AGENDĂ FETEȘTEANĂ

Au început lucrările de modernizare a străzilor Petru Rareș și 9 Mai

Terasamente, infrastructură și suprastructură drum, amenajare trotuare și drumuri laterale, hidraulică drum și amenajări pentru siguranța circulației. Acesta este graficul de execuție pentru modernizarea străzilor Petru Rareș și 9 Mai din cartierul Fetești Oraș sau „Fetești Sat”, cum îi mai spun unii dintre localnici.

Lucrările sunt susținute cu fonduri europene și naționale nerambursabile, obținute de Primăria Municipiului Fetești pentru proiectul „Creșterea nivelului educațional prin reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale “Aurel Vlaicu” și a spațiilor publice urbane în Municipiul Fetesti”.

La școală lucrările sunt în plină desfășurare, iar de luni au început și intervențiile pe strada Petru Rareș. Într-o primă etapă constructorul amenajează rigolele carosabile de scurgere a apelor pluviale pe această stradă, după care se va muta pe “9 Mai” pentru lucrări similare. În următoarea etapă echipele vor amenaja trotuarele de pe cele două străzi și vor reface partea carosabilă, după care vor executa lucrările de asfaltare.

Lucrările la pista pentru bicicliști din municipiul Fetești sunt în plină derulare

Echipele implicate în amenajarea pistei de biciclete acțioează și sâmbăta pentru a o finaliza într-un timp cât mai scurt.

Pista se realizează pe strada Promenadei și parțial pe strada Călărași, până în apropierea sensului giratoriu, de la intrarea în oraș dinspre autostradă.Pe strada Promenadei se marchează și se pregătește terenul pentru amenajarea acesteia și a trotuarului aferent, iar pe strada Călărași lucrările sunt într-un stadiu mai avansat. În această zonă lucrătorii montează pavelele și bordurile necesare.

Execuția pistei pentru bicicliști face parte din proiectul „Sistem integrat de transport durabil în municipiul Fetești“ pentru care Primăria a obținut fonduri europene și naționale nerambursabile.

Proiectul mai vizează: reabilitarea și modernizarea a opt străzi, a stațiilor de autobuz existente precum și amenajarea unora noi, construirea autobazei și achiziționarea a 12 autobuze electrice.

Toate componentele proiectului sunt în derulare.

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved