A încercat să salveze capra, dar a căzut și el în fântână

 

În seara zilei de 16 iunie, pompierii au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui bărbat căzut într-o fântână adâncă de aproximativ 15 metri, din satul Smirna. Acesta a încercat să salveze o capră căzută în fântână. În sprijinul bărbatului de aproximativ 43 de ani s-au deplasat de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială SMURD. Până la sosirea pompierilor la locul intervenției victima a fost scoasă de către localnici, cu ajutorul unor chingi. Echipajul SMURD a acordat victimei primul ajutor medical, ulterior aceasta fiind transportată în stare stabilă, la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Din nefericire, animalul nu a putut fi salvat.


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved