Părințelu’ ne-a pus gând… rău: vrea să organizeze Festivalul dansului popular „Mihai Runcan ”

Viața curge” nu este o metaforă. Clipele aleargă neîncetat și noi împreună cu ele, perpetuu pasager, ne cuibărim înăuntrul clipei bine mobilate. Evenimentul ne târăște implacabil, ne lasă în voia lui. Ne înspăimântă clipele goale și uitarea cât am vrea să le sărim, să prindem începutul unei noi vieți. Dar, iată și clipa rară în care extratemporal simțim pur și simplu că existăm, că ne aducem aminte de oameni care nu mai sunt, dar care au lăsat ceva în urma lor și trebuie răsplătiți.

O forță educativă irezistibilă m-a ridicat din pustiul egocentrismului și m-a proiectat în universul splendid al dansului popular. Mai întâi am citit în numărul 9 din mai 2017 al revistei „Lumea satului” interviul luat de Maria Bogdan lui Nicușor Iancu, actualul coregraf al Ansamblului „Doina Bărăganului”. Despre Mihai Runcan, cel care i-a îndreptat picioarele către ascensiunea cu care se autolaudă, doar trei cuvinte: „Mihai Runcan este un bun cercetător, care a găsit câteva vetre bogate în obiceiuri”.

Și ne mai spune că Orchestra „Bărăganul„ din Slobozia a fost înființată în 1954 pe lângă Casa de Cultură a Sindicatelor din Slobozia. Ești născut în 1967 și nici atunci nu era construită această casă de cultură, darmite în 1954.

Nu trebuie să dezinformăm. Atunci era Raionul Slobozia și Regiunea București, iar eu ca instructor la Casa Regională a Creației Populare a regiunii sub directoratul maestrului Gheorghe Bazavan, alături de Tita Sever, Stelian Filip, Ion Ruș, Dorina Bădescu, Marin Traian, cunosc foarte bine acea perioadă, mai ales că în 1968, la 1 martie, când s-au înființat județele, am fost numit directorul Casei de Cultură din Slobozia care se afla în fostul cinematograf „Iordănescu” din Strada Matei Basarab și am activat până în 1 martie 1971 când am trecut la ziarul „Tribuna Ialomiței”. Orchestra „Bărăganul” funcționa în acest loc și în perioada 1964-1965, organizase peste 35 de spectacole. Datele le aveam de la Constantin Obeadă, fost director al Căminului Cultural. Eu îl prezentam în spectacole la Pădurea Pustnicu pe Ion Albeșteanu, care era angajat pe post de inginer (ca fotbaliștii) la IMGB. Când vorbiți de Ion Albeșteanu, mai întrebații și pe alții.

În limbajul simplității am atenționat în ziarul nostru în mai multe numere, am scris în „Buletinul de Slobozia„ nr 14 din 2015 editat de primărie, am scris în volumul „Politica – interes și dezgust” editat în 2014 că maestrului coregraf Mihai Runcan, care și-a dedicat întreaga viață dansului popular, să i se recunoască meritele.

Un festival in memoriam și cetățean de onoare. S-a tăcut tot timpul. Pe 13 iunie 2015 ne-a părăsit. Atunci, în biserică l-am omagiat prin necrolog. De la locul de muncă, tăcere. În 20 martie 2021 am scris în acest ziar articolul „Eu sunt Bibicu, nene Iancule”. Și Nicușor nu găsește decât trei cuvinte să-și omagieze maestrul: Este un bun cercetător, care a găsit câteva vetre bogate în obiceiuri. Ei bine, Mișu a găsit doar câteva, găsiți-le, Nene Iancule, voi pe celelalte, pentru că mai sunt destule în județ asupra cărora ar trebui să vă aplecați.

Dar, să revenim și, lăsând la o parte contondentele anterioare, să apreciem că părintele manger Cătălin Stanciu s-a sensibilizat , drept pentru care atât eu cât și familia lui Mișu Runcan îi mulțumim. Prezent (asta este) la televiziune locală unde se vizionează reluări în reluări reluate și redifuzate, părintele manager al Centrului Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița a anunțat public că va organiza Festivalul de dans popular „Mihai Runcan”, afirmând că acest lucru îl face pentru că… cineva care l-a cunoscut pe Runcan a dat această sugestie. Păi, părințele, dacă eu sunt „cineva”, sfinția ta este alcineva? Poate că sunteți altcineva, că nu l-ați cunoscut, dar eu nu l-am cunoscut și atât. Am trăit alături de el din 1965, când era dansator la Ansamblul „Brâulețul” din Constanța. Cu el am cules sute și sute de metri de benzi cu folclor selectat din Ialomița și Călărași. Multe benzi se află la ICED date maestrului Ludovic Paceag. Cu el am scos două volume de folclor din Vlădeni, care se află în Biblioteca Congresului din Washington (actele se găsesc la Muzeul Județean). Cu el am mers cu colindătorii la Sighetul Marmației și cu el am participat la toate fazele de concurs ale Cântării României. La Târgu Mureș, la Deva, Târgoviște, Tulcea, București. Cu el am adunat 42 de instrumentiști de țambale mici, care au uimit o țară întreagă, conduși de Ion Albeșteanu. Cu el, cu profesorul Costel Petrache și cu George Nicolescu mergeam la Fierbinți unde îl însoțeam pe Ion Albeșteanu. Cu el mai beam o cafea cu doamna bibliotecară Tița Ștefan din Fierbinți.

Aveți dreptate, de aceea sunt cineva care l-a cunoscut. Ați făcut un lucru deosebit și vă apreciez pentru asta. Dar puteți lua și alte sugestii, fiind un eminent profesor și manager. Când îl omagiați pe Ion Albeșteanu, nu mai plătiți familia, că doar nu e parastas cu dar. Dacă nu vor să cânte fără bani, folosiți alți vountari. Ce, dacă o să-l omagiați pe Runcan veți plăti dansatorii participanți? Ați lăudat tot timpul echipa cu care lucrați la Centru. Băieți buni. Numai că această inițiativă trebuia să pornească de la ei, din acceași branșă, nu de la „cineva” care l-a cunoscut pe Runcan și după ani de insistențe.

Pe 13 iunie 2022 se împlinesc șapte ani de la trecerea lui în neființă. O slujbă de pomenire, invitați toți dansatorii vechi și noi, câte o diplomă de excelență ca cea de la Festivalul Amara când a avut loc a 50-a ediție, diplomă oferită și mie în calitate de prezentator al primelor trei ediții. Și nu uitați, un referat pentru a deveni cetățean de onoare post-mortem. Aveți toată considerația și respectul meu. Doamne ajută!

Gheorghe Marinel

 


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate