* Pe ordinea de zi, numirea unui nou Consiliu Director care are drept sarcină revocarea din funcții a persoanelor vinovate de situația dezastruoasă în care a ajuns CAR Învățământ Slobozia
Demersul de convocare a Adunării Generale s-a încheiat. În aceasta dimineața s-a emis Convocatorul pentru Adunarea Generală a CAR. Astfel, în data de 05.11.2022, ora. 11.00, în incinta sălii Sporturilor Andreea Nica (incinta Stadionului 1 Mai) din Slobozia va avea loc Adunarea Generală.
Scopul acestei prime conferințe este de a numi un nou Consiliu Director, o Comisie de cenzori și de a vota încetarea tuturor contratelor individuale de muncă și a contractelor de colaborare semnate de actualele angajate. Având în vederea evoluția din ultima perioada a situației casei de ajutor reciproc, este necesar să votăm revocarea din funcții a tuturor persoanelor care au contribuit la această situație a CAR-ului.
Noul Consiliu director va prelua conducerea acestui CAR cu scopul de a crea toate condițiile necesare pentru recuperarea tuturor banilor care nu au putut fi restituiți până în prezent.
Adresăm sincere mulțumiri către persoanele care au contribuit în mod semnificativ la aflarea adevărului și la demascarea infracțiunilor comise de angajatele CAR.
În continuare, noi, membrii și creditorii ai acestui CAR, avem nevoie să ne implicăm, să fim uniți și să facem tot posibilul pentru a ne recupera banii cât mai repede.
În zilele următoare așteptăm din partea dumneavoastră să vă implicați în acțiunile viitoare astfel încât toate activitățile să se desfășoare în mod legal, organizat și civilizat.
Vă atașăm convocatorul emis în care se regăsesc toate detaliile necesare pentru desfășurarea Adunării Generale. În plus, veți vedea și documentul care confirmă rezervarea spațiului necesar desfășurării Adunării Generale.