901 bilete de tratament balnear acordate de Casa Județeană de Pensii Ialomița

 

Peste 1.600 de bilete de tratament au fost repartizate Casei Județene de Pensii Ialomița în anul 2020, din care 1.581 de bilete în prima fază și 69 solicitate suplimentar. Până la această dată au fost înregistrate un număr de 1.403 cereri, fiind acordate în total 901 bilete. 170 dintre acestea sunt gratuite, fiind repartizate, conform legii, beneficiarilor de legi speciale, respectiv DL nr. 118/ 1990 și Ordinul nr. 102 /1999.

Biletele de tratament s-au repartizat și afișat respectând criteriile aprobate prin Ordinul Preşedintelui CNPP nr. 39/04.02.2014.

Criteriile de acordare a biletelor de tratament balnear a fost stabilit prin Ordinul nr. 62/09.02.2015 de Președintele Casei Naționale de Pensii Publice, acestea fiind distribuite potrivit repartiției locurilor pe stațiuni/unități de cazare, serii și date de prezentare în stațiune către fiecare Casă de Pensii, în funcție de numărul total de beneficiari, respectiv asigurați ai sistemului de pensii, pensionari ai sistemului public de pensii și beneficiari de bilete de tratament acordate gratuit, aflați în evidența Autorități Naționale pentru Persoane cu Handicap.

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved