Pe final de an, încă trei proiecte semnate de primarul Feteștiului
Primarul municipiului Fetești, Laurențiu Șonchereche, a semnat în data de 29 decembrie, la final de an 2022, încă trei contracte de finanțare pentru proiecte depuse prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Este vorba despre proiectele cu finanțări europene și naționale care vizează construcția a cinci blocuri de locuințe, renovarea energetică a Dispensarului TBC și a Școlii Gimnaziale “Mihai Viteazul” – Corpul B. Valoarea totală a acestora este de peste 16,4 milioane de lei.
Laurențiu Șonchereche a semnat contractul de finanțare pentru amenajarea unui centru de aport voluntar în cartierul Buliga
Feteștiul va beneficia, până în luna septembrie a anului viitor, de un centru de aport voluntar, finanțat cu fonduri europene și naționale obținute de Primărie prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Contractul de finanțare a fost semnat, în luna octombrie a anului trecut, de către ministrul mediului Barna Tánczos și primarul municipiului Fetești, Laurențiu Șonchereche.
Amintim că proiectul presupune amenajarea, în cartierul Buliga, a unei platforme moderne cu toate dotările necesare pentru colectarea deșeurilor din construcții și demolări, a deșeurilor de grădină, a celor textile sau din lemn, precum și a deșeurilor de echipamente electrice și electronice.
Aceste deșeuri voluminoase vor fi preluate gratuit de la cetățeni, în vederea reciclării sau valorificării.
Ne dorim ca acest centru să contribuie la o mai bună gestionare a deșeurilor în municipiul nostru și implicit la protejarea mediului înconjurător.