

După aproape trei decenii de administrație social-democroată, cetățenii municipiului reședință de județ au vrut altceva și l-au ales pe Dragoș Soare să le reprezinte interesele. Astfel, candidatul PNL a obținut 4.907 voturi, în timp ce Alexandru Potor-PSD a fost votat de 4.800 de electori, iar Adrian Mocioniu-PRO România de 3.353 de persoane. O surpriză a fost candidatul Boancă Rodica din partea AUR care s-a aflat în preferința de vot a 755 de slobozeni, depășindu-l pe fostul primar Gabi Ionașcu-PMP care a luat doar 508 voturi și pe Valentin Băcanu, din partea Partidului Ialomițenilor, fost viceprimar al Sloboziei, care a obținut 308 voturi. Ioan Martin, ex-vicepreședinte al Consiliului Județean Ialomița și candidat din partea Partidului ALDE a reușit să adune simpatia a 360 de persoane, urmat de Petre Constantin cu 298 de voturi, Octavian Donose din partea PPU cu 290 de voturi și Ghibanu Ștefan-PER care a obținut 203 voturi.

La Slobozia, prezența la urne a fost de 37,65%, cu 16.187 număr total de votanți, 30 fiind la urna mobilă.

La Fetești, liberalii n-au reușit să reîncălzească ciorba numită Catrinoiu

Și în municipiul Fetești bătălia politică a fost una dură. Lupta s-a dus între candidații PSD și PNL, fostul viceprimar Laurențiu Șonchereche (PSD) fiind desemnat primar pentru următorii patru ani, acesta fiind în opțiunea de vot a 3.592 de persoane, în timp ce Gheorghe Catrinoiu (PNL) a fost ales de 2.966 de cetățeni. Stoian Stelian-Duțu (PRO România) a obținut 1.478 de voturi, Burcia Constantin (Alianța USR-PLUS) 746, Iancu Iulică (PER) 243, Iosif Dorel (ALDE) 151, Răican Gabriel (PMP) 144, Duță Octavian 96, iar Vlad Silviu Ioan 80.

Așadar, droaia de miniștri liberali care-au însoțit-o pe Luminița Barcari în campania electorală din județ și chiar banii alocați cu dedicație pentru modernizarea unor drumuri locale nu au fost suficienți pentru a-l readuce pe Gheorghe Catrinoiu în scaunul de primar.

Greu să-l bați pe Constantin Sava la Urziceni

La Urziceni, cum era de așteptat, liberalul Constantin Sava a fost reconfirmat în funcția de primar pentru următorii patru ani. Acesta a fost ales cu 2.302 voturi, în timp ce contracandidata sa de la PSD, Oana Martinescu, a obținut 1.369 de voturi, Cateliu Gabriel de la USR PLUS 403 voturi, iar Dinu Ion (Partidul Ialomițenilor) a obținut simpatia a 261 de votanți. Candidatul PRO România, Peiu Grigore Adrian s-a aflat în opțiunea de vot a 232 de persoane, în timp ce Ioniță Gheorghe de la PMP a adunat 126 de voturi. Voturile cele mai puține s-au dus spre candidații Alianței Pentru Unirea Românilor, Lecatzas Georges (121 voturi) și Neagu Marian de la Partidul ALDE (89 voturi).

Iusein Iuksel, vechi coșmar al deputatului Tinel, revine în scaunul de primar al orașului Fierbinți

La orașe, situația se prezintă astfel:

AMARA:

Sandu Alin Sorin (Alianța Pentru Unirea Românilor) 894 voturi, Măiță Ion (PSD) 830, Ionuț Mihai (Pro România) 681, Țintă Nicolae (PNL) 525, Bucur Gheorghe (PMP) 45, Leca Ileana (Alianța USR PLUS) 45.

CAZĂNEȘTI:

Stelian Traian (PSD) 517 voturi, Meleacă Vasile (Alianța USR PLUS) 241, Paraschiv Mitică (PNL) 220, Măchiță Alexandru (ALDE) 219, Băetu Elena (PRO România) 129, Iancu Elena Nicoleta (PMP) 98.

ȚĂNDĂREI:

Roman George Cristian (PSD) 1.100 voturi, Vasile Andrei (ALDE) 660, Mitrea Traian (PNL) 639, Petrache Gheorghe (PRO România) 544, Achimaș Cristian (PI) 451, Balea Marin (PER) 409, Spînu Lucian (PMP) 39.

FIERBINȚI TÂRG:

Iusein Iuksel (PSD) 982 voturi, Petre Sorin (PNL) 897, Pîrvu Dobre (Alianța USR PLUS) 844, Constantin Clement-Florian (PRO România) 23, Ion Nicolae Valenti (PI) 19, Istrate Constantin (PMP) 17.

Așadar, surpriza vine de la Amara, acolo unde partidele mari, să le spunem așa, au fost învinse de tânărul Sandu Alin Sorin, candidat din partea la fel de tânărului partid Alianța Pentru Unirea Românilor.

În schimb, în celelalte trei orașe reveniri spectaculoase ale foștilor primari din urmă cu patru ani.

La Căzănești, acolo unde primarul în funcție Măchiță Alexandru s-a clasat abia pe locul patru la actualul scrutin, a revenit social democratul Stelian Tănase, care are o sarcină grea, aceea de a demonstra în al doilea său mandat că i-a prins bine pauza pe care i-au dat-o locuitorii orașului.

La Țăndărei, Cristian Roman a câștigat detașat lupta cu contracandidații săi, surpriza venind din partea lui Vasile Andrei (ALDE) care i-a luat fața vocalului liberal Mitrea Traian.

În fine, la Fierbinți Târg, veșnic coșmar pentru deputatul Gheorghe Tinel, fostul primar Iusein Iuksel revine în funcție după patru ani. Să sperăm că de această dată deputatul liberal de Ialomița nu-și va pune din nou mintea la contribuție ca să-i găsească nod în papură primarului nou ales, asta pentru că fierbințenii s-au săturat de scandaluri artificale și au nevoie, în sfârșit, de o administrare a orașului ca la carte.

Socoteala de-acasă nu se potrivește cu aia din târg

Da, din târg, pentru că asta au făcut Orban și Câțu în această vară prelungită peste poate. Au împrumutat milioane de euro, nu le-au direcționat spre dublarea alocațiilor copiilor, dar le-au scos pe tarabă primarilor din Opoziție (cu predilecție din PSD) dispuși să pună botul și să candideze la abia îmcheiatele alegeri locale sub sigla PNL. La noi, în Ialomița, așa a câștigat din nou alegerile fostul primar pesedist de Cocora, uns peste noapte liberal. Sigur, Sorin Lefter nu-i la prima ispravă de acest gen, pentru că la precedente alegeri a trecut în tabăra PSD-ului pentru că i-a promis asfaltarea drumului județean care trece prin comună. Și, să vezi minune, PSD-ul chiar i-a asfaltat-o, în pofida faptului că restul drumului de la Cocora, trecând prin Reviga și până la Miloșești, a fost lăsat de izbeliște. Numai că, iată, nu le-a ținut peste tot, la Perieți de exemplu fostul primar ALDE pierzând lamentabil alegerile. Și, colac peste pupăză, au pierdut localități cu primari în funcție la care nici noi nu ne așteptam, precum Mihail Kogălniceanu sau Dridu. Marele lor noroc a fost neașteptata ruptura a PSD-ului la nivel județean, care le-a ușurat calea în multe circumscripții, inclusiv la Slobozia.

Dar, haideți să vedem situația primarilor din mediul rural:

Adâncata: Ionel Valentin Barbu (PNL) – 824 voturi

Alexeni: Ion Crețu (PNL)– 526
Albești: Emil Jugănaru (PSD)- 415
Andrășești: Adrian Vasile (PNL)-409
Armășești: Marius Carpen (PSD)-609
Axintele: Grigore Tudor (PSD)-499
Balaciu: Cornel Mihu (PNL)-337
Bărbulești: Vasile Liță (PSD)-837
Bărcănești: Nicu Radu (PSD)-631
Borănești: Ionuț Grecea (PNL)-687
Bordușani: Vasile Bobocel Marin (PNL)-991
Bucu: Ion Drăgușin (PI)-672
Buești: Nicolae Mihăilă (PSD)-510
Ciocârlia: Eugen Voicilă (PSD)-311
Ciochina: Vasile Câmpulungeanu (PNL)-699
Ciulnița: Stelică Gheorghe (ALDE)-675
Cocora: Sorin Lefter (PNL)-779
Colelia: Niță Nichita (PSD)-481
Cosâmbești: Bogdan Popescu (PSD)-430
Coșereni: Lucian Tudorache (PNL)-1288
Drăgoești: Mihail Gheorghe (PSD)-240
Dridu: Lucian Dumitru (PSD)-881
Făcăeni: Nuți Roșu (PNL)-1304
Gârbovi: Vasile Popa (USR PLUS)-641
Gheorghe Doja: Ion Curelea (PSD)-766
Gheorghe Lazăr: Elena Gabriela Zaharia (ALDE)-516,

Giurgeni: Valere Dinu (PSD)-334

Grindu: Marian Trâmbițașu (PRO România)-246
Grivița: Vasile Stroe (PNL)-814
Gura Ialomiței: Iulian Ionașcu (PSD)-457
Ion Roată: Marinică Cazacu (PI)-676
Jilavele: Petre Miloievici (PSD)-746
Maia: Sorin Niculae (PRO România)-530
Manasia: Alexandru Veihemer (PSD)-602
Mărculești: Sorin Ciriblan (PSD)-446
Mihail Kogălniceanu: Mihăiță Barbu (PSD)-759
Miloșești: Dumitru Trifu (USR PLUS)-685
Moldoveni: Victor Dumitru (PSD)-457
Movila: Valeriu Mihai (PSD)-470
Movilița: Ioan Goga (independent)-267
Munteni Buzău: Florin Stan (PSD)-1031
Ograda: Lilian Badea (PSD)-681)
Perieți: Gheorghe Mustățea (PSD)-901
Platonești: Florinel Negraru (PSD)-414
Rădulești: Constantin Micu (PSD)– 586 )
Reviga: Nițu Barbu (PSD)-725
Roșiori: Ion Anghel (PSD)-622
Sălcioara: Gabriel Stoica (PNL)-808
Sărățeni: Eugen Tocileanu (PNL)-380
Săveni: Mariana Drăgoi (PRO România)-916
Scânteia: Georgeta Ilie (PSD)-1104
Sfântu Gheorghe: Mădălin Teculescu (PNL)-453
Sinești: Ion Marian (PSD)-752
Stelnica: Costel Brateș (PSD)-479
Sudiți: Vasile Șincan (PSD)-627
Traian: Fănel Năstase (PSD)-717
Valea Ciorii: Ștefan Ionescu (PSD)-646
Valea Măcrișului: Mihail Bobeș (PSD)-551
Vlădeni: Marian Dinu (PNL)-637

Semnalăm localitățile cu primari noi: Alexeni – Crețu Ion, Balaciu – Mihu Cornel, Bărbulești – Liță Vasile, Borănești – Grecea Ionuț, Dridu – Dumitru Lucian, Gârbovi – Popa Vasile, Gheorghe Doja – Curelea Ion, Gheorghe Lazăr – Zaharia Elena Gabriela, Grindu – Trîmbițașu Marian, Gura Ialomiței – Ionașcu Iulian, Ion Roată – Cazacu Marinică, Maia – Niculae Sorin, Mihail Kogălniceanu – Barbu Mihăiță, Miloșești – Trifu Dumitru, Perieți – Mustățea Gheorghe, Roșiori – Anghel Ion, Stelnica – Brateș Costel.

Așadar, multe nume noi, dar și foști primari care revin în funcții: Mihu Cornel la Balaciu, Liță Vasile la Bărbulești, Brateș Costel la Stelnica și mai ales Cazacu Marinică la Ion Roată, care revine acolo unde cu mulți ani a intrat în politică, candidând și câștigând detașat alegerile pe listele PRM, cum a făcut-o și de această dată, candidat al Partidului Ialomițenilor fiind.

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved