S-au împlinit 75 de ani de la noaptea de Rusalii a anului 1951, când peste 40 000 de familii au fost smulse din casele lor și trimise spre necunoscutul Bărăganului. Pentru mulți, este o pagină de istorie.
Pentru familia mea, este o rană și o lecție de supraviețuire. Bunicii mei au trăit calvarul deportării, fiind aruncați în câmp, între patru țăruși, unde au fost nevoiți să își ridice viața de la zero, din pământ bătătorit și chirpici.
Tot acolo, în acele condiții de neimaginat, s-a născut tatăl meu Sergiu. El a venit pe lume într-o „patrie” a exilului, purtând cu el, încă de la primul scâncet, povara unei nedreptăți pe care nu o merita, o nedreptate care i-a furat copilăria.
Deportarea în Bărăgan nu a fost doar o deplasare forțată; a fost încercarea de a frânge spiritul unor oameni gospodari și demni. Dar ei nu s-au lăsat înfrânți. Au ridicat sate acolo unde era doar ciulini și au păstrat demnitatea vie.
Astăzi, aprind o lumânare în memoria lor. Înțelegem contextul crud al acelor vremuri. Iertăm, pentru că ura nu construiește nimic. Dar nu uităm. Nu uităm suferința bunicilor și nici curajul lor de a construi o viață de la zero în pământul arid al Bărăganului și a-și crește copiii în exil.
Recunoștință eternă celor care au îndurat „Siberia românească”.
Svetlana GRAMOVICI
SONY DSC
SONY DSC
SONY DSC
SONY DSC
SONY DSC