Adrian Mihalcea, la finalul meciului de la Clinceni: “Doamne, ce ar fi însemnat să jucăm acasă cu acest public!”

Adrian Mihalcea, cel care a trăit cu sufletul la gură ultimele trei partide ale Unirii Slobozia din Superliga (cel cu Sepsi care a dus-o la baraj și dubla din baraj cu FC Voluntari) poate fi acuzat de prea mult… patriotism local! Descătușarea de la finalul meciului care a dus la menținerea echipei în primul eșalon al fotbalului românesc (imaginile tv cu Adi sărutând gazonul și bâtând cu pumnii în iarba binecuvântată (până la urmă) a terenului din Clinceni, lacrimile care îi curgeau pe obraji, sărutările și îmbrățișările elevilor săi și ale spectatorilor în euforia succesului înregistrat, dar și declarația sa la finalul partidei demostrează din plin această afirmație.

Adrian Mihalcea, declarații la finalul victorieri de la Clinceni: ”Sunt extrem de fericit, pentru că este o realizare mai mare decât promovarea, dacă ținem cont de toate problemele pe care le-am avut. E cea mai mare mulțumire. Aici e casa mea, e familia mea aici, prietenii mei sunt aici și toată lumea mă iubește. Sunt călit ca jucător, dar ca antrenor nu am avut asemenea momente. Le trăiesc intens. Doamne, ce ar fi însemnat să jucăm acasă cu acest public!

Cert este că Adi Mihalcea lasă o moștenire grea pe umerii ofi cialităților locale și ale miilor de suporteri ialomițeni ai echipei pentru noul sezon din SuperLiga. Nu este ușor, dar nu imposibil.

Împreună, drumul Sloboziei pe harta din fruntea fotbalului românesc poate să continue mulți ani de acum încolo.

Nicolae TACHE


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved