Daily Archives: aprilie 14, 2023

0

Tărâmul brebeneilor

Dan Elias Vi se spune de atâta vreme că România nu este în situația de a face cadouri refugiaților de oriunde ar fi ei, altele decât cele reglementate de lege și în condițiile legii și voi continuați să vă respectați stăpânii mai mult decât vă respectați cetățenii? Așa! Și dacă a dat ordin ursula, care-i…

0

Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă: PAȘTELE

* Vă prezint astăzi capitolul despre Paște, din cartea Pâinea de neamul românesc, autori Răzvan Ciucă și Viorica Croitoru–Capbun, publicată la editura Star Tipp, Slobozia, 2002, o carte-reper, despre pâine, marile evenimente sacre și rituale, despre evenimentele familiale de care se leagă toate practicile rituale, obiceiurile și credințele esențiale din viața omului. Paştele este sărbătoarea…

0

Un elev de demnitar

Sunt elev în clasa a cincia. Mai am patru frați mai mici, care nu merg la școală, cu toate că doi dintre ei ar putea merge, dar părinții nu au cu ce să-i îmbrace și pe ei. Doamna dirigintă ne-a dat ca temă să scriem o compunere intitulată „Un elev de demnitar”, cu mențiunea că…

Speed Marathon imediat după Paști

  A venit Paștele! Duminica trecută pentru catolici, duminica asta pentru ortodocși. Cum se putea altfel!? Grijuliu, Guvernul Ciucă vine și el în întâmpinarea credincioșilor, să le facă sărbătoarea mai frumoasă! Așa că, prohibiție la scrumbie! Se ridică pe… 17 aprilie! De Florii, că tot a dat Daniel dezlegare la pește, ne-am potolit… obiceiul cu…

0

“Nu ne vom opri!”

Mesajul fermierilor români după protestul din 7 aprilie * Organizațiile membre ale Alianței pentru Agricultură și Cooperare – AAC, Federația Națională PROAGRO, Liga Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania – LAPAR, Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România – FAPPR. În numele membrilor reuniți…

0

Acesta este scopul neomarxiştilor

* Tot mai mulţi români împrumută bani pentru masa de Paşti sau pentru plata restanţelor la utilităţi. Cum mulţi nu-şi vor permite o masă modestă, vor cumpăra cozonac cu felia! În spaţiul virtual e mare agitaţie. Bieţii miei au devenit pentru scurtă vreme vipuri, alături de oile din mahalalele de socializare. Tunşi, frezaţi şi spilcuiţi,…

0

Tehnici de meditație personalizate (II)

* Cum să alegem metoda potrivită în funcție de starea noastră de spirit * Meditația poate fi un instrument puternic pentru a reduce stresul și a obține claritate mentală, dar alegerea unei singure metode de meditație poate fi o provocare. Există o mulțime de tipuri de meditație, fiecare oferind o cale unică spre pace. De…

0

B L I T Z

Lumina Sfântă Una din cele mai mari minuni pe care creștinii ortodocși de pretutindeni le sărbătoresc an de an o reprezintă felul în care este aprinsă Lumina Sfântă în noaptea de Înviere în Biserca Mormântului Sfânt din Ierusalim. Pentru credincioși, Lumina Sfântă este un miracol, în timp ce necredincioșii o văd ca pe pe o…

0

Dar din dar, te face voluntar!

Puțini oameni mai știu să ofere bunătate celor din jur! Pentru a avea o viață frumoasă, este nevoie să porți în suflet anumite valori: iubire, respect, credință și bunătate. Miercuri, 5 aprilie 2023, la Școala Profesională Specială „Ion Teodorescu” Slobozia, a avut loc activitatea de voluntariat din cadrul Protocolului de colaborare „Dar din dar, te…

O nouă campanie de mesaje false în numele ANAF

Vă informăm că numeroși contribuabili au primit mesaje false, transmise în numele ANAF, prin care li se solicită să achite sume de bani până în data de 8 aprilie, „în caz contrar, inspectorii antifraudă vor porni o investigație și se va înainta Poliției un ordin de reținere.” Solicitarea frauduloasă a fost transmisă de pe o…

Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved