Ajunul Sfântului Andrei

Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:

Sântandrei Cap de Iarnă – 29 noiembrie

Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit pe data de 30 noiembrie. S-a născut în Betsaida Galileia, localitate situată pe țărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Țării Sfinte. Era fratele lui Simon Petru, amândoi fiind pescari, alături de tatăl lor, Iona. Înainte de a fi ucenicul lui Iisus Hristos, a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. A propovăduit credința lui Hristos în Balcani și în ținuturile Mării Negre. Sfântul Andrei a murit ca un martir la Patras, răstignit pe o cruce în forma literei X, care poartă de atunci numele: ”crucea Sfântului Andrei”.

Ajunul Sfântului Andrei (29 noiembrie) este momentul în care se dezlănțuie forțele malefice, fie că sunt oameni (strigoi vii sau morți), fie că sunt animale (lupi). Este momentul propice pentru desfășurarea unor practici magice cu caracter oracular.

În noaptea către Sfântul Andrei ies strigoii. Strigoii sau strigoaicele sunt duhuri de bărbați sau de femei moarte, care în acestă noapte se întruchipează aievea din morminte. Tot strigoi se cheamă și unii bărbați sau femei vii, care au coadă și care în această noapte își părăsesc culcușurile lor, fără ca să aibă știință despre aceasta, și umblă pe afară. Pentru a se apăra, se ascund coasele și limbile de meliță, se fac cruci cu usturoi pe la uși, ferestre, se întorc cu gura în jos toate vasele. Dacă strigoii nu găsesc niciun loc pe unde să intre în casă, caută să-i cheme afară pe cei dinăuntru. Strigoiul vine și strigă la ferestră: «Ai mâncat usturoi?» Dacă omul răspunde, îl muțește, iar dacă tace, se îndepărtează... Fetele mari, care se adună la casa uneia pentru facerea turtei, aduc apă cu gura. Pentru colacul de Andrei aduc doar apă neîncepută. La turtă se pune în egală măsură apă, sare și făină, măsurate cu o coajă de nucă. Fiecare fată își coace turta pe vatră și apoi o mănâncă, așteptând peste noapte voinicul (ursita), care va veni în vis să-i dea apă pentru astâmpărarea setei. Colacul este făcut din pâine dospită, punând în mijlocul lui un cățel de usturoi. Dus acasă, colacul este așezat într-un loc călduros, unde este lăsat vreme de o săptămână. Dacă răsare usturoiul din mijlocul colacului, fata știe că va avea noroc. Dacă usturoiul nu răsare, e semn de ghinion… Grâul este utilizat pentru aflarea norocului. Toți ai casei seamănă grâu în câte o strachină cu pământ. Îi va merge bine, va fi sănătos cel al cărui grâu va răsări cel mai bine și va crește frumos. În alte părți, grâul se pune în apă curată și, dacă răsare, se zice că acel ce l-a pus, va avea noroc. Tot în acest scop se pun în apă și ramuri cu muguri, pentru a îmboboci. Aceste crenguțe înflorite sunt viitoarele sorcove de la Sfântul Vasile.” (T. Pamfile, Sărbătorile la români, 1997, pg. 219-229)

În calendarul popular și sărbătoarea Sfântului Andrei (30 noiembrie) era una din cele mai ținute zile, el fiind considerat stăpânul fiarelor sălbatice, „cel mai mare peste turme, vite și fiare”, patronul lupilor. Sfântul Andrei e „cap de iarnă”, chiar dacă și de Sfântul Dumitru sau de Ovidenie întâlnim aceleași constatări. Pe lângă practicile magice pentru paza contra lupilor, a strigoilor, un număr mare de credințe susține interdicțiile de lucru în ziua de Sf. Andrei, pedeapsa cea mai frecventă fiind boala rituală, care ține un an de zile sau care izbucnește de Ignat.

Muzeograf Magdalena Petre-Filip

 


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate